Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Gioca îi spuneau prietenii. A trăit 89 de ani pentru a mărturisi o vreme de poveşti nepoţilor. A fost o fire deschisă, cu un umor nebun.

Născut în Denta, judeţul Timiş, într-o familie de sârbi, a jucat înainte de instaurarea comunismului la  Dinamo Pančevo. S-a reîntors în ţară la vremea când alţii luau calea exilului. A absolvit Facultatea de mine din Timişoara. Jucând la Ştiinţa pentru o scurtă perioadă de timp, prin anii ’55-’58, n-a prins loc în echipa de aur. A plecat la Ploieşti.

Stabilit la Bucureşti cu iubirea vieţii lui Zagorka a lucrat la Metale rare. Din postul de inginer a plecat în îndepărtata Chile, unde a prins schimbarea lui Allende şi primii ani ai dictaturii lui Pinochet. Glumeţ din fire, foarte serios însă în activităţile sale, a fost invitat de către un canadian să emigreze în ţara arţarilor de nord. I-a răspuns că are o casă prea mare şi greu s-ar muta. Investitorul i-a promis că vine a doua zi cu o navă şi-l duce pe sus cu casă cu tot.

S-a întors în ţară, când mulţi îşi riscau viaţa, trecând Dunărea înot. Securistul fabricii i-a replicat: “te-ai întors? Eşti nebun,” conform relatărilor blogerului Răzvan Toma şi preluat de Prosport.

Academicianul profesor doctor Dorin Sarafoleanu, un apropiat al său, mărturiseşte că odată s-a trezit cu el la Clinica de ORL din cadrul Spitalului Griviţa, azi Sfânta Maria. Auzise că există un medic timişorean acolo. Gioca s-a declarat surprins că a fost recunoscut ca unul dintre componenţii echipei Ştiinţa. I-a legat o lungă prietenie.

“Tovarăşe ministru, sunteţi extraordinar, alergaţi după mingi, cum fugim noi de răspundere.”

Profesorul îşi aminteşte că de la Gioca a învăţat tenisul. Juca sparring partner pentru mulţi miniştrii comunişti. Dacă mulţi mimau entuziasmul sau serveau cu blândeţe, Glisici l-a alergat de mai multe ori, îşi aminteşte dr Sarafoleanu, pe fostul demnitar Maxim Burgheanu. La un lung de linie, scos cu greu de ministru, partenerul timişorean, i-a replicat acestuia: “Tovarăşe ministru, sunteţi extraordinar, alergaţi după mingi, cum fugim noi de răspundere.”

În anii de după revoluţie a fost observator federal. A cochetat şi cu jurnalismul. Chiar şi în perioada cenzurii a publicat texte despre echipa capitalistă Ripensia, de care i s-au legat anii tinereţii şi visele neîmplinite.

Stabilit în Bucureşti, a locuit împreună cu fiica sa Slaviţa Cărmăzan, soţia reputatului regizor. De curând s-a stins şi fosta lui soţie.

A murit în anul Wu Xu al Câinelui. Mi-am tot amânat întâlnirea cu el, până ce s-a făcut prea târziu.