Când am ajuns în ÅŸedinÅ£a de Consiliu a Primăriei TimiÅŸoara cu prilejul conferirii titlului de cetăţean de onoare al oraÅŸului profesorului Dorin Sarafoleanu, o sfârlează a trecut pe lângă mine. Era Ioan Cojocaru, zis Coji, de pe vremea când era trimisul JudeÅ£enei de Partid să se ocupe de “Poli”. Acolo l-am cunoscut. ÃŽncă de pe timpul comuniÅŸtilor. TimiÅŸorenii îl cunosc umblând mai mereu în traning, de data asta era tras la Å£ol festiv. citeÅŸte

Timişoara de pe timpul crăiuţilor era primul oraş din Europa cu tramvaie trase de cai. Eu am copilărit cu Phoenix:

“Hei, tramvai, cu etaj ÅŸi tras de cai,
Hei, joben, ce umblai la “Mon jardin”,
Hei, bunic, cu monoclu erai ÅŸic,
Hei, can-can, cu picioarele-n tavan.
Toate-au fost la timpul lor ceva exagerat,
Anii au trecut în zbor şi lumea le-a uitat.
Da, da…”

Tramvaiele aveau ca şi acum două vagoane. Oare cine mai ştie unde călătoreau domnii la Bica sau la şireghie?

Când o prestigioasă instituÅ£ie mondială a clasificat cascada Bigăr drept cea mai frumoasă cădere de apă din lume, primarul din localitatea MiniÅŸ s-a grăbit să pună o barieră ÅŸi să taie bilete. Curios din fire, am dat o fugă de la BucureÅŸti, dar nici orăviÅ£enii mei n-au ÅŸtiut unde e ÅŸi am ajuns la alte minunăţii ale Banatului: cascada BeuÅŸniÅ£a ÅŸi lacul “Ochiul Beiului.”

Dar cum arată iarna Bigărul, miracolul Canionului Miniş, cum îi spun localnicii? Iată câteva fotografii realizate de Mihai Petruică. O fascinantă poveste a palatului de cleştar.