Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Copilăria cu adidaşi originali şi pantaloni din piele

 

 

 

 

 

 

 

 

 

“La Timişoara, anii de C.D. Loga şi de nebunii. Pe Semenic, schiam cu Raderberger şi la petreceri nu beam vin roşu să nu se păteze pantaloni albi din piele. Purtam adidaşi (originali) cu două numere mai mari, pentru că nu se găseau încălţări 39. Trăiam pe picior mic, dar cu energii mari. Poate de aia mi se şi zicea Piticul atomic. Călătoream mult, dar numai în spaţiul ex-sovietic. Secu’ nu-mi dădea paşaport să joc în Liga Europeană. Serveam băuturi fine, vorba Pieii Lungi, şi de aia ne numeam servitori. Doar după revoluţie am prins drag de moşiile bunicilor şi am devenit susţinător al proprietăţilor. Eram dintre cei care conjugam verbul <<a avea>> la pluralul Majestăţilor.”

 

Generaţiei mele rebele i-am dedicat poemul:

Din neamul Asăneştilor

(1)

Dacă şi civilizaţiile au pricini serioase de ciocniri

de ce nu ar avea şi poveştile războiul lor de întâietate?

Asăneştii din copilăria mea sunt altfel decât cei din lăstăria Bizanţului

atunci, când la început de vremi creştine,

doi fii de ţărani se răsculau împotriva mai marelui Luminii

 

tu desenează ce vrei, eu desenez ce ştiu, să vezi apoi deal pe desene!

Şi-au tras cei doi în plină armonie imperială, un regat samizdat,

vlaho-macedo-bulgar,

la ce-ar folosi răbojul acesta

lumea e tot în războaie cu usturoiul frecat în mojar.

Viaţa de ţar a lui Ionuţ Caloianul mai adună puţină memorie

Cherry, prezentul e mai aproape ca Ohridul lor

unde doar Struga lui Marin Sorescu şi Jugastru sfiala Doinei Uricariu

au mai ajuns să răscolească românismul din cenuşa imperiului

uitată în cremator.

 

Ard ciosvârtele

bucăţică, os de os

seminţii fumegă după seminţii,

la Bucureşti miticii încalţă Versace

şi leagănă dame pe umeri Vuitton,

în dichisite beţii,

la New York, fugarii se îmbracă,

după tabloul lui Matisse,

numai cu ii.

 

Dar despre isprăvile Asăneştilor copilăriei mele bântuie

şanţurile şi tarlalele nelucrate, pustii

cluburi, chiolhanuri, tripouri murmură povestea

atât în ritm de rap şi de salsa

mintea colectivă, o fleaşcă, îi ispiteşte pe ageamii,

fără editorialele tari ca fularul

cu sex, beţie şi droguri

cum să se mai mire generaţiile, cine mai poate să se mire?

oraşului meu rămas în istoria lumii

i-a rămas doar ISBN-ul de pe cartea de citire

şi i s-a dat demult riposta

nu numai prin întinderea Guernicăi, fără ramă,

cu personaje vii între Operă şi Catedrală

şi trepte de sânge, spălate de ploaie

Picasso ar fi fost asombrado

cum i s-a boţit până la desfigurare visul comunist

asemenea ceasurilor lui Dali prelinse pe capote

la colţul pânzei

semnătura mea vrea să-mi spună mie că exist

lor că mi-au pozat la poza de grup.

 

De pe strada Asăneşti pleca, cine pleca?

 

(2)

în plină teroare a gândului: de ce nu e la toţi ca la noi,

şi se întorcea noaptea, dimineaţa, la prânz şi seara

cu prea plinul din dotare

şi tomberoanele de gunoi, în chip de coifuri

pe scăfârlii.

 

Gaşca mea de combatanţi pe frontul supravieţuirii

repeta refrenul

lumii golite de plinul visat

făcea semn către letargia istoriei

poate vi se părea că demult s-a predat.

 

De acolo au plecat în lume lectori rafinaţi.

Cine? Dintre puicuţele tăvălite sau marcatorii la buzunare?

devoratori de unicate, ediţii princeps,volume de colecţie

mari cititori de etichete şi curcubee în zoaie.

-când burtă-verzimea sufla în balonaşe

şi zicea că-s clisoase-

iluştrii, deveniţi pe viaţă

membri ai Academiei

întâmpinau ultimul Laudatio cu aghioase.

 

Celor care ştiu unde, cum şi când

să dea ţoiul cu guleraş pe cristalul cu ploşniţa bibliotecii scoţiene

nici nu vă trece prin gând

ce ficaţi de cămile au unii

şi câte cefe de porc

au strivit printre grătarele bibliotecii din beci

exemplarele Basna şi puşculiţele York.

 

(3)

Oh, bieţi trecători pe străzi pustii

nici nu ştiţi cum odată lătrau veveriţele pe acolo

şi îmbrăcaţii în piele lungă ameninţau smintiţi:

lasă că vine tata!

şi tata era un cod

of, curve sfinte

ce dus cu plutonul

era regimentul.

 

(4)

Din neamul Asăneştilor s-au ridicat artişti,

dansatori,

birtaşi,

cărămidari,

doctori,

fotbalişti,

politicieni,

dar şi farsori,

circari,

ciorditori cu patalama

nici nu ştii, cititorule,

cât de lung poate fi pomelnicul

am cam făcut risipă de cerneluri şi mucava.

