OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Bădiţă anunţă falimentul #rezist

Florin Bădiţă, promotorul cauzei #corupţiaucide, anunţă pe pagina sa de facebook  că e falit. Taman din Budapesta. Spuen fanilor că are nevoie de 4000 de Euro, pentru a-şi achita datoriile. Bădiţă nu e ca alţii asemenea lui. Cu job şi citeşte

rippled jeans

Poţi ieşi la vânătoare de lei în ripped jeans?

  Blugii rupţi nu sunt pentru oricând şi oricine. E un timp de purtat şi unul de agăţat. Vremea când babele luau pantalonii rupţi şi îi coseau a trecut. Îmi amintesc că într-o carte, de acum jumătate de deceniu, Michel citeşte

poker

Un joc dur ca viaţa, frumos ca viaţa, pe care n-ar strica să-l știm cu toţi

    La fel cum piloții de avioane de linie se antrenează mai întâi zeci şi sute de ore pe simulatoare de zbor înainte de-a transporta sute de oameni cu 800 de kilometri pe oră, și noi cei care trebuie citeşte

miciuri 2

Poema muncii

Sfârâie micii în jar proletar ard hălcile în furci de grătar fum de mahorcă mesenii cinstesc halbe la metru berarii servesc.   iar defilează izmele de miciuri Nicio paradă, doar răstigniri prin beciuri.   Dincolo de geam, dublurile privesc cu citeşte

floriile

Intrarea lui Iisus în Ierusalim

Astăzi e ziua în care Iisus intră în Ierusalim călare pe un asin. Îl înviase pe Lazăr, mulţimea îl însoţea. Cei mulţi strigau: “Osana!” În limba ebraică însemna “salvează-ne.” Oamenii l-au văzut în timp ce dărâmă tarabele negustorilor şi cum citeşte

Miracolele de pe Căile Nerei: Cascada Beuşniţa şi Ochiul Beiului

Ochiul Beiului 1

                             Cascada Beuşniţa şi Ochiul Beiului, pe urmele Bigărului în topurile “The World GeograMarius Ghilezan la panouphy”?

Gata! N-am văzut Bigărul, cascadă mai faină decât “Pandorele de Hollywood,” zic făloşi bănăţenii. Acum e certificată de specialiştii americani. Are diplomă. La drum! Fără google sau instrumente de navigare. Iau ca însoţitori pe Sorin I., profesor la şcoala din Vărădia şi pe Ceacea Pătru, fost grănicer la Naidăş, locul prin care nici eu, nici marionetistul Matei Brunul, din cartea lui Lucian Teodorovici, n-am reuşit să trecem frontiera spre “lumea liberă,” în anii comunismului.

 

Rătăcind drumul spre Cascada Bigăr, minunăţia naturii din Parcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa, recent nominalizată deThe World Geography,” ca cea mai frumoasă cascadă din lume

Pe la 8,30 sunt la margine de Oraviţa. „Care e cel mai bun drum de maşină spre Bigăr?” “Păi îţi arătăm noi!”, îmi spun în cor. Pe “scaunul mortului” şade ăl mai bătrân. Impropriu spus şade, pentru că mai mult ţipă la celular. Un morconi din cotăriţă, bată-l frasu! ….era să-nghită morconiu.E o intersecţie nesemnalizată, sar eu.  Dă din mână că “înaince.” “Stai în şlog, că mă întrerupsăi…. Muica cu coraj îi băgă tolşeriu’ pe grumaz. Tătă se morşeli”.

Calea cu hârtoape pare a fi spre Kandahar. Minat. Aşa cum mi l-a descris Alina Grigore. Profesorul din spate spune că am luat-o spre Sasca “a bătrână”.“Există trei posibilităţi de a ajunge sus la Bei. Eu întreb: Bigăr? “Una ar fi, urmând fostul drum forestier de prin satul Socolari, ocolind Dealul Cetăţuia, foarte prost….” O groapă întrerupse convorbirea aprinsă. Pe firul nevăzut. Scântei. Sare aparatul de parbriz. El cu grijă de aparat, eu cu cea de geam. Îmi zic în minte: “Doamne, cât pot vorbi românii la telefon!”  “… altă posibilitate pe drumul spre ruinele cetăţii medievale, şi coborând în Valea Beiului, în apropiere de păstrăvărie. Aceeaşi destinaţie poate fi atinsă pe poteca de la Anina- Steierdorf, pe la cantonul Crivina sau pe un drum asfaltat până la pod, urmând apoi drumul forestier marcat cu bandă galbenă până pe malul râului Bei, drum ce poate fi parcurs şi cu autovehicule până la păstrăvărie,” zice calm profu’ de franceză.

din ochiul beiuluiParcul Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa este situat la limita sud-vestică a ţării, în sudul Munţilor Aninei,  în judeţul Caraş – Severin. Cuprinde o zonă carstică pe cursul mijlociu al râului Nera care constituie şi coloana vertebrală a Parcului. Se întinde pe o suprafaţă totală de 36758 ha. Rămâne o arie protejată. Viperele, cocoşii de munte trăiesc în comuniune cu vegetaţia mediteraniană, singura de acest gen din România.

