Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Categoria: Uncategorized

“Accident aviatic” pe Wall Street. O aşchie a ajuns şi la Bucureşti

Bursele europene au fost afectate după crahul de pe Wall-Street. Inclusiv cea de la Bucureşti, care a deschis cu un -3%.

Indicele S&P 500 (un barometru al creşterii economiei americane) a pierdut aproape zece procente în mai puţin de o săptămână.

Ce se întâmplă? citeşte

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar

ard hălcile în furci de grătar

fum de mahorcă mesenii cinstesc

halbe la metru berarii servesc.

 

iar defilează izmele de miciuri

Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.

 

Dincolo de geam, dublurile privesc

cu aripi de trudă, îngerii pocnesc

botezul halbelor cu guleraşuri

pe apa lui peşte, hârdaie de pişuri.

 

(Marius Ghilezan)

tag-uri: , , , ,

Duelul Stoicov-Manolo s-a sfârşit

Adrian Stoicov şi-a dat jos tricoul de antrenor pentru a urca la cer şi a întregi echipa galactică a lui Poli. S-a sfârşit la doar 49 de ani, un cancer fudroiant l-a terminat în mai puţin de două luni.

Un fragment din cartea mea “Furiaciteşte

De ce a murit jurnalismul de investigaţie?

De ce a murit jurnalismul de investigaţie? Simplu. Un astfel de specimen e pe cale de dispariţie în România. Munca acestuia e comparabilă cu a unui procuror, care saltă de la stat, fără bonusuri, 12.000 de lei/lună (aici nu discutăm despre cei de pe statele de plată ale Rezidenţei). Ca să nu mai spunem că el nu dă socoteală decât lui LCK. Cine îşi permite, în contextul informaţiilor free, să ofere aceşti bani unui profesionist?

O investigaţie poate dura 4-6 luni. Aici nu vorbesc despre jurnaliştii din platourile de televiziune serviţi, by default, de serviciile secrete. Nici de cei arvuniţi de marii infractori. O investigaţie de calitate poate costa cât maşina ta. Eşti dispus să o vinzi pentru dreptul tău de a fi informat corect?

Tu, ca cititor, ceri jurnalistului proba veridicităţii. Nu-l plăteşti pentru asta, dar ai pretenţii. Eşti în stare să duci pedestru “ucigătoarea” luptă cu petul de asfalt.

E uşor să ţipi, să arunci invective, să te constitui în parte civilmente vătămată, fără să fii responsabil de acuzele formulate. Nimeni nu te trage la răspundere. Dacă eşti în solda unui serviciu ţi se citeşte lesne aroganţa.

Repet, cine eşti tu să judeci o profesie rară în lume? Asta în condiţiile în care nu te abonezi, nu plăteşti. Cu ce drept acuzi sau ceri imparţialitate?

Tampaxul pe care-l foloseşti, în perioada de lipsă de noimă procreativă, Durexul, din aprigile seri de amor, nu sunt interesate să facă publicitate pe rubricile de investigaţie.

Cine eşti tu să ceri?

Ce oferi?

M-am săturat de ţivili de partea cauzei care cer un serviciu pentru care nu au plătit nimic. Ei care, culmea, sunt plătiţi să te atace, la ore de vârf şi de maximă audienţă.

 

 

20 decembrie 1989- cum am simţit baioneta rece a patriei

În urmă cu aproape 300 de ani, Timişoara devenea “oraş liber crăiesc”.
În urmă cu 26 de ani, primul oraş liber al României.

citeşte

Cine a distrus leagănul fotbalului românesc?

Procesul Lewandowski s-a închis. Verdict: port ilegal de tricolor. Ăsta e blestemul mutării fotbalului din Oradea, Arad şi Timişoara la Afumaţi, Chitila, Baloteşti.

Pe vremuri nemţi şi unguri din vestul Regatului românesc duceau tricolorul pe Conte Verde. Dar pe atunci nimeni nu contesta supremaţia vestului de lorzi. citeşte

Ana, o regină, care ar fi putut fi…

 

Regina Ana a plecat puțin… Trupul ei va fi coborât în cripta de la Curtea de Argeș. La doi pași de mormântul Reginei Maria.

Principesa Ana, fiica a Prințul René de Bourbon-Parma  și a Prințesei Margaret a Danemarcei, avea 23 de ani când l-a cunoscut pe Regele Mihai al României la o recepție în salonul hotelului Claridge’s din Londra, înainte de căsătoria Reginei Elisabeta a ll-a a Regatului Unit al Marii Britanii.


regina ana si regele mihai

A fost fâstâcită la vederea tânărului Mihai, în momentul în care i-a fost introdusă de mama ei, Ana a luat poziție de drepți și a salutat militărește. Nicio reverență, cum se cădea, în fața unui rege, tânăr, chipeș, neînsurat, nici măcar un salut elegant, de femeie. Poate ca tocmai fâstâceala aceea a fost scânteia care a aprins focul din inima regelui. Spre bucuria celor două mame, Mihai s-a îndrăgostit la prima vedere. La scurt timp, cei doi s-au întâlnit din nou, tot întâmplător la Ambasada Luxemburgului. Cel puțin, așa au crezut tinerii, numai că totul fusese pus la cale de familii. Și totul era legat de aceeași căsătorie…

