Conform legilor federale americane, fiecare firmă trebuie să-şi publice numele clienţilor pentru care lucrează. Căutând pe pagina “internaţională” a companiei Greenberg Quinlan Rosner Research, cea care a dat PMP peste PDL, într-un recent sondaj, nu apare partidul lui Udrea, ci doar preşedintele Traian Băsescu. Să fii avut cancelaria prezidenţială aşa fonduri la dispoziţie? Bogdan Oprea mai mult ne-a năucit, decât dumirit în comunicatul său. Păi proba internetului spune altceva. Cineva minte aici.
Categoria: Uncategorized
Cum poate Atilla Korodi scăpa de obsesia Roşia Montană?
Pe unde merge, Atilla Korodi, ministrul mediului, turuie ca moara stricată numai despre Roşia Montană. Că nu există cadrul legal, că proiectul nu e o oportunitate, că nu există norme metodologice, că îi e frică de cianură, că există timp, că râurile, ramurile nu bat în geamurile de sus ale instituţiei. Acolo, unde Ladislau Borbelyi a bevut o cafea cu eco-teroriştii de la Greenpeace Ungaria. Adevărul că ungurul a dezvoltat o obsesie. Şi se comportă nevrotic. citeşte
Perversiunile Adinei Vălean cu Roşia Montană
Europarlamentarul PNL Adina Vălean a declarat, vineri, 20 septembrie 2013, ca ea nu susţine proiectul Roşia Montană, consideră ca poziţia PNL este cea corectă şi se raliază acesteia, soţia lui Crin Antonescu susţinând că nu a afirmat niciodată ca ar fi in favoarea acestui proiect, scrie Mediafax.
Eurodeputata liberală Adina Vălean a apreciat, marţi, 28 ianuarie 2010, că Roşia Montană este “cel mai nou (proiect din România, n.red.) pentru că, aşa cum arată experţii, respectă standardele înalte de tehnologie şi de mediu” şi “cel mai vechi pentru că trenează pe hârtie de 12 ani”, scrie Hotnews la doi ani şi jumătate de la organizarea seminarului “A face din Europa un lider in mineritul sustenabil şi responsabil“din cadrul PE, care a avut ca studiu de caz proiectul “Roşia Montană”. citeşte
Delirul lui Crin Antonescu şi cazul Roşia Montană
Crin Antonescu s-a pronunţat: e anti Proiectul Roşia Montană. Când e cald şi bine e la guvernare, când doarme pe răcoare, fără şosete sau cu plapuma trasă, e în opoziţie. Mai nou s-a declarat Liderul Opoziţiei. Cum fras? Şi la putere şi în opoziţie? Aşa cum este şi monarhist şi prezidenţiabil. E anti-băsescu, dar îi trimite bezele lui Băsescu, spunând că l-ar numi prim ministru. E împotriva unui proiect de investiţii, dar se declară liberal. A semnat protocolul USL, prin care se angaja să creeeze un milion de locuri de muncă, iar acum retrage dreptul minerilor la o viaţă normală. Regretă că nu este femeie. După toate declaraţiile sale din ultima perioadă arată ca o femeie disperată şi isterică. Văleanco, fii bărbată! citeşte
Se confirmă previziunile mele: Crin Antonescu nu este agreat de “luminile” lumii
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, conform enational.ro, va face o vizită fulger în România. Se va întâlni cu preşedintele Traian Băsescu şi cu primul ministru Victor Ponta. Din agenda distinsului oaspete lipseşte Crin Antonescu. E vizibilă, chiar şi de la etajul de sus al Penthouse-ului preşedintelui PNL, dizgraţia Administraţiei americane faţă de domnia sa. Când a afirmat că principalul adversar al său este Departamentul de Stat s-a pus singur pe topogan. C’est la vie. Nimeni nu se naşte preşedinte. Am fost printre primii liberali care am prevăzut că liderul PNL nu va ajunge şef de stat. Cu ce mă încălzeşte? Am mai pierdut patru ani din viaţă mergând cu tiriplişca. citeşte
De ce susţin România liberală?
