mariusghilezan.ro

Pentru că nu prin statura fizică şi-a depăşit semenii, pentru că a luat în suveranitate principile moralei creştine în vremurile ateismului de stat, pentru că nu şi-a negociat niciodată principiile, pentru că nu a abdicat de la crezul său monarhic, pentru că prin viziune şi-a întrecut semenii, aflaţi în stadiul junioratului politic, pentru că s-a sacrificat pe sine în numele unui ideal, când alţii făceau compromisurile supravieţuirii, pentru că a iertat, dar nu a uitat, pentru că nu a avut duşmani, decât adversari, pentru că bunătatea lui era fără egal, pentru că a fost dispus să-şi apere torţionarii în cazul unor procese, nu în ultimul rând pentru postura sa aristocratică, Petre Ţuţea l-a ridicat la rangul de SENIOR, de unde nimeni nu l-a mai detronat.

În cartea “Coposu – Confesiuni – Dialoguri cu Doina Alexandru,” apărută la editura Anastasia, Bucureşti, în 1996, mărturisea: „La un moment dat într-o discuţie oarecum civilizată cu Iliescu, înainte de a rupe relaţiile cu el …..mi-a spus: <<Domnule Coposu, dumneavoastră sunteţi un tip intratabil pentru că nu vreţi să fiţi nici prim-ministru, nici ministru, nici preşedinte şi nici nu vreţi să faceţi avere. Deci sunteţi un om periculos şi intratabil>>”.

A făcut întotdeauna abstracţie de interesul lui personal şi a dispreţuit vanităţile curente. Modestia lui era fermă, cuvântul lui, angajant. Era un domn înalt, un veritabil Senior. Fiindcă în acte şi pe cruci trebuia să aibă un nume i s-a spus Corneliu Coposu.

La 20 mai 2014 aniversăm Centenarul. Mulţi mă întreabă cum ar fi arătat scena politică dacă Seniorul mai trăia? Le răspund mereu tot cu o întrebare: “dar dacă Corneliu Coposu nu supravieţuia puşcăriilor, era România de azi membră cu drepturi depline a NATO şi aproape integrată în UE?” Să nu uităm vremurile când adversarii săi semnau Tratatul cu URSS, domnnul Coposu era supus celor mai abjecte calomnii şi agresiuni fizice pentru că cerea condamnarea de facto şi de iure a pactului Ribentropp-Molotov. Mai mult, a creat o şcoală de gândire şi de viziune politică, a pregătit generaţii de tineri în spiritul creştin-democraţiei, a unit forţele democratice şi pro-occidentale, a deschis porţile ferecate ale Cancelariilor europene, a trasat linia monarhică, singura formă de stat capabilă să aducă bunăstarea românilor, iar prin moarte – toţi recunosc – a asigurat victoria din alegeri a Convenţiei Democratice Române şi a candidatului său Emil Constantinescu. Dacă apostolii săi nu au ştiut să citească celor mulţi evangheliile – fie că nu s-au priceput sau au fost învinşi de Securitate, fie că au preferat veleităţi publice, în loc să fie servanţi ai binelui – nu e vinovat Dumnezeu pentru că l-a ridicat la cer şi a creat din personajul politic un erou de legendă. Dacă cineva ar fi interesat ar putea căuta frumoasele sale pilde de viaţă, vorbele sale memorabile şi ar împlini capitolele rămase în uitare din testamentul său nescris: UNIREA CU BASARABIA ŞI RESTAURAŢIA MONARHIEI. “Credinţa mea sinceră,  pe care o am de când eram mic şi cu care voi trece pe lumea cealaltă, este că democraţia şi normalitatea în ţara românească se va face numai o dată cu restaurarea Monarhiei.” „Românii nu ar trebui să aibă linişte până ce Basarabia nu se va întoarce la patria mamă.”

Să nu uităm că din timpul vieţii ne-a spus:“în fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viaţa mea. Dacă această idee va triumfa şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariţia mea nu mai e semnificativă.”

Seniorul ne-a învăţat că demnitatea omului nu apare dintre faptele sale meritorii, nici din compromisurile vremelnice pentru bunăstare, este condiţia firească a Dumnezeirii din fiecare. Dacă politicienii de azi nu ştiu să propovăduiască binele, dacă semenii noştri nu caută patricianismul în viaţa publică, dacă toţi aleargă după averi, dacă nimeni nu se luptă cu răul, atunci Jihadul e aproape.

Să nu uităm că dacă astăzi ne simţim mai ocrotiţi, mai apăraţi de marele vecin Rusia cu tendinţele sale hegemonice în regiune care, vorba Seniorului, “nici când moare de foame,  nu-şi  leapădă uniforma de jandarm,” este şi pentru că un domn înalt cu pălărie, în ţinuta sa aristocratică, vedea clar în întuneric şi vorbea cu predicat în ceata piţigoilor despre aspiraţiile noastre istorice şi nevoia de securitate sub umbrelele NATO şi UE:

P.S. Am în sertar volumul „Corneliu Coposu – 322 de vorbe memorabile” şi nicio Editură nu este interesată, pe motiv că nu ar exista cititori.