“Nu las, însă, fără răspuns iniţiativa domnului Toma şi din simpatia pe care i-o nutresc de foarte mult timp, de când luptam împreună cu Roşia Montană, o să îi şi răspund.” – Declaratia premierului Romaniei, Victor Ponta, de azi, de la citeşte
In ultimele opt luni de zile, piratii au cucerit patru parlamente de land (Landtag-uri) in Germania. Ultimul, la Düsseldorf, landul Nordrhein – Westfalen (NRW). Etapele de pana acum ale succesului piratilor sunt landurile: Berlin (18.09.2011), Saarland (25.03.2012), Schleswig-Holstein (06.05.2012), Nordrhein-Westfalen citeşte
Marian Iancu a retras dosarul de licenţiere de la FRF. Pe motiv că nu are de unde plăti 2,4 milioane de euro, datorii vechi, unele chiar de cinci ani. E un tip falit. La fel ca toţi amicii săi din citeşte
De multe ori ne spunem să nu fie mai rău ca înainte. Timişorenii sunt în starea asta de perplexitate. S-ar putea să asistăm la cea mai scăzută prezenţă la vot din istoria oraşului. Pe cine să alegi? Orza sau citeşte
“Sloganul este acea exprimare sonoră, scurtă, originală, credibilă şi durabilă, fiind propoziţia sau fraza care spune esenţa mesajului de comunicat. Această noţiune provine dintr-un strigăt de luptă al unui trib scoţian: slaugh-ghaien”, aşa începe capitolul dedicat acestui element de promovare citeşte
Cu câteva zile în urmă, un amic îmi trimitea via e-mail următorul banc: o mamă îşi ceartă copilul reproşându-i că nu s-a făcut fotbalist, manelist sau valutist, că nu a plecat prin Spania sau Italia, ci a rămas acasă, să facă facultatea, nefiind bun de nimic altceva. Cu aşa un fiu, femeia era necăjită că ajunsese de râsul blocului. citeşte
De câte ori nu v-aţi întrebat “cum de a ajuns mediocrul X în funcţia aia, cum e posibil să fie promovat Y când nu stie sa faca nimic, cum a făcut Z atâţia bani în timp aşa de scurt?”. Răspunsul e în cartea lui Marius Ghilezan: veleitarism, linguşeală, trădare, măşti schimbate cu iuţeală şi, mai presus de orice, o solidaritate a prostiei şi mediocrităţii, o frăţie a celor Fără Morală şi Fără Bun Simţ.
Marius Ghilezan, “ImpostURA”
Editura Corint, 2008
Lumea e o scena, iar scena e o lume. Ziaristul Marius Ghilezan a avut “privilegiul” să stea în rândul întâi, uneori să se amestece printre impostori, să îi vadă cum se fardează, cum se confundă cu măştile pe care şi le aleg, cum le suprapun ca să ascundă o realitatea de care, în decembrie 89, am crezut că am scăpat. Deschizi “ImpostURA”’ şi Ghilezan îţi vorbeşte calm, limpede şi răspicat despre “omul nou”, oribila creaţie a comunismului, fără carte, dar convins că ştie, fals, mincinos şi gata să te calce în picioare, ca să prindă un loc pe scenă, fie numai ca să poarte tava! Ghilezan foloseşte rareori numele reale ale personajelor, deşi pe mulţi îi recunoşti. Sunt prea pitici pe lângă marii impostori ai lumii care au ajuns subiecte de studiu, romane şi filme. În schimb, glisează mereu în istorie şi trece adesea linia subţire a timpului, ca să întţlegem că nici măcar în impostură nu am inventat mare lucru, dar ne străduim să o perfecţionăm. Eu una, aş reciti mai des “lecţia de impostură” ca să mă ferească de păcatele ei şi să o recunosc înainte să-i cad victimă. (apărut şi pe Bibliofagia.ro)
În sport când respecţi adversarul, îi îmbraci tricoul, nu-i arunci şepcuţa cu însemnele clubului, ca pe o zdreanţă în public. Asta se întâmplă în Europa civilizată. Departe de Camera Lorzilor şi de un Wembley cu tunari îmbrăcaţi în roşu, la o tribună şi la cealaltă rivalii de-o viaţă,în altă culoare, toţi cântând la unison: “God save the Queen”, se află o lume a precupeţelor şi a mâncătorilor de seminţe, peste care tronează, Omul, Stăpânul şi Demiurgul. Pe el l-a ales poporul şi de-aici nicio idiosincrazie, doar o mulţime, pe care o crede plină de idioţi.
Puţină lume a sesizat gestul din noaptea alegerilor, când Traian Băsescu a aruncat în public şepcuţa cu însemnele partidului lui Maniu. Dacă-l avea pe Miluţ, liderul contestat al PNŢCD, de milă la poza de grup, acum vrea şi partidul cu totul, spun unii ce se declară informaţi. Aversiunea sa faţă de partidele istorice este cunoscută. Nu de puţine ori, prin diferite metode şi tactici, a încercat să le distrugă. Sigur că orice impostor care doreşte să răzbată în lumea civilizată îmbracă o haină de gală. Prin absorbţia falangei cu ştampilă a lui Miluţ şi-ar vedea visul cu ochii. Să poarte numele partidului lui Maniu, mă cam îndoiesc. Ar fi prea de tot. dar omul la răzbunare îşi pierde minţile. E posibil orice.
L-a sunat pe Tăriceanu nu de dragul unei colaborări fructuoase guvernamentale, ci doar pentru a întreţine focul mocnit din interiorul PNL şi a mai rupe o bucată dintr-un organism pe care încă nu poate să-l devore. Ce nu poate înţelege preşedintele ales prin fraudă e că prin orice freamăt, prin orice zbucium nu-şi va putea aşeza blazonul Brătienilor şi ţinuta morală a lui Maniu pe chipiu-i de paradă.
E prea gol pe dinăuntru, e mult nimic acoperit cu fard, pentru a fi credibil în acţiune. În zadar se chinuie să ajungă în Biroul Oval, să cineze cu Herta Muller sau să fie primit cu onoruri de stat la Buckingham. “Astfel de oameni pot fi azi cei mai buni musulmani printre orientali şi a doua zi cei mai buni protestanţi, pe continentul american”, scriam în ultima mea carte ImpostURA, dar rămân cu stigmatul pus. Şi asta le tulbură confortul şi măreţia. De aia caută să desacralizeze orice formă de legitimitate. ( Cotidianul, 2008)
