Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Tag: romania libera

La moartea unui “tribun”

Corneliu Vadim Tudor a scăpat de cămaşa vieţii cu mânecile legate la spate, pentru a pune mâinile pe piept. E creştineşte să-i spui Dumnezeu să-l ierte! Odată cu el s-a prăpădit şi Alcibialalde, care turna împotrivă-ne atât venin. Aş mai adăuga, dar Tribunule, ne-ai lăsat cu Ion Iliescu…. citeşte

Incredibila moarte a Doinei Doru

A plecat dintre noi o frumuseţe de om. DOINA DORU. Credea până în ultimul moment că va birui cumplita boală care o măcina din 25 decembrie 2013. A fost unul dintre cei mai stabili prieteni ai mei. Ne-am cunoscut în 1991 la “România liberă”. Drumurile noastre s-au despărţit, dar ne uneau acelaşi crez MONARHIC şi credinţa din izbăvire a presei româneşti de cele rele.
De la declanşarea cumplitei boli colegii de la Digi TV au susţinut-o moral şi financiar. Era bucuroasă că i-a apărut volumul de convorbiri cu Ioana Brătianu.

Incredibila poveste a Ioanei Brătianu
După operaţia de la Crăciun era atât de fericită că a ajuns pe mâna unui doctor bun, încât îmi povestea că dacă ar fi fost mai tânără s-ar fi îndrăgostit de el.
Numai că perfida boală a măcinat-o. Ultima oară am vorbit acum vreo două săptămâni şi făceam o analiză corectă a spaţiului public. Am rugat-o să nu moară până nu-şi publică memoriile. Râdea, de cinismul meu. M-am oferit să-i fi editor. N-a fost să fie.
Doina avea forţa marilor luptători. N-a abdicat sufleteşte, poate doar trupeşte.

A lucrat la “România liberă,” “Europa liberă,” “BBC”, “Pro tv”, “Realitatea Tv” şi Digi Tv. Puţini ştiu că multe emisiuni de referinţă azi au fost gândite de ea, ca producător.

Volume publicate:
“Libera stare de pasare”, ed.Junimea, 1977, “Echilibru”, ed. Junimea, 1978, poezii în Luceafărul,România liberă, Cronica, Amfiteatru, povestiri în revista One, Avantaje.

A avut în 1991 o Bursă în America, finanţată de the National Forum Foundation. Râdeam de multe ori de avansurile lui Mc Pherson. Cunoscătorii ştiu că nu despre amor era vorba.

Probabil ca Dumnezeu a vrut să sufere mai puţin.
Rămâi în amintirea mea ca unul dintre cele mai vii spirite ale jurnalismului post decembrist.  Amintiriile sunt mai preţioase decât florile de pe mormânt.

 

 

Arestarea Văranului m-a prins în boxerii “Felix Motanu”

chiloti cu felixÎn timp ce încercam să prind pe canalul 5 din Deltă, precum Santiago, peştele cel mare, fără să ştiu că din facebook răsună vestea cea mare a arestării văranului, purtam boxerii “Felix the cat”. Nu am premeditat nimic. Vă jur.  Nu m-am bucurat. M-am întristat. Ajuns printr-un simplu ciocan de tribunal din tarabostes în comatii, vieţaşul Dan Voiculescu a întârziat la locul de “ispăşire a faptei” cu 24 de ani întârziere. Dacă nu ne-am fi înfrânt ca popor în Duminica Orbului şi nu am fi pus rânjetul dorsal pe post prezidenţial, astăzi România nu era a lor. Ci a noastră. citeşte

Colegul nostru Dorian Stoianovici a “tras barca la mal.” Pentru totdeauna

Printre victimele meciului 7 up, Germania – Brazilia, s-a aflat şi colegul nostru Dorian Stoianovici, editorul site-ului Brăila24.ro.  A făcut infarct. Şi nu avea decât 52 de ani. L-am cunoscut pe vremea de glorie a “României libere,” când era corespondent de Galaţi şi Brăila. De pomină sunt amintirile legate de cămăşile sale Brainconf, urcate pe gâtlejurile fine ale protipendadei ziarului. Eu nu am văzut, dar mi s-a spus, că târa către biroul lui Petrică Ignat, şeful de la corespondenţi, un monstru, căruia i se vedea doar coada. Era un biet sturion adus să vadă Bucureştiul din tavă. De pomină erau şpriţurile cu el, la fel de lungi ca nisetrii şi anchetele din ziar. Un tip de gaşcă a tras barca la mal. Definitiv.

