Puterea nu e să cucereşti nefericiţi,
ci să-i faci să-şi dorească fericirea.
Ai prins din zbor bucuria copilului,
când i-ai pus în braţe o minge să se joace?
Puterea nu e să cucereşti nefericiţi,
ci să-i faci să-şi dorească fericirea.
Ai prins din zbor bucuria copilului,
când i-ai pus în braţe o minge să se joace?
E etic şi principial să aperi minoritarii, dar să nu-i bagi în casă. Cam aşa se spune. Pe vremea când era nimeni şi aproape de puşcărie, Timişoara i-a dat lui Marian Iancu singurul lucru pe care nu-l avea ONOAREA. Acum, răstoarnă masa în cap. Cere din piatră seacă 2,6 milioane de euro, până la 31 martie pentru achitarea unor datorii făcute tot de el, altfel clubul de fotbal Poli nu se poate licenţia la FRF pentru prima ligă. Asta în aceeaşi zi în care Sepsi, liber de contract, a primit de la FRF dreptul de legitimare la Târgu-Mureş. De şase luni nu şi-a primit salariul. Daniel Stanciu, scârbit, a trebuit să plece. Tot din cauza neonorării contractului. În nouă luni de zile, Marian Iancu a trecut ca un belfer criza. Cui să dea socoteală pentru milioanele intrate în cont? citeşte
Portocalelor li se cam termină sezonul. Vine cel de lămâi verzi. Şi ca să fie bine coapte, portocăluţelor (aripa tânără a PDL), îngerii păzitori din Adenauer Schtiftung şi Hanns Seidel le pregătesc pentru festinul electoral, sus în dulcea Bucovină, în rezervaţia Fluturelui, cu specialişti din afară. Să dea piept cu adversarii. Sigur nu-i învaţă nemţii cum să cumpere voturi pe litrele de mălai, dar se bifează, colo, la hotelul Sonnenhof, o acţiune. Priviţi, detalii din locul în care acreala se va dulci, într-o perioadă de mare derută printre toate fructele, că doar nimeni nu rezistă în faţa şteviei. Nu e un supermarket, nici o cocină, e doar un hotel. E locul unde juveţii portocalii vor silabisi din cărţile Şcolii Naţionale de Management politic şi electoral. citeşte