Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Tag: marius ghilezan

Invitaţie la un eveniment regal: luni 3 octombrie, ora 15.00

La începutul acestui octombrie regal, în incinta Galeriei Dialog a primariei sectorului 2, din Parcul Bucur-Obor, primarul Nicolae Onţanu organizează un eveniment Regal. Luni 3 octombrie 2011, orele 15.00, se vor lansa două cărţi: “Scara leilor” şi “Ţigara unui viitor de paie”, autori Doina Uricariu şi Marius Ghilezan.
Manifestarea va fi onorată de prezenţa Alteţei Sale Regale, Principele Radu Duda.
Acad.Eugen Simion, Ovidiu Şimonca şi Ion Caramitru vor vorbi despre lumea de poveste a celor două volume apărute recent. citeşte

Gândurile unui prost

Nu am devalizat Bancorex. Nu am făcut afaceri cu statul. Nu am off-shore-uri. Nu mi-am „parcat“ măcar un milion de euro. N-am nici măcar patru case. „Ai fost degeaba în poziţii de comandă. Eşti un prost!“. Aşa mi-a replicat recent un confrate jurnalist, şef de gazetă. Şi nu am negat. Da, sînt un prost. Recunosc. citeşte

Veniţi de luaţi memorie!

 

 

 

Veniţi de luaţi memorie!

prăvălia cu amintiri

are discount-uri grase

lichidare de stoc

scrie pe geam

printre rafturi, vânzătorii

cântă refrenul moliei,

clienţii lipsesc la apel. citeşte

Memoria

În clasa profesorului Banu Rădulescu

se strigă catalogul celor ucişi în temniţele comuniste:

“unde sunt cei care nu mai sunt?” citeşte

Regele meu

Bunica mea a cerut să fie insoţită
în greaua trecere a vămilor cereşti
de un portret
al unui domn,
strecurat sub rever
ca un mister.
 
Prost educat şi lipsit de înţelegere,
am crezut, la vârsta minciunilor de alţii mestecate,
că domnul nu e decât un amant
pe care eu, juvete,  aruncat în joc,
n-am voie să-l mărturisesc.
 
Urcat în pod, după comuniunea sa din groapă
-dragoste, pe veci aşezată-
am descoperit figura celui ales,
în pagini de sepia
era Regele meu.

(din volumul “Ţigara unui viitor de paie”, Editura Corint, mai 2011)

Înţeleptul şi Regele

Prin coşul pieptului,
bătrânul a exclamat fumul ultimei ţigări,
nu l-au ucis gardienii fricii
sau brigadierii morţii
cu zvastică în suflet şi seceră pe braţ,
nici disperările, nici remuşcările
-ar fi dat, nu un cal pentru un regat,
o herghelie-
a închis în el, precum un sfânt, toate durerile,
a plecat puţin mâhnit,
semenii nu i-au împărtăşit crezul:
libertate şi regat.
S-a dus să adune cavaleria regală
jertfită, niciodată învinsă, gata de luptă,
dar pentru o altă împărăţie,
mai bună şi mai dreaptă
şi de nici o căpuşă morfolită şi suptă!
Suveranul îşi supravieţuieşte exilului,
e copleşit de ignoranţa poporului
ce şi-a făcut republică, copită de Michiduţă triumfal,
şi nu-şi dă seama că i s-a pus deja şaua pe spinare,
moartea a apăsat pe lacăte şi pe clanţă,
sistemul călăreşte, striveşte,
cine să mai scoată din minte,
ochelarii de cal? 

