mariusghilezan.ro

Florenţa rămâne cea mai bună destinaţie pentru o terapie de artă şi cultură. Unii îşi petrec week-end-urile pe străzile oraşelor protestând, alţii încearcă să pătrundă tainele unei citadele mari cât istoria Europei.

Atena renaşterii e la doar două ore de zbor de Bucureşti. O recomand nu numai ca pe un city-break de ocazie. E pur şi simplu o lecţie de istorie vie. 

Oraşul respiră o tradiţie unică. Peste tot poţi vedea urmele paşilor lui Dante Aligheri, chiar dacă intriga vremurilor l-a adăpostit la Ravena (poate a fi cât mai departe de sufletul lui Beatrice), el e o prezenţă vie.

Nu am mers pe urmele cărţii Inferno a lui Dan Brown (citind-o îţi dai seama cât de puţin cunoşti cotloanele Florenţei n.a.). Întotdeauna mă reîntorc în oraşul Familiei Medici cu aspiraţii noi, chiar dacă nu pot ocoli Academia cu celebra statuie a lui “David“, mereu stau să mă gândesc la forţa simbolului. Ştiu toate detaliile operei lui Michelangelo, dar ceva mă cheamă să revăd. E o atracţie nejustificată a miracolului. Citisem de mic “Agonie şi extaz“. Refuzam să cred istorisirile pidosnice ale scrierilor lui Irving Stone. La faţa locului, ficţiunea e o simplă poveste pentru copiii. E clar. Creatorul nu ar fi reuşit aşa o operă dacă nu ar fi admirat frumuseţea masculină.

De la Santa Maria del Fiore cu vestitul turn al lui Giotto şi cupola în stea, realizata de Brunelleschi, trecând prin Baptistria, Muzeul catedralei (care adaposteste copia vestitei Piete a lui Michelangelo, aflată in original in catedrala Sf. Petru de la Vatican) şi odihnind iniţiatic lângă Il Domo, pâna în Piaţa Signoria şi Palazzo Pitti, trecând peste Arno pe vestitul Ponte Vecchio după ce consumi o cafea de tradiţie, te simţi copleşit de măreţia unei lumi mult prea înalte pentru neamul tău.

Florenţa înseamnă nu numai grandoare, arhitectură şi cultură, ci şi bani.

Puţini ştiu că florentinii au reinventat banii – în forma florinului de aur – acesta fiind motorul care a scos Europa din „Evul Mediu”.  Ei au finanțat atât dezvoltarea industriei în toată Europa – din Marea Britanie la Bruges, de la Lyon, în Ungaria, până şi pe regii englezi în timpul Războiului de o sută de ani.  Datorită oamenilor bogaţi ai locului, Papalitatea a construit Avignon-ul, rămas celebru prin: “Sur le pont d’Avignon, / L’On y danse, l’on y danse”.

Numai Florenţa putea înmormânta un “eretic”, Galileo Galilei, în Biserica Santa Croce, alături de Michelangelo, sculptorul care şi-a modelat iubirea, Tommasso de Cavalieri, pe un mormânt papal.

Fără luptele pentru supremaţie în Florenţa, nu am fi avut astăzi copodopera lui Machiavelli, Principele.

Puţini ştiu că oraşul a trecut printr-o epidemie de ciumă şi a renăscut, dând lumii acel curent care poartă numele de Renaştere.

Ufizzi rămâne poate singura galerie din lume în care te simţi copleşit de prea multă supremaţie prin artă.

Dacă nu avea o intrigă a istoriei şi o fascinaţie a artei fără măsură, Dan Brown, cel mai vândut autor american de ficţiune, nu şi-ar fi ales oraşul florentin drept cadru al acţiunii.

Înţelegând Florenţa, îţi dai seama cât de mic eşti tu şi poporul tău la scara istoriei universale.

Într-un cimitir din apropierea oraşului, am sesizat că cel mai “tânăr’ mort avea 80 de ani. Oamenii locului nu au stres. Istoria prin giganţii săi lucrează pentru ei.