 

Schiorii de Raderberger aveau o trecere nebună la fetele slabe de pârtie,

rachetele Slazenger nu foloseau la nimic,

nu făceam încă trageri cosmice, pe acele vremuri de vipie, votcă şi turnee

dar ţoalele Sergio Tacchini ţineau locul costumelor de nuntă

şi vinul fiert în vadră

băieţii cu buhai de vită,

huduitori de faimă ai tăcutului oraş,

ultraşi cu simbrie

şi destin nărăvaş

scriau decorul pizmaş.

 

Aprigi comentatori, mereu cu gâturile uscate

şi uzi de alcool până-n bocanci,

toţi au coabitat sub zodia lui trage şi împinge

singurele chei deschizătoare de uşi

şi de lacăte cu panaş.

 

(5)

Viaţa avea spectacol

dar şi reprezentaţia noastră aduna spectatori,

mulţi amuşinau,

feline din poveste sau mardeiaşi de mahala

aveau de dat examene grele,

că doar nu urcam în vagoanele Lee

plicticoşi sau pocitanii

supărăcioşi sau fiţoşi

cu ce se laudă astăzi ăştia?

 

Mişelul care ne dădea târcoale

o tulise afară,

ştiam de soldă şi de livrea,

dar nu despre pornirile-i asasine

Herta Müller, supăra mult

şi trebuia lichidată puţin.

Noroc că serviciile germane i-au dat ticălosului de urmă,

altfel nu mai cobora un Nobel în Banat.

Scăpat din prinsoare,

într-un schimb de servicii,

s-a întors să bea acasă sucuri răcoritoare.

 

Noi n-am băut şi nu vom bea cu el la aceeaşi masă.

Nici nu ne plac fructele stoarse,

doar fermentate.

 

Tu nu ştii multe,

nu deosebeai lumea bună de criminali şi de lichidatori în serie

de unde să ştii că ecluzele noastre nu deschideau braţele în evantai pentru fişte-cine,

extremă perversiune,

trupeţii Asăneştilor scoteau nopţile din doze

lăsând milogilor să se bucure de zilele din sticle.

 

Unii se nasc proşti şi alţii se formează cu timpul,

proclama nebunul din flora dintre sălcii,

şi ăştia îngânau, frate, nimicul cu guleraş

în chip de spuma vieţii,

când scăpau de treabă sau de nevastă

noi ne ţineam, ca la nebuni,

de gât ca servitorii,

pentru că serveam,

nu ne ţineam de programe utilitare

şi băgam la sufertaş

trebuia să gustăm seva naturii

născute din mei şi răstignită în gât de porc

plecările noastre arătau, mă rog, mai mult a întoarceri,

nu te duci spre Mecca fără se te legeni

şi să sughiţi o rugă,

aşa era în filmul nostru.

 

(6)

De pomină a fost nu numai coborârea unui muguraş

în plină iarnă – cu ţinuta-i de vară –

şlapi, şort şi tricou, de firmă fireşte

şi creastă pe creier dată cu zahăr şi cu ceară

dar şi întrebarea şoferului de taxi:

spre trilulilu?

făcând palma stângă ca evantaiul la tâmplă,

semn de sorcovă sau bună vestire,

şi cum am eşuat la margine de târg

într-un apartament de bloc,

în timp ce gazda vorbea la cârnaţi

-în loc de telefon –

crezându-se Maigret,

comisarul 007.

Râdeţi?

Ce parcă vouă nu vi se întâmplă!

 

(7)

Sigur că visul înspre asfinţit

era în mintea tuturor

la unii cu şfunct, la alţii cu mărcuţe germane,

loviţi în aripioare,

toţi aveau curaj,

după vreo seară dansantă

erau cu geamantanele la uşă sau în spinare,

pornirea era un sevraj,

dar şi o derută

pentru perfidul regim

de umbre şi de oase.

 

(8)

În liceul meu erau, rozvani, trăistari

şi chiar avari,

cu ciute admirate

şi vulpi despuiate

bufonii năimiţi cu ora

făceau tumbe

când noi trăgeam ca vita, râsul în piept

şi luam vreo pauză din pocnitul tablei cu numele liceului de elită,

de ziceai că şcoala e un arsenal

de tragere continuă.

Mai erau clipe de scărmănat şi de întins

catifelele de trupuri

şi de tihnit, mai apoi, lihnita învăţătură

la un clondir apetisant

cu faine fete

zi, că nu ţi se face poftă?

 

Nimicul se perpelea sub ţucuraşi.

 

(9)

Dar barca de pe lac,

mereu tâlhărit,

strigat obădat,

supus mişto-ului până la răcnet,

el singur o încercase

şi azi, precum revanşa timpului,

doar lui i se cer autografe,

pe cărţi,

revere

sau cravate,

clarinet.

 

(10)

Toţi au dansat rapul rafalelor ucigaşe

şi au supravieţuit tranziţiei,

de la siluetă la cimpoi,

nu uita când mai treci să cânţi şi pe la masa noastră,

să aduci cu tine puţină memorie în sufertaşe

că poate am mai uitat şi ni se face poftă de trecut şi de noi.

 

Cine are certificat?

Să umple masa şi să decarteze

nu mai dau bilete de papagal

prea am jucat în filmul regizat de alţii,

revino-ţi!

 

Cu ce sunt mai aprigi Asăneştii lor uitaţi în pustie

decât arnăuţii care duc povestea mea mai departe?

papagalul vinde la talcioc colivie

şi muţii citesc cu voce tare din carte.

 

Şi ce mai revanşă

crispată, costelivă

pe lacul din Secu

pluteşte în derivă

caloianca, la braţ cu fiul generalului,

kent să mai vin,

în ciuda papagalului,

eu am să vin mereu cu dovad(r)a.

din volumul: Ţigara unui viitor de paie