(din volumul “Ţigara unui viitor de paie”, apărut  la Editura Corint, 2011)

Scorbaciul prinţesei sângeroase

Era curbat, lung şi negru. Avea o coadă sură şi o arcuire de spaimă.  Braţul de ţinte, pielea împletită şi fuiorul din câlţi cânepii plesneau aerul dintre şemineu şi grindă. Deşi pironit, părea gata de atac. Deşi inert, părea suveran pe spaţiu. Lăsa o umbră de teamă şi un miros înfricoşător. De cremă de ghete. De frică lui nu intram niciodată în camera de la stradă. citeşte

Publicistul Marius Ghilezan, despre pasiunile lui: fotbalul, bucătăria şi poezia

ZIUA de CLUJ a discutat cu Marius Ghilezan despre echipa lui preferată de fotbal, dar şi despre legătura dintre poezie şi politică. Poetul a povestit despre pasiunea lui pentru bucătărie,
dar şi despre gândurile dedicate Clujului.

Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru poezie?
Am încercat să găsesc o altă formă de expresie şi de transmitere a unor mesaje. Vorba unei prietene din Timişoara: Ai găsit o cale mai facilă de a transmite nişte mesaje. Poezia spune ceva sau nu spune nimic. E ca un gong. E mai uşor de transpus un mesaj dacă îl ai foarte clar. Poezia îţi asigură instrumentele necesare visării, dar şi ale certitudinii şi prin care se face un gong. În poezie este altfel decât în proză. Să povestesc zgomotul gongului?

Care este legătura între politică şi poezie?
Niciuna. Sunt două lumi total paralele. Întrebaţi pe vreun politician ce poezii a citit în viaţa lui, întrebaţi poeţii dacă au vreo şansă să se facă politicieni. De exemplu, pe Ion Mureşan îl iubesc şapte din 10 clujeni, dar nu îl aleg. Aleg pe altul, care este mai urât în Cluj, dar care ştie să fie mai şmecher.

Care este primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la Cluj?
Am şi poeme în cartea pe care o lansez care mă duc cu gândul la Cluj, precum este “Bădia şi Ginsberg”. Cu gândul la Cluj mă duce Unirea, Partidul Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu şi Universitatea Cluj. Sigur, CFR-ul mi-a plăcut cum a jucat tot timpul, dar între cele două aş ţine mai mult cu “U” Cluj.

Cu ce echipă de fotbal ţineţi, în general?
Cu Poli Timişoara. Am fost şeful galeriei lui Poli Timişoara, am şi o carte care este toată violet – “Furia. Viaţa unui suporter în comunism”.

Ce credeţi că se va întâmpla mai departe cu Poli Timişoara, având în vedere faptul că a retrogradat?
Până nu ne lepădăm de Satana numită Iancu, nu ştiu. E un caz unic în lume, în care un manager duce la faliment sau aproape de faliment o companie şi el rămâne încă la putere şi încă mai comentează. Dumneavoastră aţi mai întâlnit companii în lume în care managerul să fie principalul vinovat şi să nu răspundă în faţa nimănui? Ce spun eu e doar un urlet în pustiu. E o impostură grasă. A nu se confunda patronatul, cum nici Steaua nu se confundă cu Becali, aşa nici Timişoara cu Marian Iancu.

Sunteţi bucătar? Vă place să gătiţi?
Mama m-a învăţat de când eram mic şi mi-a spus că o meserie în plus nu strică. Plângeam că toţi copiii se duceau la joacă şi eu trebuia să muncesc la bucătărie. Când am ajuns la Bucureşti în anii ’90, mi-am dat seama că bucătăria mă ajută. Îmi place să gătesc şi întotdeauna îmi aduc aminte de bucatele ardeleneşti. Ţin minte că am făcut acum două săptămâni gulas şi toată lumea m-a întrebat am avut vreo 10 invitaţi – cum se face. Le-am zis că nu ştiu cum se face, asta vine de undeva din cunoaşterea profundă şi e miros, e gust, e amestec, dacă vă dau reţeta scrisă nu o să vă iasă.

Ce vă place să gătiţi?
Orice e bun, picant, aromat şi făcut cu suflet. Fiind născut în Timişoara, într-o multiculturalitate exemplară pentru România, îmi place mâncarea germană, mâncarea românească.

(Interviu realizat de Cristina Pirvu, Ziua de Cluj, 10 septembrie 2011)