Dumnezeu să-i dea Delta raiului în grijă.

Uli Vălureanu a scris ultima ştire…

Departe în Haifa, Israel, colegul nostru drag Uli Vălureanu, s-a stins în urma unui atac vascular cerebral. A coordonat mulţi ani buletinul de ştiri “Bună dimineaţa, Israel!” editat de Isro-press şi difuzat prin Internet. În paginile lui electronice am găsit mereu informaţii de ultimă oră, redactate într-un stil simplu şi atrăgător, despre viaţa evreilor din Israel şi din România, cât şi despre probleme transnaţionale. citeşte

Cum scriam editorialele acum aproape 20 de ani

Discutam recent cu doi colegi vechi de presă. Ziarele nu vor muri. Lumea fină, sătulă de noile tehnologii, se va întoarce la trabucurile de foi şi la mirosul de plumb, în cafenele sau umbrare domneşti. “Deja există tineri care nu mai ştiu să scrie de mână,” îmi spunea recent un renumit profesor. Din arta seducţiei nu va dispărea niciodată scrisoarea parfumată şi sărutul de ruj pe plic. Va lipsi doar o perioadă. Când toţi gunoierii şi toţi tarabagii vor avea plăci electronice, pe care se vor da de-a dura, cât de intelectual pot ei, în spaţiul dintre două secunde, adevăraţii cititori vor savura hârtia tipărită. Aşa cum Regele scrie şi azi, deşi are suficiente laptopuri, pe hărtie manuală cu toc şi călimară, aşa vor face toţi care doresc să se respecte. Eu cred că aristocraţii se vor întoarce la la vechile deprinderi.

În urmă cu 20 de ani nu aveam reţele mobile, doar o reţea de oameni inimoşi, nu comunicam virtual, doar real, nu “fredonam” scaunele redacţiilor, pentru că ştirea o culegeam de la firul ierbii, nu compilam din biblioteci sau din telexurile agenţiilor, ne băteam pentru o lume cât mai reală. Dar ce entuziasm aveam. Nu ni se dădeau concedii sau sâmbete libere. Nu negociam raţiile de carburant sau minutele bonus. Nu ceream conducerilor bani de plecări în străinătate, pentru că mereu aveam burse. Şi publicam într-un tiraj de câteva sute de mii de exemplare. citeşte

Cum am ratat editorial căderea URSS

Era o după amiază târzie a lui Decembrie 1991. Plecam de la redacția României libere împreună cu Sandi Piekalski, șeful de la foto. În mașină, am auzit știrea că la Moscova se dădea lovitura de stat. Pe loc, am zis “Ne întoarcem.” La Arcul de Triumf, Sandi frecându-și băiețește mâinile, a răsucit de volan. Știa că voi face o nouă revoluție la ziar. Era obișnuit cu stilul meu. Val vârtej am intrat în secretariatul de redacție. Am spus sec “schimbăm primele două pagini.” Cei de la externe erau deja plecați. Nu prea aveam cu ce umple paginile. Inconștiență juvenilă. Încropisem ceva din știrile de la Radio, dând titluri mari. Băcanu nu era în redacție. Mi-e mi se spunea “revoluția în direct.” Pregătit cu foile puține de text, încă nu sosiseră imagini de la Moscova, Corneliu Vlad, apărut de nu știu unde, și-a exercitat funcția de șef de secție. Mi-a tăiat elanul, spunând celor de la paginare că e destul o fotografie cu un bătrân pe prima pagină. Deasupra un tiltul impersonal”Roata lumii se învârte.” Ziarist cu state vechi în presa comunistă, probabil gândea că nu există dezlegare de mai sus. Am murmurat un “țac, țac, țac!” Revenim mâine cu subiecte ample, ne-a spus. Am crezut că turbez. Am ripostat “dar oamenii vor să fie la zi cu informațiile, nu după o săptămână!” Încă era moda bătrânească a știrilor de ieri publicate după două zile. Adică, a celor mestecate deja de presa occidentală. N-am dormit toată noaptea de nervi. A doua zi, cine era certat în ședința de redacție? Eu. Pentru că nu mi-am terminat treaba pe care am început-o. Atunci era să fiu sancționat. A doua zi mi-am pus ideea în cap că trebuie să schimb toată conducerea RL. Și într-o lună am reușit. Dar despre episodul Florica Ichim și crizele ei de isterie, altă dată.