Susţin Proiectul ROMÂNIA LIBERALĂ mai mult din principii pragmatice şi mai puţin din raţiuni conjucturale. Ştiu că e este îndreptată împotriva unui lider temporar al PNL, vremelnic şef al celui mai puternic partid al istoriei României. Ca orice reprezentant conjunctural este supus arbitrariului de moment. Cred, ştiu şi susţin că există viaţă şi după George Crin Laurențiu Antonescu, un lider care şi-a atins apogeul. Declinul trebuie să fie al său şi nu al partidului. citeşte
În Trenul Regal se face reclamă la Mc Donald’s
Sâmbătă, 6 aprilie 2013. Soarele străluceşte. Te îndeamnă la plimbări. Plec să vizitez trenul regal. Pe linia 14, copiii fac poze cu locomotiva. Ascult şi tac. Iar am emoţii. Nu ştiu de ce, doar când e vorba de Casa Regală. Un Gică Priceput la toate turuie despre “marea împăcare a lui Dej cu Hrusciov din tren”. Noroc că mă bate vântul şi sar spre privirile azurii ale zvăpăiatelor cu steguleţ în mână. Şi pentru ele, ca şi pentru mine, e sărbătoare. Prima oară în trenul regal. Puteam fi ca ziarist de multe ori, dar nu am fost invitat. Şi nu-mi stă în caracter să mă autoinvit. citeşte
Gulaşul şi Rapsodia maghiară
Frigul budapestan e cu miros de guias şi aburi de chimen. Revelionul, “Szilveszter” în limba maghiară, se desfăşoară într-o altfel de iarnă, decât cea bucureşteană. O adevărată metropolă rar cade sub asediul generalului iarnă. A ştiut să-şi păstreze mai mereu tonalitatea simfoniei imperiului. Chiar şi sub şenilele ocupantului sovietic. Doar Terror Museum şi Memento (Parcul statuilor) mai aduc aminte de comunism. Vremurile sunt grele şi pentru maghiari. Dar nu renunţă la atributul politeţii. Ei ştiu că zâmbetul nu costă şi poate aduce bani. Peste 60.000 de turişti străini au umplut restaurantele, barurile plutitoare, Vaci Utca, un fel de Champs–Elysées mai la est de Sena, o Dunăre albastră, vin fiert şi mult gulas. citeşte
Nihil sine Deo, Nihil sine Libris!
Despre Biblioteca Familiei Regale
Un tânăr scriitor, bun organizator de evenimente şi un fin cunoscător a istoriei culturii române, m-a întrebat odată de ce nu se găsesc cărţi tipărite în limba română de dinainte de 1866, în afară de cele religioase? Un lung dialog ne-a convins pe amândoi că până la venirea lui Carol 1, ca domn în Principatele Române, nu exista o cultură de masă, chiar dacă paşoptiştii au încercat să scoată o populaţie din feudalism. Este meritul de netăgăduit al lui Carol l, fondatorul Dinastiei Regale, de a fi construit primele instituţii de cultură, universităţi la Iaşi şi la Bucureşti, Ateneul român şi mai ales întâia Bibliotecă naţională (actuala BCU), ” spre binele tinerimii universitare de la toate facultãţile din ţarã, înzestrat cu o bibliotecã totdeauna deschisã”, aşa cum scria la 3 mai 1891 preşedintelui Consiliului de Miniştri. citeşte
Mindbomb, agentura care minează Roşia Montană, are finanţări maghiare
Vă mai amintiţi de afişele Mindbomb?Posterele alertau ardelenii cum că ar trăi pe un teren minat. Zău, între un meci de-al keferului lui Paszkany şi U-ul lui Walter Florian, cu acent grav pe vocala “o”, kicsi derék-ii ce nu ştiu a-şi lega fizele mai scot şi câte o tiribombă prin Piaţa Unirii. Nu mai dibui care e etnic maghiar şi care e pur românesc, doar Mátyás o ştii din cer :-). Aflu din Klausenburg că afişele de alarmă sunt tipărite pe banii Fundaţiei pentru Parteneriat – finanţată de capitalul maghiar mutat strategic în Transilvania (Apemin Tuşnad, Mol România), diverse fonduri străine Iancului şi lui Cloşca, chiar şi lui Traian sau dacului de 10 metri, destinate taman societăţii civile, care nu e militară (vorba lui Mitterand). Printre urme, penumbre şi taine sare CEE Trust, unde e şi Soros grant-maker, dezinteresat, apoi, no? citeşte