Dau meciul ASU Poli – Voinţa Lupac pe Camareta Regală. Prima repriză nu m-a mulţumit. Nici transmisia din avion a Radio Timişoara, nici evoluţia jucătorilor echipei mele de suflet, nu m-au ţinut acasă. Am zis să-i văd pe tinerii care m-au încântat mai demult la Palat. Vlad Vizireanu scoate beţigaşul. Sherezada lui Rimsky nu mă scoate din gândurile violete. Lorena, colega mea de stal, tuşeşte. O simandicoasă se uită urât. Filmează. Mă întreb dacă încarcă pe youtube. Zâmbesc. Uit şi de umbrela lăsată la Galeron. Ştefan Horvath scârţâie arcuşul, dar în buzunar îmi vibrează telefonul. 3-1. Îmi scrie frate-miu. La pauza dintre părţi, lumea aplaudă. Ne mirăm de ce. Dau pe canalul video al Radio Timişoara. Ascult corul tribunelor. Închid să nu supăr.  Sub bagheta dirijorului, Concertul pentru vioară şi orchestră a lui Ceaikovski e superb, dar ce se întâmplă pe “Ştiinţa” e magnific. 5-1. citeşte

Pentru a nu o mai da în bară, precum cu ziua de 9 mai 2015, scribălăii preşedintelui trebuie informaţi că în 20 mai se împlinesc 101 ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, chiar dacă în buletin apărea cu doi ani mai tânăr, că în 20 mai 1990 un popor manipulat vota contra Seniorului, că în iunie 1990 a fost prima manifestare anticomunistă din România şi nu o “rebeliune legionară”, că liberalii şi ţărăniştii nu au pus botniţă ţăranilor, ca-n Zaharia Stancu, că România era pe un alt drum dacă în 1990 Regele nu era ridicat, precum un  infractor de pe autostradă, că Eugen Ionesco, nu e Eugen Ionescu, pentru numele lui Dumnezeu, că Emil Cioran nu a urcat scrierile sale pe culmile disperării pentru ca neamurile de slugi să conducă azi România. Mircea Eliade nu a ridicat-o pe Maitreyi la rang de primă iubire, pentru ca azi discursul celului mai mare om din stat să fie scris de un  DAN MIHALACHE, care-şi duce nevasta doar la reuniuni oficiale, restul apărând la braţ cu amanta. Un lucru trebuie să fie clar, românii nu slugăresc occidentul pentru ca la Bucureşti Schweighofer să dicteze legea pădurilor sau vreun oarecare Millenghof să plătească lovitul peturilor de asfalt pentru că vrea să-i ia locul lui  Schweighofer. Chestiile cu dichis nu pot fi intrepretate de capetele prea grele de băutură, doar sinapsele uşoare dau judecăţi limpezi.

E prea multă vomă pe linia dintre greţos şi securism, ca să mai crezi că vine primăvara din Dealul Cotrocenilor.

Deobicei mergem de două ori pe an la mormântul Seniorului. Ne reculegem, ne ducem să prindem puteri (vorba domniei sale când se referea la deplasarea spre Timişoara), mai punem un Kent şi givănim politică. Anul acesta nu am mai aşteptat 20 mai. Mihai Ricci şi Aida Tănăsescu trebuie să plece mâine din ţară. citeşte

Gura păcătosului adevăr grăieşte. Ascultă clipul ANAF, la secunda 26 “România funcţionează cu taxe letale.” Toate televiziunile sunt pline cu acest adevăr. citeşte

………………………..-?-………………………….

Dacă tot s-a semnat Pactul Naţional pentru Apărare la Cotroceni, privind alocarea din 2017 a 2% din PIB pentru armată, i-aş propune preşedintelui Iohannis lansarea şi a unui Pact Naţional pentru “înarmarea” presei quality cu un buget de 0,2% din PIB.  Nu se zice aşa că presa este a patra putere în stat? citeşte

Timişoara de pe timpul crăiuţilor era primul oraş din Europa cu tramvaie trase de cai. Eu am copilărit cu Phoenix:

“Hei, tramvai, cu etaj şi tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la “Mon jardin”,
Hei, bunic, cu monoclu erai şic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.
Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat.
Da, da…”

Tramvaiele aveau ca şi acum două vagoane. Oare cine mai ştie unde călătoreau domnii la Bica sau la şireghie?

Tam, tam, Tadami Presse? Nu e o agentură libaneză, doar o firmă românească, creată de jurnalişti români (are şi doi străini rătăciţi printre fondatori) care operează în presa franceză. Nu s-ar fi vorbit despre ea, nimeni nu i-ar fi căutat bilanţuri contabile, dacă Tatiana Niculescu de la BBC nu s-ar fi măritat cu Mirel Bran de la “Le Monde” şi nu ar fi avut nevoie de o prăvălie, unde să se verse bugetele de propagandă externă şi nu şi-ar fi pus pe ea pancho-ul de purtător de cuvânt al lui Klaus Iohannis.  citeşte

Luna este o femeie de la ţară. Suficient de proastă pentru a nu realiza disconfortul. Citeşte Biblia, crede că e altfel decât celelalte dacă ia Xanax. Schimbă trei bărbaţi. Cum reuşeşte să pară o mamă bună? Aflaţi din cartea scriitoarei Ioana Bogdan, apărută recent pe Buchiseala.ro. citeşte

Aproape înecat printre valuri, mă ţin de o plută cu însemnele Casei regale române. Aud că un filosof exilat într-un far umanitarian scrie epistole din “amiralitatea binelui” unuia dintr-o generaţie trucată.

Nu-mi place muzica Fado. E prea soft pentru mine. Am dat curs invitaţiei unor prieteni vechi. Aşa am ajuns la concertul Marizei de la Sala Palatului. Nu m-am aşteptat la trăiri aprinse. Ştiam stilul. Vocea cântăreţei portugheze e încântătoare. Dar nu pentru mine unul care vrea hard. Rock să fie.  La început eram plictisit. În timp ce partiturile, inspirate din cântecele săracilor lusitani, aşa cum avea să recunoască, chiar ea, încântau audienţa, extrem de numeroasă, am descoperit artistul complet. Rapid a captivat publicul. Ca om de comunicare am fost uluit de cât de rapid a reuşit să intre în empatie cu sala. A dialogat cu spectatorii, le-a spus poveşti simple despre Mozambicul tatălui său, despre farmecul limbii portugheze. Şi lumea a îmbrăţişat-o. În aplauze. citeşte