Mircea_Toma_Suck-p

Victor Ponta şi Mircea Toma luptă ca ilegaliştii contra Roşiei Montane

“Nu las, însă, fără răspuns iniţiativa domnului Toma şi din simpatia pe care i-o nutresc de foarte mult timp, de când luptam împreună cu Roşia Montană, o să îi şi răspund.” – Declaratia premierului Romaniei, Victor Ponta, de azi, de la citeşte

piratii germani

Piraţii, ca ardeiul iute!

In ultimele opt luni de zile, piratii au cucerit patru parlamente de land (Landtag-uri) in Germania. Ultimul, la Düsseldorf, landul Nordrhein – Westfalen (NRW). Etapele de pana acum ale succesului piratilor sunt landurile: Berlin (18.09.2011), Saarland (25.03.2012), Schleswig-Holstein (06.05.2012), Nordrhein-Westfalen citeşte

poli suntem noi

POLI, adio, dar rămân cu tine !

Marian Iancu a retras dosarul de licenţiere de la FRF. Pe motiv că nu are de unde plăti 2,4 milioane de euro, datorii vechi, unele chiar de cinci ani. E un tip falit. La fel ca toţi amicii săi din citeşte

orza_robu

Orza sau Robu?

  De multe ori ne spunem să nu fie mai rău ca înainte. Timişorenii sunt în starea asta de perplexitate. S-ar putea să asistăm la cea mai scăzută prezenţă la vot din istoria oraşului. Pe cine să alegi? Orza sau citeşte

rares_manescu

Importanţa sloganului: Cetăţenii nu vor totul şi nu aleg prim miniştri la alegerile locale

“Sloganul este acea exprimare sonoră, scurtă, originală, credibilă şi durabilă, fiind propoziţia sau fraza care spune esenţa mesajului de comunicat. Această noţiune provine dintr-un strigăt de luptă al unui trib scoţian: slaugh-ghaien”, aşa începe capitolul dedicat acestui element de promovare citeşte

Tag: rosia montana

Victor Ponta şi Mircea Toma luptă ca ilegaliştii contra Roşiei Montane

Mircea_Toma_Suck-p

“Nu las, însă, fără răspuns iniţiativa domnului Toma şi din simpatia pe care i-o nutresc de foarte mult timp, de când luptam împreună cu Roşia Montană, o să îi şi răspund.” – Declaratia premierului Romaniei, Victor Ponta, de azi, de la dezbaterea organizata de Coalitia 2012 pentru Alegeri Corecte a Alinei Tatiana Mungiu Pipidi.

Bursa: Documentaţia de urbanism din 2002 pentru proiectul Roşia Montană (PUG şi PUZ) este în vigoare

Mircea Toma cu tricoul suck

Curtea de Apel Alba Iulia a făcut publică astăzi, motivarea deciziei nr. 1960/4 aprilie 2012. În motivarea deciziei, Curtea de Apel Alba Iulia confirmă că documentaţia de urbanism din 2002 pentru proiectul Roşia Montană (PUG şi PUZ) este în vigoare şi îşi produce efectele, se arată într-un comunicat de presă. citeşte

David Jennings (Oxford Archaeology):”Extrem de rar poţi găsi o investiţie în patrimoniu ca cea făcută de RMGC”

DAVID JENNINGS

“Programul ARHEOLOGIC din cadrul Programului Naţional de Cercetare  “Alburnus Maior”de la Roşia Montană respectă standardele în domeniu şi este cel puţin comparabil cu alte proiecte majore din Europa”, a spus-o David Jennings, expert al Oxford Archaeology, companie care a gestionat proiectul de 15 milioane de euro de descărcare arheologică de pe noul teren al aeroportului Heathrow din Londra. Asta înseamnă că specialiştii români coordonaţi de Muzeul Naţional de Istorie a României se pot compara cu cei de la British Museum? În paradigma lucrului făcut, Da. Şi aici, ridici pălăria în faţa unei bresle care nu se bucură nici de antene, nici de prim planul vieţii politice. citeşte

Cum n-a salvat poetul Ion Mureşan Roşia Montană

ion_muresan_fan_fest

O vară de Fân fest pe un platou de lângă Tăul Brazi. Îl reîntâlnesc după mulţi ani pe Ion Mureşan, aşezat pe iarbă. Poetul care ridica Ode alcoolului, precum paharul de pălincă, era tulburat. Nu-l mai recunoşteam. Eram şi prins de miraculoasa poveste a lui Ulise, romanul lui James Joyce, pe care-l devoram în fân. S-a apropiat întrebător. Am schimbat câteva vorbe. Ne-am recunoscut după voce. Îmbătrânisem. L-am avut subaltern la “Evenimentul zilei – ediţia de Ardeal.” Bată-te, norocul, ce faci aici, Muri?

Tutorial de salvare a Roşiei Montane

citeşte

Ecologia în gura presei

in_gura_presei

Mircea Badea: “e bine să fim ecologişti, dar nu ştiu dacă se împacă bine
ecologia cu împuierea dementă. Asta nu stiu, nu prea se împacă. E bine şi
cu gândirea pozitivă, cu cretinismul ăsta,  dar ecologismul nu prea se
potriveşte cu cele 7 miliarde de oameni ai planetei. Şi atunci poate că
trebuie exploatate şi gazele de şist, poate trebuie exploatat şi aurul de
nu ştiu unde, de la Roşia nu ştiu care. Dar omenirea, totuşi, în afară de
înmulţire, poate ar fi bine să poată şi nişte inteligenţă.”

