mariusghilezan.ro

Frigul budapestan e cu miros de guias şi aburi de chimen. Revelionul, “Szilveszter” în limba maghiară, se desfăşoară într-o altfel de iarnă, decât cea bucureşteană. O adevărată metropolă rar cade sub asediul generalului iarnă. A ştiut să-şi păstreze mai mereu tonalitatea simfoniei imperiului. Chiar şi sub şenilele ocupantului sovietic. Doar Terror Museum  şi Memento (Parcul statuilor) mai aduc aminte de comunism. Vremurile sunt grele şi pentru maghiari. Dar nu renunţă la atributul politeţii. Ei ştiu că zâmbetul nu costă şi poate aduce bani. Peste 60.000 de turişti străini au umplut restaurantele, barurile plutitoare, Vaci Utca, un fel de Champs–Elysées mai la est de Sena, o Dunăre albastră, vin fiert şi mult gulas. 

Să asculţi Rapsodia Maghiară într-o biserică din centru cu doar 10.000 de forinţi (cam 150 de lei) sau să petreci o noapte pe Dunăre în acorduri simfonice sau să dansezi altfel de ritmuri ţigăneşti e o altfel de abatere de la “norma” curcanului de restaurant românesc, cu sarmaua moţ. Până şi preţurile sunt mai reformate la ei. Poţi petrece o noapte întreagă cu 20 de euro, ceea ce la Bucureşti, mai greu.  Majoritatea străinilor preferă apartamentele. Undeva în jur de 50 de euro/noapte, cu o curăţenie exemplară. Din bucătărie nu lipsesc nici măcar piperul, darmite cafeaua sau zahărul. Deh, ospitalitate şi acel îndemn să mai vii.

Pe Vorosmarty utca, nu departe de Vaci,  într-o piaţetă au loc concerte live, performance-uri de teatru, şi expoziţii de artă decorativă, toate în stradă. Poate cel mai apetisant este locul aburind de la leves-urile de varză şi carne, cu focoase unguroaice, gata să-ţi satisfacă poftele, ce-i drept, doar ale burţii. La un moment dat, un grup de irlandezi au reuşit să le enerveze. Nu au înjurat în limba maghiară, ci au spus şoptit doar un “nu vă place, mergeţi acasă!”

Pe la “Octogon”, rockerii se adună spre seară. Ascultă Live. Într-una din discoteci am auzit câteva versuri în româneşte. Nicio grimasă şovină. O spun şi o repet, problema româno-maghiară e doar în creierele înfierbântate ale unor politicieni şi în Călăraşi sau Dolhasca.

Le place când le spui că eşti ardelean. “De aia ne înţelegem aşa de bine cu voi, pentru că aparţinem de Ţara Mamă,” spune Joseph, agentul de închirieri. Tata ar fi explodat.

Ei şi l-au revendicat şi pe Matei Corvinul şi pe Gheorghe Doja. La ei personajele au alte identităţi istorice, decât cele ştiute de noi. Cine ne opreşte să nu ni-l promovăm pe Béla Bartók, din Sâmnicolau Mare? Un artist la fel de generos cu muzica românească, ca şi Enescu. Nu am intrat niciodată în dispută pentru că nici acum nu mă lămuresc de ce de la Timişoara la Viena fac cu maşina mai puţin decât de la Timişoara la Bucureşti. Distanţele au fost demult prevăzute de Traian Vuia. Cred că ele trebuiau mai aspru negociate. Altfel mirările mele par simple note nostalgice.