“Pe fondul escaladării atmosferei de război civil care de mai bine de 15 ani domneşte mocnit în Roşia Montană, s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână a patra ediţie a taberei naţionaliste organizate de Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”, scrie periodicul legionar Frontpress.

Ca unul care am cunoscut sute de legionari, adevăraţi patrioţi care şi-au jertfit anii tinereţii luptând în munţi, unii fiind ucişi cu bestialitate pentru crezul lor patriotic de către legiunile securităţii, mă declar stupefiat de noua turnură ideologică a mişcării “Totul pentru ţară.” citeşte

Prezent la Fân-Fest, Marius Vintilă, acest Bogdan Stelea al redutei ecologismului, ușor legănat, puțin afumat, slobod la gură, a scos purumbelul: ”Unde vedeți cianuri, acolo suntem noi.” Deci, pe cale de consecință el și trupa lui sunt cea ce înjură. Deh, gura păcătosului…

Mihai Vintilă urătorul de orice ocazie este același trâmbițător care a dat cu Mihai de Dobrovolschi de nu s-a mai văzut așa o Guerillă de când e lumea radioului. După ce și-a făcut ca la ușa cortului pe foștii săi colegi, acum cântă la altă masă. El de fapt cântă la toate mesele, că din asta trăiește. De i s-ar tăia piscul cianotic n-ar mai exista personajul și nimeni nu i-ar simți lipsa.

De abia aștept Carnavalul ecologist Fân Fest de la Roșia Montană din 14-18 august 2013. Niciodată n-am văzut atâtea măști răsfirate prin iarbă, ca-n ultima ediție. Se anunță tunete și furtuni. Cum își va mai pudra Stephanie Meyer năsucul de sub Ray-banii verzi? Cum se vor înămoli vilegiaruștii salvării păpădiilor și arlechinii turismului printre pietre și balegă? citeşte

Octopus și-a făcut harakiri în România. Nu mai finanțează fundația care îi purta numele. După ce a hrănit cu aproape 200 de milioane de crustacee, numite dolores, în limbaj vulgar, molusca vulgaris se autodevoră? Rămâne plevușca oengistă fără hrană? Greu de apreciat viitorul gurilor hulpave. citeşte

Premierul Victor Ponta a declarat, joi seara, că în calitate de deputat va vota împotriva proiectului de lege care va fi iniţiat referitor la exploatarea aurului de la Roşia Montană, dar în calitatea sa de prim-ministru trebuie să atragă investiţii în România din toată lumea. Cine va învinge în omul din Zodia Fecioarei: partea bărbătească sau partea feminină? Omul care aduce bani în casă sau cel care mângâie blana pisicii?

Eu cred că în duplicitatea sa se ascunde forţa unui prim ministru de calibru. Voi ce credeţi?

Daciana Sârbu, soţia premierului, preferă căile lungi ale demersurilor birocratice, demersului scurt din budoar. Îl întreabă pe Victor Ponta despre proiectul Roşia Montană prin intermediul unei scrisori deschise adresate Guvernului. Tabloidul Libertatea consideră gestul unul SENZAŢIONAL. citeşte

Fostul preşedinte Emil Constantinescu a afirmat recent că “este o crimă să se acorde acorde exploatarea resurselor de aur de la Roşia Montană unui fond de investiţii”. Domnia sa militează pentru organizarea unor licitaţii prin care să se dea aceste servicii doar uneia dintre primele trei companii de exploatare  a aurului din lume. citeşte

Dacă pe timpul guvernării Călin Popescu Tăriceanu investiţiile străine ajungeau la 8, 2 miliarde de euro, într-un singur an, în 20012, de abia 1,6 mld Euro (din care 1,2 mld în energia eoliană, dând de lucru la vânt) Primul an al guvernării Ponta de după masivul vot popular nu ar trebui să aibă investiţii doar în vânt, ci şi în oameni. Fă-te, Victore, că dai de muncă !

Proiectul Roşia Montană, cu o  investiţiei în dezvoltarea proiectului minier estimată la 1,7 miliarde de dolari, este pe masa de lucru a guvernului. Toate documentele de avizare sunt depuse la Ministerul Mediului de mai bine de doi ani. Ce se aşteaptă? Banii lui Stan Sisoe?

Premierul Victor Ponta reafirmă cele trei condiţii pe care le-a repetat şi în primul mandat: respectarea celor mai înalte standarde de mediu, participarea statului român diferită de cea de acum, modificarea redevenţelor şi participare directă. citeşte

Două ore și jumătate din Alba Iulia, printre troiene și lame de buldozer, pentru a fi la ora 7 punct într-o secție de votare din munte, nu e o aventură ușoară. Cauciucurile de iarnă mă ajută să nu fiu o țestoasă bleagă pe patru roți. Culmea, ajung primul, ca niciodată în viață pentru că mai mereu mă las așteptat. Și tot ca o premieră, mă înțepenesc într-un scaun de observator. Și nu oriunde. În comunua lui Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca eroul moților Horea.

Cuminte, prezint acreditarea. Simt “plăcerea” gazdei  când se trezește cu dihorul printre orătăniile curții. Deși nu am mutră de ecologist, distanța mi se pare copleșitoare. Președintele comisiei, Marin, e un prof de sport. Retras, pe post de fundaș de linie, nu mă trage de tricou, nici de căciula violetă. E frig în secție. Nea Ispas fochistu’ ne explică de ce trage greu centrala. “Referendumul” se ține într-o sală separată de cea pentru parlamentare Mă așez într-o poziție strategică. În calitate de turn de control. Trif, secretaru’ Primăriei, mă ochește. “Ce-i cu tine?” “Sunt camera ascunsă, la vedere”. Încerc o glumă. Timpul trece, sătenii coboară greu printre nămeți.

