interviul meu de pe Semnebune

Cartea mi-a dat întodeuna putere. “Cu ea, poţi fi deasupra lor, a impostorilor care s-au urcat pe acoperişurile lumii, de unde nu se mai dau jos”.

Cum m-am îndrăgostit de lectură?  “Magicul a fost întotdeauna stilul care atrage copiii spre lectură. Ştiţi cum se spune. E ca la femei. Greu prima oară. Când te-ai îndrăgostit prima oară vrei ca fiorii dragostei să se repete la nesfârşit”.

ZIUA de CLUJ a discutat cu Marius Ghilezan despre echipa lui preferată de fotbal, dar şi despre legătura dintre poezie şi politică. Poetul a povestit despre pasiunea lui pentru bucătărie,
dar şi despre gândurile dedicate Clujului.

Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru poezie?
Am încercat să găsesc o altă formă de expresie şi de transmitere a unor mesaje. Vorba unei prietene din Timişoara: Ai găsit o cale mai facilă de a transmite nişte mesaje. Poezia spune ceva sau nu spune nimic. E ca un gong. E mai uşor de transpus un mesaj dacă îl ai foarte clar. Poezia îţi asigură instrumentele necesare visării, dar şi ale certitudinii şi prin care se face un gong. În poezie este altfel decât în proză. Să povestesc zgomotul gongului?

Care este legătura între politică şi poezie?
Niciuna. Sunt două lumi total paralele. Întrebaţi pe vreun politician ce poezii a citit în viaţa lui, întrebaţi poeţii dacă au vreo şansă să se facă politicieni. De exemplu, pe Ion Mureşan îl iubesc şapte din 10 clujeni, dar nu îl aleg. Aleg pe altul, care este mai urât în Cluj, dar care ştie să fie mai şmecher.

Care este primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la Cluj?
Am şi poeme în cartea pe care o lansez care mă duc cu gândul la Cluj, precum este “Bădia şi Ginsberg”. Cu gândul la Cluj mă duce Unirea, Partidul Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu şi Universitatea Cluj. Sigur, CFR-ul mi-a plăcut cum a jucat tot timpul, dar între cele două aş ţine mai mult cu “U” Cluj.

Cu ce echipă de fotbal ţineţi, în general?
Cu Poli Timişoara. Am fost şeful galeriei lui Poli Timişoara, am şi o carte care este toată violet – “Furia. Viaţa unui suporter în comunism”.

Ce credeţi că se va întâmpla mai departe cu Poli Timişoara, având în vedere faptul că a retrogradat?
Până nu ne lepădăm de Satana numită Iancu, nu ştiu. E un caz unic în lume, în care un manager duce la faliment sau aproape de faliment o companie şi el rămâne încă la putere şi încă mai comentează. Dumneavoastră aţi mai întâlnit companii în lume în care managerul să fie principalul vinovat şi să nu răspundă în faţa nimănui? Ce spun eu e doar un urlet în pustiu. E o impostură grasă. A nu se confunda patronatul, cum nici Steaua nu se confundă cu Becali, aşa nici Timişoara cu Marian Iancu.

Sunteţi bucătar? Vă place să gătiţi?
Mama m-a învăţat de când eram mic şi mi-a spus că o meserie în plus nu strică. Plângeam că toţi copiii se duceau la joacă şi eu trebuia să muncesc la bucătărie. Când am ajuns la Bucureşti în anii ’90, mi-am dat seama că bucătăria mă ajută. Îmi place să gătesc şi întotdeauna îmi aduc aminte de bucatele ardeleneşti. Ţin minte că am făcut acum două săptămâni gulas şi toată lumea m-a întrebat am avut vreo 10 invitaţi – cum se face. Le-am zis că nu ştiu cum se face, asta vine de undeva din cunoaşterea profundă şi e miros, e gust, e amestec, dacă vă dau reţeta scrisă nu o să vă iasă.

Ce vă place să gătiţi?
Orice e bun, picant, aromat şi făcut cu suflet. Fiind născut în Timişoara, într-o multiculturalitate exemplară pentru România, îmi place mâncarea germană, mâncarea românească.

(Interviu realizat de Cristina Pirvu, Ziua de Cluj, 10 septembrie 2011)