N-a trecut mult timp, și a venit si inevitabila întrebare: “Vrei să-mi fii soție?”. Erau amândoi la Lausanne, în Elveția, la o săptămână după prima întâlnire, din Londra. Ea a acceptat. El, Regele, a plecat în țara sa, la îndemnul lui Winston Churchill. Cum prevedeau uzanțele vremii, Mihai l-a informat pe Petru Groza, prosovieticul prim ministru de atunci, că intenționează să se căsătorească. Enervat, Groza i-a replicat că țara e săracă și nu ar putea suporta costurile unei căsătorii regale. Era în decembrie 1947. La sfârșitul lunii, Mihai a fost chemat de Groza la București. Credea că va primi informații despre ceremonia căsătoriei cu Ana, prințesă de Bourbon-Parma. Cu amenințarea uciderii a o mie de tineri și cu pistolul în buzunar, Groza l-a silit să abdice. După câteva zile, Mihai, împreună cu mama sa, regina Elena, părăseau țara cu trenul regal. Puțină lume știe că Prințul Vladimir Ghika, astăzi canonizat de Vatican, a fost invitat de regina mamă să plece din țară cu ei. Și-a uitat pașaportul acasă. Pe peronul gării din Băneasa, ar fi spus: ”Dacă așa a vrut Dumnezeu, rămân”. Și s-a sfârșit în ”Neagra” de la Jilava.

În mai 1948, regimul comunist i-a retras cetățenia Regelui Mihai. În iunie, la Atena, are loc nunta regală. Papa Pius al Xll-lea nu a încuviințat căsătoria unei catolice cu un ortodox. De aceea multe familii regale nu au participat. Viitoarea regină Sofia a Spaniei și Constantin al Greciei au fost paji la nunta celor doi. Mihai nu l-a invitat pe tatăl său Carol al ll-lea la nuntă. Aflat în Portugalia, cel din urmă i-a transmis o depeșă prin care-și felicita nora, prin care solicita să fie demnă de fiul său. Cu umorul caracteristic și cu spontaneitatea sa cucernică, Ana i-a răspuns: “Sper să fiu la fel de demnă ca Regina Elena,” pe care Carol o părăsise pentru Elena Lupescu.

Regina Ana i-a dăruit Regelui Mihai cinci fiice: Margareta, Elena (mama Prințului Nicolae), Sofia, Irina și Maria.

foto mihai covrig
Fotografia realizată de Mihai Covrig cuprinde întreaga poveste a cuplului regal, cel mai longeviv din istoria regilor români.

Regina Ana, o fire jucăușă, a fost o ființă de o rară inteligență, de-o izbitoare frumusețe spirituală și, în primul rând, extrem de generoasă. Renunțând la religia ei, a dăruit ce avea mai scump tuturor românilor: iubirea față de țară și față de Majestatea Sa Regelui Mihai.

 

Odihnă veșnică!

Se mărită roaba meltuită în Recaş?

Fostul sprinter ganez, Kenny Andam, azi manager al mai multor fonduri de investiţii americane, vrea să ia în căsătorie sârca lui Robu, urâtă, dar cu dotă. citeşte

Fără reţele de socializare sau banii lui Soros, Alianţa Civică a scos sute de mii de români la mitingurile sale

Sâmbătă 14 noiembrie 2015, în holul Ateneului Român, ora 12,00, Ana Blandiana şi Romulus Rusan organizează o reuniune omagială a Alianţei Civice. Domnul Mihai Şora, în vârstă de 99 de ani, va avea cuvântul de deschidere. Apoi se va prezenta filmul Lucicăi Hossu Longin despre marele miting din 15 noiembrie 199o, când au fost peste 100.000 de participanţi. Intrarea este liberă. citeşte

Domnul “Împotrivă”

EI au vorbit în numele poporului, EL a tăcut în numele Domnului. EI au ocupat palatele boierilor, EL s-a chircit pe priciul din celulă. În opt ani cât EI au sovietizat ţara, EL şi-a uitat limba. Când defilările brigadierilor se aprindeau de URAle, EL răcea betonul puşcăriei, împotrivă-le. EI organizau zgomotoase plenare, EL dădea la târnăcop în surdina braţelor moi. citeşte

Ce crede ultimul aristocrat despre viitorul Monarhiei?

“Arde ţara!” cu acest mesaj ne-am dus hotărâţi la Neagu Djuvara, un statornic susţinător al Coroanei Române, dar declarat persona non-grata la Palatul Elisabeta de când a criticat candidatura lui Radu Duda la preşedinţie. Ne-a explicat într-un mod cât se poate de clar ce crede, plimbându-ne prin paranteza de fericire a poporului român, perioada de Monarhie, şi terminând cu întâlnirile pe care le-a avut cu Prinţul Nicolae. citeşte