Idei de salvare a Roşiei Montane. Azi mături ecologice

oideesiptecologistiiromani

Pentru a nu mai muri de râs în dubele jandarmeriei, hipsterii salvatori de Roşia Montană ar putea în sfârşit să treacă la planuri concrete de ajutor dat economiei. Azi, mături din pet-uri. citeşte

De ce luptă extremiştii maghiari ca aurul Roşiei Montane să rămână în munţi?

Papp Elöd, vicele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania, partidul pelerină al lui László Tőkés, într-un  interviu din “Adevărul,” a scos porumbelul: există două Ardealuri: a ungurilor şi a românilor.

“Pentru noi dosarul Roşia Montană nu este numai o simptomatologie a corupţiei la cel mai înalt nivel, proiectul exploatării nu este numai un risc ecologic – Roşia Montană este şi o valoare transilvană comună care trebuie păstrată,” a spus Papp Elöd. citeşte

Mircea Toma recunoaşte că 78% dintre români susţin proiectul Roşia Montană

eugendavid_mirceatoma

“RMGC aduce cea mai modernă tehnologie din lume, mai sigură decât o centrală nucleară,” le-a spus Dragoş Tănase, directorul companiei româno-canadiene de la Roşia Montană, la dezbaterea de vineri organizată de TVR1 opozanţilor proiectului care au făcut o psihoză colectivă.  Nici în faţa argumentaţiei oficialilor guvernamentali, nici a declaraţiilor că 70 de milioane de dolari vor fi investiti pentru proiecte de restaurare, reabilitare şi conservare, care, la rândul lor, vor genera locuri de muncă şi investiţii conexe, nici locurile de muncă, nici beneficiile statului, mult mai mari decât ale operatorului, nu i-a înduplecat pe opozanţii de profesie.  În emisiunea moderată de Mihai Rădulescu, contestatarii erau mai numeroşi, dar asta ţine de (dez)echilibrul instituţional. De prea multe ori, jurnalistul i-a lăsat pe reprezentanţii opoziţiei să vorbească pe lângă subiect. citeşte

Minerii vin cu pâine, nu cu bastoane. Eco-botaniştii doar cu mouse-uri, c’mon?

minerii_dezapezit

Ne-am scos. Nu mai suntem pe vremea lui nea Nelu a lu’  Iliescu, “alunelu Hai la joc!” Minerii nu mai sunt aduşi în în chip de divizii paramilitare. Nu mai împart pumni şi bastoane, ci pâine, mâncare şi apă minerală. Dar nici ecologiştii nu erau pe acea vreme, ce sunt azi: ecobotanişti. citeşte

Scandalos!!! În timp ce românii sunt luaţi de pe străzi şi băgaţi în dube, un comando unguresc ocupă biroul unui ministru

greenpeace_0
foto Adevărul.ro

Stau la un vin fiert cu poetul liberal şi libertarian Stoian G. Bogdan. Tocmai povestim despre cum a fost şi el reţinut împreună cu site-ul de cultură. Fiind avocat, va da în judecată Jandarmeria pentru reţinere abuzivă. Dar pentru asta trebuie să plătească taxa de timbru, plus că dosarul se duce la Parchet…. Şi vine ştirea. Un comando GreenPeace ocupă de mai multe ore biroul unui ministru al Guvernului României. Rxane Iordache descrie savuros evenimentul:

MINISTRUL BORBELY FAŢĂ CU ANARHIŞTII GREENPIS

citeşte

Wake up, salvatori de Roşia Montană! Scoateţi Iphone-urile şi Ipad-urile la luptă!

piata_constitutiei_28_ianuarie

Sâmbătă Piaţa Constituţiei din Bucureşti. Frig de îngheaţă pavajul. Activiştii ecologişti strâng protestatari cât de o poză şi un clip pe youtube. Bune şi ălea pentru dosarul de finanţare. Zgribuliţi şi fără chef, salvatorii Roşiei Montane ţin pancarte roş-verzi. De parcă suntem la Budapesta. Agitatorii cer vehemenţă. Tonuri baritonale. Nu obţin decât piţigăieli. citeşte

Ce urmăreşte Mircea Toma?

mircea toma

Mircea Toma a recunoscut reporterilor ziarului “Cotidianul” că el este autorul celebrului mesaj din piaţă “PDl-USL= mizerie.”El este şi un înverşunat “salvator al Roşiei Montane.” E dreptul lui să aibă o opţiune tranşantă faţă de un proiect sau altul. Dar a te pune gaj pentru dictatură sau anarhie, asta nu înţeleg, pentru că, ne place sau nu ne place, regimul democratic nu poate funcţiona fără partide.  Sau poate activul watch vrea să-şi facă un partid cu oengiste şi salvatoare de mări, vămi şi ţări. Ar fi interesant să apară o frumoasă şi neprihănită formaţiune, dar printre bocancii din pieţe nu se întrevede niciun toculeţ. Nici nu ar avea cu cine. Zic eu. Tot oengeul său încape într-o garsonieră. Dar cine ştie… citeşte