De ce a murit jurnalismul de investigaţie? Simplu. Un astfel de specimen e pe cale de dispariţie în România. Munca acestuia e comparabilă cu a unui procuror, care saltă de la stat, fără bonusuri, 12.000 de lei/lună (aici nu discutăm despre cei de pe statele de plată ale Rezidenţei). Ca să nu mai spunem că el nu dă socoteală decât lui LCK. Cine îşi permite, în contextul informaţiilor free, să ofere aceşti bani unui profesionist?
O investigaţie poate dura 4-6 luni. Aici nu vorbesc despre jurnaliştii din platourile de televiziune serviţi, by default, de serviciile secrete. Nici de cei arvuniţi de marii infractori. O investigaţie de calitate poate costa cât maşina ta. Eşti dispus să o vinzi pentru dreptul tău de a fi informat corect?
Tu, ca cititor, ceri jurnalistului proba veridicităţii. Nu-l plăteşti pentru asta, dar ai pretenţii. Eşti în stare să duci pedestru “ucigătoarea” luptă cu petul de asfalt.
E uşor să ţipi, să arunci invective, să te constitui în parte civilmente vătămată, fără să fii responsabil de acuzele formulate. Nimeni nu te trage la răspundere. Dacă eşti în solda unui serviciu ţi se citeşte lesne aroganţa.
Repet, cine eşti tu să judeci o profesie rară în lume? Asta în condiţiile în care nu te abonezi, nu plăteşti. Cu ce drept acuzi sau ceri imparţialitate?
Tampaxul pe care-l foloseşti, în perioada de lipsă de noimă procreativă, Durexul, din aprigile seri de amor, nu sunt interesate să facă publicitate pe rubricile de investigaţie.
Cine eşti tu să ceri?
Ce oferi?
M-am săturat de ţivili de partea cauzei care cer un serviciu pentru care nu au plătit nimic. Ei care, culmea, sunt plătiţi să te atace, la ore de vârf şi de maximă audienţă.
