Nu e o reclamă la GFR. Nici o figură de stil. De la București la Sighetul Marmației faci mai mult acum, decât în urmă cu 145 de ani. Cam 16 ore cu trenul. Imposibilul poate fi posibil, grație inimoșilor luptători anticomuniști Ana Blandiana și Romulus Rusan. După ce au încheiat cu succes cel de-al 20-lea an de activitate al Memorialului de la Sighet, se gândesc să construiască o replică și la București. Dar pentru acest lucru au nevoie de doar 500 de mp undeva prin centrul Bucureștiului. O nimica toată pentru ditamai panoplie a terorii. Cei doi scriitori au surse de finanțare. Așa că așteaptă oferta nemărturisitului rob al sistemului Sorin Oprescu. Sorine, fă-te că poți!
Am fost împreună Denis Deletant, Șerban Papacostea, Stéphane Courtois,Nicolae Constantinescu, prestigioșii invitați ai Jubileului Memorialului, în Cimitirul Săracilor. Acolo, un contur de conifere, cât România, strânge în brațe eroii fără morminte. 54 de martiri. Impresionantă comuniune verde cu pământul de oase.
L-am urmărit cu mult interes pe Romulus Rusan, cât de înverșunat și-a aruncat cârja pentru a fi liber sub cerul de plumb, al ploii de vară, când a intrat în spațiul de reculegere. Mângâia paharele cu pământ din mormintele eroilor ca pe proprii copiii. Ana Blandiana lăcrima. Plângea copilul din ea, născut pe vremea când teroare nu dădea liber la rugăciune.
Un loc de închinăciune, cât o catedrală. Cât de frumoasă poate fi îmbrățișarea viitorului când ți-ai îndeplinit misiunea legată de trecut. Privesc bucuria din ochii poetei, pe care noi o iubim și-i spunem, în taină, Doina. A reușit visând cu mâna pe mistrie și pe ghilotina trecutului pentru că nu a vrut să fie nici ministru, nici ambasador, a preferat să-și arunce funcțiile propuse în Sertarul cu aplauze.