Liniştit că nu s-a stricat telefonul, Ceacea Pătru ne explică în grai bănăţean de ce e mai bine prin Răcăşdia decât prin Ciclova Română. Aici totul e cu nume românesc. Sasca Română, văd pe hartă.

Plaiuri moi. Parcă am fi în romanele Hertei Müller. Ghicindu-mi gândurile, îmi explică poveştile paurilor şi ale păcurarilor. Dacă unii se ocupă de culturile agricole, cei din urmă de oierit. Aşa li se spune, aici, păcurari. Aduşi din Oltenia, pe timpul Mariei Terezia.   

“Dar Frunză Verde, nu-i de aici?” “Dă-l în fras, nimic n-o făcut pentru noi!Trage de căpăstru Ceacea Pătru. Nu-i obişnuit cu centura. Dar zburăm parcă am fi în avion. Turbulenţe maxime. Linişte la sol.

După două ore ajungem sus în munte cu chin şi vai. Drumul e extrem de îngust. Nu încap două maşini. “În acte, o fi de şase metri, conform standardelor”, spun eu. “Or furat de s-or stins. Arză-i-ar focu’ de mişculanţi!”

Şoseaua se înfundă. O luăm la indicaţiile omenoşilor bănăţeni pe drumul forestier. Cică două ore de mers pe jos. Pun la bătaie caii putere. Nechează, a necaz, de drum şi de înjurătură: “Pita, lui, de Frunză Verde!”

Peisajul pare din Avatar. Cu greu admir natura, fructul unei iubiri de milenii dintre apă, aer şi piatră, ce-şi spun în surdină, unele altora, cuvinte alese, ca într-o lună de miere fără de sfârşit.

ochiul beiului 2Iubirea dintre un fir de apă şi un munte de cretă

Hop! Cascada Văiuga. În Banat, acest nume are dublu sens: de chirpici şi de vale îngustă. Opresc turbo-caii. Parfum de început de vremi. Coborâm spre susurul naturii. O minunăţie de oază verzui-albastră, alimentată de un guler înspumat peste lichenii groşi şi somnoroşi de atâta bătrâneţe umedă. Parcă e vulpea polară a Bunicii, căreia i-am rupt coada. Aici, pot doar să privesc. Magnific. Şi e doar prima staţie, mi se spune.

Până la Canton, mânânci o pâine. Iar am turat motorul, în ciuda calmului naturii.

Urcăm pe Valea Beiului, o apă care se comportă la fel ca-n marile poveşti de dragoste,când molcomă, când vijelioasă, iubirea dintre un fir de apă şi un munte de cretă nu poate fi explicată, nici desenată sau fotografiată. Poate doar să fie simţită, în realitate sau visată în imaginarul pur.

O frumoasă bănăţeancă, ucisă de Bei, plânge de sute de ani în cascade

Ochiul Beiului 1

De ce Bei? O fi fost pe aici vreun conducător turc? Nu îndrăznesc să-mi etalez ignoranţa. Sunt atent să nu sparg baia de ulei. Nu-i ţepenie de om, darmite de maşini. Poate că-i bine aşa. Virginitatea dură a rezervaţiei e pentru paşi, nu pentru potcoavele turbodieselelor. Ajungem la Canton. La Păstrăvărie, pustiu. Cu greu dăm de cineva să ne îndrume paşii. „Spre Cascada Beuşniţa, pe acolo!”, ne spune un paznic. Nicio semnalizare. Eu încă mai credeam că Bigărului localnicii îi spun Beuşniţa. O fi fost greu de tradus, îmi zic în barbă.

ochiul beiului 2

Despicăm cu greu săbiile scoase din tecile vegetale. Brusturi cât casa. Nu sunt vipere, pe aici? Îi plin de ele, de aia nu aducem copiii în Programul Vacanţa, altfel,explică dascălul, trăgându-şi suflarea. Să oprim pentru un băgău, mi se spune. Dar uitaserăm ţigările în maşină. E mai bine “să nu duhănim în Palatul de cleştar, în care şi ploaia e doar o mantie”. Poezie-n capul meu. Se aud câteva tunete. Mergem, cu înfricoşatele cocoaşe pe drumul necunoscut. Ţinem de valea pârâului. Şi localnicii se tem, darmite eu. Hop, un şarpe în cale. Nu e viperă. Trecem liniştiţi, cu inima purice şi cu pas de cangur.

