Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.
Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo, a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.
Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte
Ieri seară, Theodor Aman a obținut un record absolut de 160.000 euro, de patru ori mai mult ca la ultimul record din 2013 de 42.500 euro, realizat tot la Artmark. Rezultatul aparține operei “Natură statică cu căpșuni“. Similar a fost și destinul operei “Hora de la Aninoasa” (adjudecată: 110.000 euro), care a fost noul record al artistului doar pentru un sfert de oră. Actualmente, Theodor Aman ocupă locul 6 în topul celor mai bine tranzacționate opere din România. Licitația “Aman și elevii săi”, cu o rată de adjudecare de peste 83%, a adus un total de 385.000 euro.
“Noul sezon anunță schimbări remarcabile și un nou suflu al pieței românești de artă”, se spune într-un comunicat Artmark.
Sunt curios câţi au trecut pe C.A. Rosetti, prin faţa Muzeului Aman şi au zăbovit câteva minute să înţeleagă misterele operei sale? Sunt puse pe gard.
Dan Tapalagă se vaită pe Hotnews de sărăcia de idei a preşedintelui Klaus Iohannis la întâlnirea de la New York cu reprezentanţii diasporei. Dar din pozele ataşate se iţeşte noua rochiţă a doamnei Carmen, das is gut, ja? E o idee. Dacă aş fi avocat al Diavolului, aş reaminti povestea întâlnirii dintre Einstein şi un gânditor francez. Întrebat dacă îşi ţine un jurnal al ideilor, cum le organizează pe zile sau pe ore, marele fizician i-a răspuns că în toată viaţa lui nu a avut mai mult de una, două idei. Potrivit ontologiei lui Descartes, existenţa umană are trei niveluri: substanţă, atribut, mod de expresie. Modul de expresie depinde de atribut, în măsura în care atributul nu depinde de mod. Dacă interiorul e gol degeaba faţada e plină. citeşte
“Poli, Akbar!”Vi se pare. Nu e invazia refugiaţilor, ci marşul “…spre victorii” al unor druckeri, ce nu-s faliţi. Îşi ţin echipa sus cu propriile forţe. Aduc bani de acasă şi caută sponsori pentru “cei mai frumosi ani care vor veni“. Oh, “mizerabilii” i-au luat pruna din gură lui Victor Hugo, de parcă-i uiagă, ho! Janvaljanii moderni cutreieră ţara. A fi drojdier cu patalama, nu-i totuna, cu a fi Ceacea Nima în Curtea de Co(n)rturi, plângând că ‘Nentu Văcăroix nu mai dă voie la bani publici la asociaţiile sportive. Sigur e o nedreptate. Dar cine să facă revoluţie? Ce se întâmplă la Timişoara e de-a dreptul contrarevoluţie. Pensionarii se văicăre că nu-s bani de Acese, că baschetul e pe dricală, la rugby n-o să mai fie firfirei, nici de salarii. Nefiind rob de-a lui Robu, primarele cu pleata mai lungă decât coada la turnicheţi, zic că nu-i drept. Păi cum să ia dumnealui vreo 800 de Euro salariu, el care administrează un buget local de aproape 400 de milioane de Euro, iar Flocea de zece ori mai mult? Dreptu-i? Nu-i drept. citeşte
Gabriela Boca, o tânără, plăpândă şi suavă, a câştigat o “bursă” de 360.000 de lei pe an de la statul român. La propunerea ALDE, Parlamentul a votat-o pentru un post neexecutiv în Consiliul de Administraţie al Autorităţii de Supraveghere Financiară. Întrebată de către Andreea Paul Vass, în comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, care sunt problemele pieţei asigurărilor, domnişoara Boca a răspuns ingenuă “sunt dispusă să învăţ.” Ea va supraveghea rechinii din domeniul asigurărilor. Numai când îi va privi cu delicatese şi gentileţe, bătrânii lupi ai mărilor se vor sfii şi nu vor mai prădui sistemul. citeşte
Corneliu Vadim Tudor a scăpat de cămaşa vieţii cu mânecile legate la spate, pentru a pune mâinile pe piept. E creştineşte să-i spui Dumnezeu să-l ierte! Odată cu el s-a prăpădit şi Alcibialalde, care turna împotrivă-ne atât venin. Aş mai adăuga, dar Tribunule, ne-ai lăsat cu Ion Iliescu…. citeşte
Nu ştiu de ce, dar nu am putut să mă bucur de golul lui Hernandez din meciul ACS Poli – FCSB. Am refuzat să văd meciul în Bucureşti cu prietenii mei stelişti. M-am grăbit de la sală, pentru a fi singur în faţa televizorului. Mi-am umplut jumate de pahar de vin de Recaş, după o lungă abstinenţă. O primă repriză anostă. O linişte de înmormântare. Şi un Goga, în zi nepoetică. Dar, pe Dan Păltinişanu erau peste 20.000 de spectatori şi vreo cincizeci de suporteri stelişti. La Poli veneau constant 16.000-20.000 de druckeri. Când sosea Steaua se umplea stadionul, dar se goleau aprozarele. Cătanele sub acoperire nu riscau nici pâs să zică. Acum, la fazele oierilor am mai desluşit o serie de murmure. Doar la gol s-a mai strigat “Poli”, “Poli”, câteva secunde şi apoi totul s-a stins. S-a pus sub un clopot de beton. citeşte
“Fuck the school!” Ştiu. Nimeni nu pleacă mâine fericit la şcoală. Excepţie, doar tocilarii. Ziua de 15 septembrie era un coşmar. Îmbracă-te de dimineaţă cu uniforma, pune-ţi batista scrobită, ai grijă de şerveţelul brodat şi unde pui sendvişurile!
