Corneliu Vadim Tudor a scăpat de cămaÅŸa vieÅ£ii cu mânecile legate la spate, pentru a pune mâinile pe piept. E creÅŸtineÅŸte să-i spui Dumnezeu să-l ierte! Odată cu el s-a prăpădit ÅŸi Alcibialalde, care turna împotrivă-ne atât venin. AÅŸ mai adăuga, dar Tribunule, ne-ai lăsat cu Ion Iliescu…. citeÅŸte

A plecat dintre noi o frumuseÅ£e de om. DOINA DORU. Credea până în ultimul moment că va birui cumplita boală care o măcina din 25 decembrie 2013. A fost unul dintre cei mai stabili prieteni ai mei. Ne-am cunoscut în 1991 la “România liberă”. Drumurile noastre s-au despărÅ£it, dar ne uneau acelaÅŸi crez MONARHIC ÅŸi credinÅ£a din izbăvire a presei româneÅŸti de cele rele.
De la declanşarea cumplitei boli colegii de la Digi TV au susţinut-o moral şi financiar. Era bucuroasă că i-a apărut volumul de convorbiri cu Ioana Brătianu.

Incredibila poveste a Ioanei Brătianu
După operaţia de la Crăciun era atât de fericită că a ajuns pe mâna unui doctor bun, încât îmi povestea că dacă ar fi fost mai tânără s-ar fi îndrăgostit de el.
Numai că perfida boală a măcinat-o. Ultima oară am vorbit acum vreo două săptămâni şi făceam o analiză corectă a spaţiului public. Am rugat-o să nu moară până nu-şi publică memoriile. Râdea, de cinismul meu. M-am oferit să-i fi editor. N-a fost să fie.
Doina avea forţa marilor luptători. N-a abdicat sufleteşte, poate doar trupeşte.

A lucrat la “România liberă,” “Europa liberă,” “BBC”, “Pro tv”, “Realitatea Tv” ÅŸi Digi Tv. PuÅ£ini ÅŸtiu că multe emisiuni de referinţă azi au fost gândite de ea, ca producător.

Volume publicate:
“Libera stare de pasare”, ed.Junimea, 1977, “Echilibru”, ed. Junimea, 1978, poezii în Luceafărul,România liberă, Cronica, Amfiteatru, povestiri în revista One, Avantaje.

A avut în 1991 o Bursă în America, finanţată de the National Forum Foundation. Râdeam de multe ori de avansurile lui Mc Pherson. Cunoscătorii ştiu că nu despre amor era vorba.

Probabil ca Dumnezeu a vrut să sufere mai puţin.
Rămâi în amintirea mea ca unul dintre cele mai vii spirite ale jurnalismului post decembrist.  Amintiriile sunt mai preţioase decât florile de pe mormânt.

ÃŽn timp ce încercam să prind pe canalul 5 din Deltă, precum Santiago, peÅŸtele cel mare, fără să ÅŸtiu că din facebook răsună vestea cea mare a arestării văranului, purtam boxerii “Felix the cat”. Nu am premeditat nimic. Vă jur.  Nu m-am bucurat. M-am întristat. Ajuns printr-un simplu ciocan de tribunal din tarabostes în comatii, vieÅ£aÅŸul Dan Voiculescu a întârziat la locul de “ispăşire a faptei” cu 24 de ani întârziere. Dacă nu ne-am fi înfrânt ca popor în Duminica Orbului ÅŸi nu am fi pus rânjetul dorsal pe post prezidenÅ£ial, astăzi România nu era a lor. Ci a noastră. citeÅŸte

Printre victimele meciului 7 up, Germania – Brazilia, s-a aflat ÅŸi colegul nostru Dorian Stoianovici, editorul site-ului Brăila24.ro.  A făcut infarct. Åži nu avea decât 52 de ani. L-am cunoscut pe vremea de glorie a “României libere,” când era corespondent de GalaÅ£i ÅŸi Brăila. De pomină sunt amintirile legate de cămăşile sale Brainconf, urcate pe gâtlejurile fine ale protipendadei ziarului. Eu nu am văzut, dar mi s-a spus, că târa către biroul lui Petrică Ignat, ÅŸeful de la corespondenÅ£i, un monstru, căruia i se vedea doar coada. Era un biet sturion adus să vadă BucureÅŸtiul din tavă. De pomină erau ÅŸpriÅ£urile cu el, la fel de lungi ca nisetrii ÅŸi anchetele din ziar. Un tip de gaÅŸcă a tras barca la mal. Definitiv.

Dumnezeu să-i dea Delta raiului în grijă.

