Poate v-aţi întrebat de ce mulţi intelectuali tac în urma eliminării Prinţului de la succesiunea dinastică. Ştiţi de ce?
Majoritatea aşteaptă să fie decorată cu insigne date în numele Regelui şi invitată la ospeţele regale, organizate la Palatul Elisabeta.
Ştiţi cine finanţează ţiplele aurite? Tot felul de oameni de afaceri care-şi cumpără cu bani nobleţea.
Acum e trandy să mergi la Palat. La Garden Party vezi multe figuri simandicoase. Personaje noi, necunoscute de luptătorii pentru Cauza Monarhică.
Când noi susţineam Monarhia şi eram alergaţi pe străzi, huiduiţi, batjocoriţi, scuipaţi, etichetaţi: “Băi, ăştia-s cu Regele!”- oamenii de azi din jurul Casei Regale făceau şcolile naţionale de informaţii şi-şi pregăteau doctoratele în securitate.
Astfel, a ajuns Regele securizat. Noi suntem diferiţi. Noi vrem Monarhie, nu regalitate.
De dragul Măriei Sale nu spunem încă tot. Suntem de abia la capitolul 2 al planului. Urmează alte două mult mai spectaculoase.

Doar Mihai Şora

“Un tânăr se apleacă să-și îmbrățișeze câinele. Și câinele îi răspunde, topit de dragul lui.

Nu știu nici cine a făcut această fotografie, nici unde.
Dar ea dezvăluie infinit mai multe despre acest om decât ar putea-o face zeci de comunicate oficiale, solemne și scrobite.

Îmi place acest tânăr și nu pot decât să-i urez drum bun în noua lui viață de om liber. Încearcă să fii fericit, dragul meu Nicolae: libertatea poate fi o povară (și mai) grea. Mai cu seamă: încearcă să-i faci fericiți pe cei din preajmă.”

Despre Biblioteca Familiei Regale

Un tânăr scriitor, bun organizator de evenimente şi un fin cunoscător a istoriei culturii române, m-a întrebat odată de ce nu se găsesc cărţi tipărite în limba română de dinainte de 1866, în afară de cele religioase? Un lung dialog ne-a convins pe amândoi că până la venirea lui Carol 1, ca domn în Principatele Române, nu exista o cultură de masă, chiar dacă paşoptiştii au încercat să scoată o populaţie din feudalism. Este meritul de netăgăduit al lui Carol l, fondatorul Dinastiei Regale, de a fi construit primele instituţii de cultură, universităţi la Iaşi şi la Bucureşti, Ateneul român şi mai ales întâia  Bibliotecă naţională (actuala BCU), ” spre binele tinerimii universitare de la toate facultãţile din ţarã, înzestrat cu o bibliotecã totdeauna deschisã”, aşa cum  scria la 3 mai 1891 preşedintelui Consiliului de Miniştri. citeşte