În careu, cuvinte de lemn. Şefu’ clasei dădea onorul drapelului, ce drac să facă în vremea de gheaţă, fără Iphone şi gadget-uri de pierdut timpul, fredonai în minte:
We don’t need no education
We don’t need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone
Pe vremea noastră aveam viniluri, fumam în budă cu profu’ de sport şi nu aveam spioni în telefoane sau cam-uri pe şcoli. La fel ca voi, uram şcoala. Nu plângeam. Râdeam şi o dădeam de perete. Miuţa, că doar nu şcoala. Făceam tărăboi. Nu eram live pe vreun site. Doar în urechea vecinilor, care se obişnuiau. Apoi fugeam pe maidan. Băteam mingea cu orele. Răpuşi ne întorceam la plăcile noastre cu Pink Floyd. Doar ascultând Radio “Europa liberă”, eram în acord cu bunicii şi cu părinţii.
În clasele reci şi prin laboratoare, nu mai voiam teorii despre utilitatea mojarelor şi ale arzătoarelor Bunsen sau paharelor Berzelius, de parcă Tomeştiul era de plastic, nici de cuneiformele de pe tablă nu ne ardea, voiam practică, să ştim şi noi cum se produce fumul de pe stadioanele occidentale, din ce e compus un afrodisiac, dar latexul eternei căciuli de salvare a occidentului putred şi decadent, ce-şi înfăşoară cu regularitate dumnezeiască jibonul în salturile peste căprioare, din ce Doamne putea fi făcut, că tare greu se mai găsea o duzină ca lumea şi aia doar la Ocicopiaţ la second-hand.
Nu ne uitam la Leo din Strehaia, nu admiram silicoanele zăvorancelor, pentru că existau doar sâni adevăraţi. Eram la fel ca voi. Revoltaţi şi greu de strunit. Nu ne cocoţam pe gadget-uri, dar în copaci ne simţeam bine. Nu ronţăiam chips-uri, n-aveam Burger-King-uri, nici şaorme turceşti, doar prăjiturile bunicii şi tortul mamei. Nu pierdeam orele pe tembeliziuni. Le scriam celor de la Pink Floyd. În schimbul timbrelor vechi, primeam albumele lor muzicale. Visam să cărăm sculele lor, să fugim în vest. I-am ascultat şi dincolo şi aici. Nu am plecat. Am rămas. Iată, n-am murit. Am supraveţuit.
Şi noi am avut părinţi ucişi de război şi noi am fost ridiculizaţi şi abuzaţi de profesori, de societate, de Securitate, izolaţi de familiile destrămate, dar nu am ştiut cum să ne scoatem cătuşele, să aruncăm bombele, secerele şi ciocanele, crucile, steaua lui David, de acea pentru noi bătrânii lui ROGER WATERS au fost şi rămân super EROI.
De când s-a înfiinţat IICMER, acum opt ani, am tot aşteptat momentul în care instituţia va face ceva pentru găsirea osemintelor marelui patriot Iuliu Maniu. Printr-un protocol semnat recent între Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Parohia Greco-Catolică Bădăcin, condusă de inimosul Cristian Borz, s-a stabilit că printr-un georadar se vor scana toate împrejmuirile oraşului Sighetul Marmaţiei. De 25 de ani românii patrioţi nu-şi găsesc liniştea. Încă nu ştiu unde sunt osemintele marelui patriot. citeşte
La Vatican exista un scaun ciudat, Sedia Stercoraria, de marmură găurit, care a fost descoperit în Lateran, Basilica “Sfântul Ioan”. Fiecare papă era obligat, înainte de învestitură, să se aşeze pe acest scaun pentru o…palpare care să îi determine sexul. Odată terminată inspecţia, cel care o efectua exclama: Duos habet et bene pendentes („Are două şi atârnă cum trebuie”).
Asta doar ca precedentul papesei Ioana (Ion VIII Anglicus), care ar fi ajuns pe scaunul pontifical în 855, deghizându-se în bărbat, să nu se mai întâmple. Aşa spune legenda. Câteva surse în Britannica.com despre La Papesse. citeşte
Claus (dex) – personaj introspect, bine îmbrăcat, cu dicţie apăsată, bun vorbitor de limbă germană, chipeş, dar obedient şi dependent de lux şi de viaţă uşoară, plăcut de servicii, mare iubitor de vacanţe – a ajuns să fie un substantiv comun în limba română.
El pentru Departamentul de stat nu e decât unul care răspunde la comenzi.
Când a fost convins de către consilieri că trebuie să facă un plan şi pentru Europa, Henry Kissinger, fost secretar de stat pe timpul lui Nixon, a întrebat care e prefixul Europei.
Clausul domnesc, substantiv, devenit nume comun în România, e doar un prefix.
Nu am luptat noi să vină americanii?
Urmărind declaraţiile refugiaţilor, aproape la fel, parcă trase la indigo, mi-am dat seama că marşul lor către Germania nu e o invazie, după părerea mea, ci o acţiune de primenire. Face parte dintr-un plan bine stabilit, prin care ţara cu cea mai mare putere economică îşi adună o forţă de muncă activă, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei. Sistemul german de pensii (cel mai eficient din lume) se poate bloca, anunţă specialiştii, în două-trei decenii. O forţă de muncă nouă, capabilă să muncească pe fronturile grele ale industriei, acolo unde nemţii nu prea mai au chef, va reîmprospăta economia Germaniei. citeşte