Departe în Haifa, Israel, colegul nostru drag Uli Vălureanu, s-a stins în urma unui atac vascular cerebral. A coordonat mulÅ£i ani buletinul de ÅŸtiri “Bună dimineaÅ£a, Israel!” editat de Isro-press ÅŸi difuzat prin Internet. ÃŽn paginile lui electronice am găsit mereu informaÅ£ii de ultimă oră, redactate într-un stil simplu ÅŸi atrăgător, despre viaÅ£a evreilor din Israel ÅŸi din România, cât ÅŸi despre probleme transnaÅ£ionale. citeÅŸte

Discutam recent cu doi colegi vechi de presă. Ziarele nu vor muri. Lumea fină, sătulă de noile tehnologii, se va întoarce la trabucurile de foi ÅŸi la mirosul de plumb, în cafenele sau umbrare domneÅŸti. “Deja există tineri care nu mai ÅŸtiu să scrie de mână,” îmi spunea recent un renumit profesor. Din arta seducÅ£iei nu va dispărea niciodată scrisoarea parfumată ÅŸi sărutul de ruj pe plic. Va lipsi doar o perioadă. Când toÅ£i gunoierii ÅŸi toÅ£i tarabagii vor avea plăci electronice, pe care se vor da de-a dura, cât de intelectual pot ei, în spaÅ£iul dintre două secunde, adevăraÅ£ii cititori vor savura hârtia tipărită. AÅŸa cum Regele scrie ÅŸi azi, deÅŸi are suficiente laptopuri, pe hărtie manuală cu toc ÅŸi călimară, aÅŸa vor face toÅ£i care doresc să se respecte. Eu cred că aristocraÅ£ii se vor întoarce la la vechile deprinderi.

ÃŽn urmă cu 20 de ani nu aveam reÅ£ele mobile, doar o reÅ£ea de oameni inimoÅŸi, nu comunicam virtual, doar real, nu “fredonam” scaunele redacÅ£iilor, pentru că ÅŸtirea o culegeam de la firul ierbii, nu compilam din biblioteci sau din telexurile agenÅ£iilor, ne băteam pentru o lume cât mai reală. Dar ce entuziasm aveam. Nu ni se dădeau concedii sau sâmbete libere. Nu negociam raÅ£iile de carburant sau minutele bonus. Nu ceream conducerilor bani de plecări în străinătate, pentru că mereu aveam burse. Åži publicam într-un tiraj de câteva sute de mii de exemplare. citeÅŸte

Era o după amiază târzie a lui Decembrie 1991. Plecam de la redacÈ›ia României libere împreună cu Sandi Piekalski, È™eful de la foto. ÃŽn maÈ™ină, am auzit È™tirea că la Moscova se dădea lovitura de stat. Pe loc, am zis “Ne întoarcem.” La Arcul de Triumf, Sandi frecându-È™i băieÈ›eÈ™te mâinile, a răsucit de volan. Știa că voi face o nouă revoluÈ›ie la ziar. Era obiÈ™nuit cu stilul meu. Val vârtej am intrat în secretariatul de redacÈ›ie. Am spus sec “schimbăm primele două pagini.” Cei de la externe erau deja plecaÈ›i. Nu prea aveam cu ce umple paginile. InconÈ™tiență juvenilă. ÃŽncropisem ceva din È™tirile de la Radio, dând titluri mari. Băcanu nu era în redacÈ›ie. Mi-e mi se spunea “revoluÈ›ia în direct.” Pregătit cu foile puÈ›ine de text, încă nu sosiseră imagini de la Moscova, Corneliu Vlad, apărut de nu È™tiu unde, È™i-a exercitat funcÈ›ia de È™ef de secÈ›ie. Mi-a tăiat elanul, spunând celor de la paginare că e destul o fotografie cu un bătrân pe prima pagină. Deasupra un tiltul impersonal”Roata lumii se învârte.” Ziarist cu state vechi în presa comunistă, probabil gândea că nu există dezlegare de mai sus. Am murmurat un “È›ac, È›ac, È›ac!” Revenim mâine cu subiecte ample, ne-a spus. Am crezut că turbez. Am ripostat “dar oamenii vor să fie la zi cu informaÈ›iile, nu după o săptămână!” ÃŽncă era moda bătrânească a È™tirilor de ieri publicate după două zile. Adică, a celor mestecate deja de presa occidentală. N-am dormit toată noaptea de nervi. A doua zi, cine era certat în È™edinÈ›a de redacÈ›ie? Eu. Pentru că nu mi-am terminat treaba pe care am început-o. Atunci era să fiu sancÈ›ionat. A doua zi mi-am pus ideea în cap că trebuie să schimb toată conducerea RL. Și într-o lună am reuÈ™it. Dar despre episodul Florica Ichim È™i crizele ei de isterie, altă dată.