Sâmbătă 14 noiembrie 2015, în holul Ateneului Român, ora 12,00, Ana Blandiana şi Romulus Rusan organizează o reuniune omagială a Alianţei Civice. Domnul Mihai Şora, în vârstă de 99 de ani, va avea cuvântul de deschidere. Apoi se va prezenta filmul Lucicăi Hossu Longin despre marele miting din 15 noiembrie 199o, când au fost peste 100.000 de participanţi. Intrarea este liberă. citeşte
Tag: ana blandiana
Fără reţele de socializare sau banii lui Soros, Alianţa Civică a scos sute de mii de români la mitingurile sale
Ana Blandiana: “De la Corneliu Coposu am învățat mai mult decât din cărți”
Mulți ani nu i-am știut decât numele. L-am auzit pentru prima dată prin anii ’80 la posturile străine, într-o relatare despre reconstituirea PNȚ, făcută cu toate riscurile. Numele sever, întunecat, ardelenesc m-a frapat, iar acțiune mi-a trezit admirația necondiționată, pe care am oferit-o întotdeauna gesturilor care mi se păreau fără speranță. citeşte
Semnificaţia unei fotografii regăsite
După 25 de ani, Delu (Decebal Daşcău, operatorul cu plete din foto) scoate din arhivă o fotografie dragă mie. Era un Miting al Alianţei Civice la Timişoara. În plan îndepărtat, regretatul Bebe Costinaş, ziaristul dispărut fără urmă în timp ce pregătea un film despre Securitate. Mugur Stănescu, al doilea operator, este directorul VW Timişoara. citeşte
Sighetul, mai aproape de București
Nu e o reclamă la GFR. Nici o figură de stil. De la București la Sighetul Marmației faci mai mult acum, decât în urmă cu 145 de ani. Cam 16 ore cu trenul. Imposibilul poate fi posibil, grație inimoșilor luptători anticomuniști Ana Blandiana și Romulus Rusan. După ce au încheiat cu succes cel de-al 20-lea an de activitate al Memorialului de la Sighet, se gândesc să construiască o replică și la București. Dar pentru acest lucru au nevoie de doar 500 de mp undeva prin centrul Bucureștiului. O nimica toată pentru ditamai panoplie a terorii. Cei doi scriitori au surse de finanțare. Așa că așteaptă oferta nemărturisitului rob al sistemului Sorin Oprescu. Sorine, fă-te că poți! citeşte
Povestea grupului de rezistență din Munții Țibleșului
Raportul de condamnare a comunismului consemnează uciderea a peste 200.000 de români în perioada începului comunismului pentru vina de a se fi opus sistemului. Din când în când, mai trebuie să ne amintim și de ei, ca nu cumva ororile trecutului să se mai repete. citeşte