Mircea_Toma_Suck-p

Victor Ponta şi Mircea Toma luptă ca ilegaliştii contra Roşiei Montane

“Nu las, însă, fără răspuns iniţiativa domnului Toma şi din simpatia pe care i-o nutresc de foarte mult timp, de când luptam împreună cu Roşia Montană, o să îi şi răspund.” – Declaratia premierului Romaniei, Victor Ponta, de azi, de la citeşte

piratii germani

Piraţii, ca ardeiul iute!

In ultimele opt luni de zile, piratii au cucerit patru parlamente de land (Landtag-uri) in Germania. Ultimul, la Düsseldorf, landul Nordrhein – Westfalen (NRW). Etapele de pana acum ale succesului piratilor sunt landurile: Berlin (18.09.2011), Saarland (25.03.2012), Schleswig-Holstein (06.05.2012), Nordrhein-Westfalen citeşte

poli suntem noi

POLI, adio, dar rămân cu tine !

Marian Iancu a retras dosarul de licenţiere de la FRF. Pe motiv că nu are de unde plăti 2,4 milioane de euro, datorii vechi, unele chiar de cinci ani. E un tip falit. La fel ca toţi amicii săi din citeşte

orza_robu

Orza sau Robu?

  De multe ori ne spunem să nu fie mai rău ca înainte. Timişorenii sunt în starea asta de perplexitate. S-ar putea să asistăm la cea mai scăzută prezenţă la vot din istoria oraşului. Pe cine să alegi? Orza sau citeşte

rares_manescu

Importanţa sloganului: Cetăţenii nu vor totul şi nu aleg prim miniştri la alegerile locale

“Sloganul este acea exprimare sonoră, scurtă, originală, credibilă şi durabilă, fiind propoziţia sau fraza care spune esenţa mesajului de comunicat. Această noţiune provine dintr-un strigăt de luptă al unui trib scoţian: slaugh-ghaien”, aşa începe capitolul dedicat acestui element de promovare citeşte

Tag: marius ghilezan

Forgive those who trespass against us

saptamana_patimilor

The Passion Week is a time for meditation and forgiveness. It is a time for meekness, through prayer, for introspection. It’s a time for confession, for doing away with sins and for searching the right things to do. citeşte

Naufragiul de filmare

naufragiu

Eram în lagună,

când bastimentul din Elsinore,

se prăvăli după furtună,

pe arcuiri de “Nevermore”

şi artişti zburători. citeşte

Eliberează Dragonul!

Departe de clanul sufletelor cu frică de Dumnezeu
înfloresc boabele de aur, o dată pe an
când muritorii prăjesc porumb
aşa cred ei că eliberează Dragonul cel bun
pedepsit să zacă sub munte
ce vină sufletească?
a ajutat pe muritori. citeşte

De ce sunt împotriva pensiei de revoluţie?

Pentru că în Decembrie 1989, noi timişorenii nu am pontat orele din stradă. Am scris în Cotidianul.ro  de ce sunt împotrivă.

 

Orbire

 

Orbire 

Nu vezi nimic prin ochianul

de la toba de eşapament.

 - din volumul: Ţigara unui viitor de paie

Poate fi adevărat

adevarata

Lângă fişier, acuzatorii,

la perete ei,

afară, cocoşii armelor

crestează ultimul ţipăt de vânt, citeşte

“Animalul inimii”, despre salvare prin fugă sau sinucidere

“Animalul inimii” este una dintre cele mai complexe cărţi ale Hertei Müller, care depigmentează întregul obraz sinistru al unei arătări numite omul nou”. Este o cronică a rezistenţei prin fugă şi aritmie socială. “Bunii”, în viziunea vremii de oroare, sunt cei din aparatul Securităţii şi ai propagandei din uzine şi universităţii, “răii”, dintre cei cu origini nesănătoase şi care refuză să colaboreze cu regimul. citeşte

Eveniment Regal la Primăria Sectorului 2

cu participarea Principelui Radu al României. Lansarea cărţilor “Scara leilor” a Doinei Uricariu şi a volumului meu de versuri “Ţigara unui viitor de paie“. Volume care omagiază pe Majestatea Sa Regele Mihai 1 la împlinirea vârstei de 90 de ani.

Într-un Octombrie Regal, unui poet fără egal

Regele meu

Bunica mea a cerut să fie insoţită
în greaua trecere a vămilor cereşti
de un portret
al unui domn,
strecurat sub rever
ca un mister.

Prost educat şi lipsit de înţelegere,
am crezut, la vârsta minciunilor de alţii mestecate,
că domnul nu e decât un amant
pe care eu, juvete, aruncat în joc,
n-am voie să-l mărturisesc.

Urcat în pod, după comuniunea sa din groapă
-dragoste, pe veci aşezată-
am descoperit figura celui ales,
în pagini de sepia
era Regele meu.

din ultimul volum  al meu  Țigara unui viitor de paie

5 Octombrie 2011

Să ne bucurăm că binele, frumosul şi altruismul nu au abdicat în România.

O ZI DIN VIAŢA UNUI MINISTRU

 

Piesă de teatru în 2 acte

   Personaje:

                Ministru

                Reporter

                Alinuţa

                Găbiţa

                 Secretara

                 Slăbănogu

                 Şefa de la cadre

                 Omul cu bermude şi cravată citeşte

Invitaţie la un eveniment regal: luni 3 octombrie, ora 15.00

La începutul acestui octombrie regal, în incinta Galeriei Dialog a primariei sectorului 2, din Parcul Bucur-Obor, primarul Nicolae Onţanu organizează un eveniment Regal. Luni 3 octombrie 2011, orele 15.00, se vor lansa două cărţi: “Scara leilor” şi “Ţigara unui viitor de paie”, autori Doina Uricariu şi Marius Ghilezan.
Manifestarea va fi onorată de prezenţa Alteţei Sale Regale, Principele Radu Duda.
Acad.Eugen Simion, Ovidiu Şimonca şi Ion Caramitru vor vorbi despre lumea de poveste a celor două volume apărute recent. citeşte