Horea e o comună pedelistă. Barul de lângă școală, firește cu afișul candidatului ARD, Corneliu Olar, se deschide cu întârziere. Intru, printre primii, odată cu inspectorul de la Primărie care aduce ucazul. Nexam bevutură! Hm. Dar ceai stropit, o mere? Nu primesc răspuns. Lumea moților procesează mai greu. Sau nu dă replici străinilor.

Revin după o vreme. În sala de vot aceiași liniște. Câteva babe rătăcite. Intră rapid un nas roșu, după care și primarul. Îl știu din pozele de pe net. Nu-mi pică fisa să-l întreb dacă e din stârpea lui Nicola, deși îi seamănă. La pata roșie.

Vasile Ursu Nicola       și primarul Nicola

Corneliu Olar epatează. Candidez contra unei sigle. Insist cine e contracandidat? O siglă. Deputatul PDL e plin de el. Până în ziua de azi nu am auzit nimic despre activitatea sa parlamentară. “Unde se votează pentru Gold?” întreabă hotărât o bădie. I se face semn către săgeata de pe ușa Referendumului. Mă întrețin cu un bătrân, în ușa școlii. Își lasă nevasta să se scuture de zăpadă singură. Îi zic ironic “dacă ar avea 18 ani era nu numai curățată, dar și mângâiată.” Trece la povești despre lume și viață. Jandarmul râde. Cum e la 86 de ani? întreb. Păi eu le țin de povești și alții le f..t. Votează pentru nepoții lui să aibă de muncă. “Să nu mai plece printre străini!”

“Fuse și consiliul, fuse și candidatul nos’ ” îmi dă președintele de secție raportul. Între timp am ne-am împrietenit. Trebuie să spun. Mi se povestește despre moți și despre minerit. Unii sunt “împotriviști” și

alții “Goldiști”. Puțini sunt cei care

refuză să voteze la Referendum. Pe aceștia îi chestionez afară pe stradă. Nu vor să se vândă bogățiile din munte. Ei cred că turismul e soluția pentru salvare, deși 90 la sută trăiesc din prelucrarea lemnului, supranumit “aurul” pădurilor.

Oamenii ies de la biserică. Se fac cozi la secțiile de vot. Remarc ținutele de sărbătoare. “Ne alejem noii politicieni”, aud o voce, Apoi, tăt un drac, remarcă o doamnă între două vârste.

După ora 13,00 sunt chemat la masă de către preoteasă. Parohul locului, Ioan Costea, trece direct la subiect, după ce sunt servit cu o afinată. E nemulțumit că vechea biserică și cimitirul au fost trecute la “Patrimoniu”. E opozant al proiectului Roșia Montană. Paisprezece ani a trudit la ridicarea unei biserici noi. Acum se luptă pentru Casa Parohială.

Spre seară luăm cota zăpezii cu dom’ președinte al secției de vot. 35 de centimetri. Păi dacă tot raportăm prezența la vot, apăi amu dăm și grosimea stratului de zăpadă.

La 21 se deschide urna de la “parlamentare”. La deputați, victorie copleșitoare a lui Olar, iar la Senat, sigla.

Două ore în care mai cade curentul. E tot mai frig și nu mai vine nimeni. Netul merge ca broasca la disecție. Cu greu aflu ceva vești din țară. În lipsă de altceva, întreb de ce i se spunea localității Arada, înainte de învârtoșarea naționalismului moțesc. Observatorii nu știu. Mă lămurește un bătrân. Arăduim de sute de ani. Adică, ei, moții, coboară din deal. Cuvântul vine din slavă. Și tot o dăm cu de la Râm ne tragem. Referendumul se încheie la ora 21,00. Iese cvorumul. 54 la sută pe toată comuna. “Impotriviștii” ies biruitori la Horea, fără ecologiștii înțepați la minte și setați, nu sedați, pe limba lui Gică Contra.

Aud că în celelalte localități, deși nu se face cvorumul, peste 60 de procente dintre moți sunt în favoarea redeschiderii minelor.

Mă despart de colegii mei de-o zi, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. ajung odată cu voturile din pungi la Primărie. Obosit citesc pereții. Buletinele sunt bine păzite de jandarmi. Remarc o chestie interesantă. Un ONG-ul afișează pe pereți chestiuni legate de turism, în formă așa DA, așa NU. Mi se pare ingenioasă și utilă schema de protejare a patrimoniului. Un exemplu și pentru ecologiști.

Unul dintre jandarmi mă întreabă dacă rămân cu ei peste noapte, în Primărie, știind că drumurile sunt înzepezite. Îi zâmbesc și-i spun mulțam . Îmi vie 4×4 și plec, nu înainte de a-i ruga să nu mai bată suporterii pe stadioane.

Drumuri închise. Ninsoare abundentă. Troiene și viscol. În aceste condiții, totuși, la referendumul privind mineritul de la Roșia Montană s-au prezentat cu trei procente mai mult decât media pe țară. Gradul de favorabilitate de 60 de procente arată că oamenii din Alba vor ca proiectul RMGC să înceapă. Niciun politician din zonă nu a avut curajul în timpul campaniei electorală să se pronunțe împotrivă. De acum liniștea așternută poate fi ca tăcerea naturii înaintea furtunii sau ca retragerea mării de dinaintea unui tsunami. Viitorul guvern trebuie să țină cont de acest DA hotărât al oamenilor care nu vor să plece în bejenie, ci vor să-și ducă traiul aici. Cine se poate opune deciziei?