Pe Valea Beiului

De abia după o jumătate de oră am ajuns la miracolul descris. Întradevăr, un fir de apă alimentează un cuib de o sută de metri pătraţi, cu adâncime de câţiva metri, din care se revarsă o ditamai cascadă. “Chiar că e lucrarea Domnului,” zice Cacea Pătru.

Urcăm o serie de povârnişuri tari. Noroc de adidaşi mei Messi, culoarea semaforului. Unul dintre companioni cere îngăduinţă. S-ar întoarce. Noroc de doi bătrâni în faţa noastră. Soţ, soţie. Ne povestesc despre miracolul de la Ochiul Beiului. “Legenda spune că fiul Beiului a lua de soţie, în ciuda opreliştilor firii musulmane, o tânără de-a locului. Într-una dintre partidele de vânătoare, Beiul a împuşcat-o din greşeală pe frumoasa prinţesă localnică. De atunci, se zice, lacrimile ei picură într-un lac, de aia, se cheamă Ochiul Beiului,” punctează bătrânul.

Niciunul dintre însoţitorii mei nu ştia legenda. N-or mai fost prin acele locuri. Frumuseţea Ochiului este dincolo de orice imaginaţie. Alimentat permanent de o sursă de apă din adâncuri, lacul este instalat intr-o dolină formată prin disoluţia calcarului în sens ascendent, fiind singurul din ţară de acest gen, iar prin ochiul lichid verde-albăstrui este vizibil fundul stâncos, tapisat cu bolovani.

 

Tot domnul Google ne scoate din disperare

cascada Beuşniţa1

 

Dintr-o dată sună telefonul. Un şef de galerie mă cheamă la meci. Nu ştiam că avem semnal. În poieniţă stau şi gugălesc. Cică „Râul Beuşniţa curge, de la izvor şi până la vărsarea lui în râul Bei, pe un pat calcaros, formând un splendid şir de cascade. Marcajul triunghiului albastru se desprinde de marcajul bandă galbenă de lângă Ochiul Beiului, poteca urcând prin pădure până la întâlnirea drumului forestier care duce în Poiana Beuşniţei. În spatele unui lăstăriş, ca de după o cortină, ajungem în faţa decorului de spumă al cascadei Beuşniţei, a cărei apă, ce se izbeşte de la 12-15 m înălţime, a săpat caverne adânci în patul calcaros de la bază.”fragment cascada beusnita

 Izbuc de Avatar

Îl găsim. Iată şi locul din care dispare marcajul triunghiului albastru. Urcăm o altă cărare abruptă, prin pădure, trecând pe lângă o altă cascadă superbă, mult mai lată, decât înaltă. Mai mergem “un fârtat de ceas”. Uau! Exclamăm dintr-o dată. În faţa ochilor ni se deschide Paradisul.Sorele ne transmite un :-)

Aici, apa  izbucneşte printre doi pereţi de piatră cade zgomotos pe blocul de travertin înnegrit de apă în căutarea albiei râului. Citesc povestea de pe o placă de marcaj. Singura din toată pădurea. O doamnă profesoară, aflată la locul faptei împreună cu fiul ei, ne explică de se numeşte izbuc: “Când plouă mult la munte şi se topesc zăpezile e o explozie ca de Vezuviu.” Îmi şi imaginez.

Admirăm picanteriile mediteraniene. Arborii de Segoia nu-s aici. Dincolo de Valea Beuşniţei, ce se ascunde de ochiul sfredelitor al civilizaţiei. Sapă de milenii în albia sa, în care muşchii, frunzişul, orhideele, pietrele sidefii acoperă împreună micile vietăţile sălbatice, într-o feerie de umbră, ceaţă şi culoare. Carbonatul de calciu este de vină.

N-am dat de Bigăr, dar am descoperit alte minunăţii pe care scrisul, fotografia, greu le pot mărturisi.

 

 

 

Taguri: , , , , , , , , , , , , , ,

Commentarii (3)

  1. Aug 26, 2013

    Arogantu`

    `Caile Nerei` ?
    Aracan de mine – Mos Alecu, proful meu de geografie, mi-ar fi trintit un `doua, facau` ! :mrgreen:
    PS`facau` == flacau, in pronuntia inimitabilului Mos Alecu. Alecu Popescu, Slatina.

  2. Aug 28, 2013

    Matei Bitea

    înclin să cred că doar pentru frumusețea relatării ai vrut să mergi la Bigăr pe la Sasca, sau pe la Sasca cu mașina către Beiușnița… hai noroc!

  3. Aug 22, 2015

    Sabina C

    Sunt locuri foarte frumoase!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.