Cititul feţei e o lectură obsesivă
există chipuri care se arată
şi chipuri care fug
n-ai cum să prinzi nici masca, nici diferenţa
între cei care par şi cei care sunt.
Chiar şi pe patul psihanalistului
nu vine fiinţa cu înfăţişarea sa dumnezeiască
doar arătarea, în straie lumeşti
ca un şurub răsucit începe să depene povestea,
să ţi-o citească.
Chipul este omul
nici fardul, nici purtarea,
ca o molie pe care te zbaţi să o prinzi,
auzim pronunţarea.
Nu-i chip să numeri
ca la copaci, anii
frunzişului existenţial.
Scoateţi din cont resentimente, nu banii.
Eşti doar un lemn căsăpit,
pus la foc, la grămadă
cum se aude în sobă jarul mocnit:
când nu o să mai fi din cenuşă,
o să se vadă.
din volumul: Ţigara unui viitor de paie
Taguri: chipul uman, cititul fetei, frunzis, marius ghilezan, poeme, tigara unui viitor de paie.
