Când nu ridică guşa, Marian Iancu întinde plase de muşte pentru bondarii din jurul lui Bojin şi Robu. Într-un interviu în “Fotbal vest” (nu se poate citi decât de către abonaţi n.a.) spune că “POLI” e el. Poate să se creadă chiar Richelieu în grădina cu pitici. Dar ce-i cu hârtia de muşte? În acelaşi interviu lasă porţi deschise de negociere cu autorităţile locale pentru vânzarea patrimoniului echipei de aproape o sută de ani. Mai şi ameninţă. Că se întoarce. Şi-i va popii din Liga a ll-a pe toţi. Pentru că nu toţi sunt fraierii lui, cei care citesc atent statutele federale şi cele ale Ligii ştiu că nu pot fi admise în competiţia internă echipele cu milioane de euro datorii, chiar dacă judecătorul sindic ar încerca să facă vrăji. citeşte
Tag: marian iancu
Druckeria l-a învins pe Marian Iancu la TAS
În umă cu ceva vreme, insolvabilul Marian Iancu cerea Curţii de Arbitraj de la TAS, interzicerea folosirii denumirii de POLITEHNICA TIMIŞOARA de către ASU Poli Timişoara, a culorilor alb-violet, a imnului, logo-ului, precum şi a oricăror alte elemente care să aducă prejudicii societăţii comerciale deţinute de dânsul, aflată în insolvenţă şi fiind condusă, potrivit legii, de către administratorul judiciar. Pe deasupra, Marian Iancu solicita plata unei sume în cuantum de 983.000 euro. citeşte
“Indubitabilul” palmares al lui Poli
Guşaţii din fotbalul românesc (nu Mugur Guşatu, olteanul care i-a ridicat moralul lui van Nisterloy, în perioadele grele ale vedetei olandeze şi acum mare suporter al lui ASU) continuă să se agite. Dacă Marian Iancu a anunţat că vrea să revină în fotbal ca investitor la Rapid, de unde bani nu ştim, Mititelu, la fel de gros la rât şi subţire la pungă, vinde pepenii dăbulenilor pe care nu-i are. Ultimul, deşi viu la trup, lasă cu limbă de moarte U. Craiova fanilor. Dar ce lasă? Praful de pe tobă pentru că societatea lui sportivă e în insolvenţă, la fel ca cea a lui Marian Iancu. citeşte
POLI, adio, dar rămân cu tine !
Marian Iancu a retras dosarul de licenţiere de la FRF. Pe motiv că nu are de unde plăti 2,4 milioane de euro, datorii vechi, unele chiar de cinci ani. E un tip falit. La fel ca toţi amicii săi din Fanar. În zadar a încercat să şantajeze autorităţile locale. Nimeni nu intră în puşcărie, loc rezervat celor de teapa lui. De doi ani spumeg şi încerc să conving suporterii Viola că răul e Iancu şi nimeni cu nimic nu i se poate împotrivi. citeşte
Marian Iancu cere pentru “Poli” 2,6 milioane de euro până la 31 martie
E etic şi principial să aperi minoritarii, dar să nu-i bagi în casă. Cam aşa se spune. Pe vremea când era nimeni şi aproape de puşcărie, Timişoara i-a dat lui Marian Iancu singurul lucru pe care nu-l avea ONOAREA. Acum, răstoarnă masa în cap. Cere din piatră seacă 2,6 milioane de euro, până la 31 martie pentru achitarea unor datorii făcute tot de el, altfel clubul de fotbal Poli nu se poate licenţia la FRF pentru prima ligă. Asta în aceeaşi zi în care Sepsi, liber de contract, a primit de la FRF dreptul de legitimare la Târgu-Mureş. De şase luni nu şi-a primit salariul. Daniel Stanciu, scârbit, a trebuit să plece. Tot din cauza neonorării contractului. În nouă luni de zile, Marian Iancu a trecut ca un belfer criza. Cui să dea socoteală pentru milioanele intrate în cont? citeşte
Lui Marian Iancu i-a expirat viza de Timişoara
foto: Times New Roman
Patronul lui Poli a decis, printr-un nou hiatus caracterial, să nu trimită pe teren, în Colentina sa natală, jucătorii de valoare. Asta ca să se răzbune? Pe cine? Pe cei care i-au facilitat ieşirea din anonimatul pestinenţial al datoriilor neplătite şi urcarea în agora unui suflet colectiv? Am mai spus-o şi o repet. Ca unul care am contribuit la urcarea sa din schela Jafo în loja cavalerilor, pot spune că lui Marian Iancu i-a expirat viza de Timişoara. Trebuie dat afară. Sigur după ce i se va rambursa partea lui, la valoarea dată de piaţă şi în urma unui riguros audit financiar. citeşte