Două ore și jumătate din Alba Iulia, printre troiene și lame de buldozer, pentru a fi la ora 7 punct într-o secție de votare din munte, nu e o aventură ușoară. Cauciucurile de iarnă mă ajută să nu fiu o țestoasă bleagă pe patru roți. Culmea, ajung primul, ca niciodată în viață pentru că mai mereu mă las așteptat. Și tot ca o premieră, mă înțepenesc într-un scaun de observator. Și nu oriunde. În comunua lui Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca eroul moților Horea.
Cuminte, prezint acreditarea. Simt “plăcerea” gazdei când se trezește cu dihorul printre orătăniile curții. Deși nu am mutră de ecologist, distanța mi se pare copleșitoare. Președintele comisiei, Marin, e un prof de sport. Retras, pe post de fundaș de linie, nu mă trage de tricou, nici de căciula violetă. E frig în secție. Nea Ispas fochistu’ ne explică de ce trage greu centrala. “Referendumul” se ține într-o sală separată de cea pentru parlamentare Mă așez într-o poziție strategică. În calitate de turn de control. Trif, secretaru’ Primăriei, mă ochește. “Ce-i cu tine?” “Sunt camera ascunsă, la vedere”. Încerc o glumă. Timpul trece, sătenii coboară greu printre nămeți.
Horea e o comună pedelistă. Barul de lângă școală, firește cu afișul candidatului ARD, Corneliu Olar, se deschide cu întârziere. Intru, printre primii, odată cu inspectorul de la Primărie care aduce ucazul. Nexam bevutură! Hm. Dar ceai stropit, o mere? Nu primesc răspuns. Lumea moților procesează mai greu. Sau nu dă replici străinilor.
Revin după o vreme. În sala de vot aceiași liniște. Câteva babe rătăcite. Intră rapid un nas roșu, după care și primarul. Îl știu din pozele de pe net. Nu-mi pică fisa să-l întreb dacă e din stârpea lui Nicola, deși îi seamănă. La pata roșie.
Vasile Ursu Nicola și primarul Nicola
Corneliu Olar epatează. Candidez contra unei sigle. Insist cine e contracandidat? O siglă. Deputatul PDL e plin de el. Până în ziua de azi nu am auzit nimic despre activitatea sa parlamentară. “Unde se votează pentru Gold?” întreabă hotărât o bădie. 
I se face semn către săgeata de pe ușa Referendumului. Mă întrețin cu un bătrân, în ușa școlii. Își lasă nevasta să se scuture de zăpadă singură. Îi zic ironic “dacă ar avea 18 ani era nu numai curățată, dar și mângâiată.” Trece la povești despre lume și viață. Jandarmul râde. Cum e la 86 de ani? întreb. Păi eu le țin de povești și alții le f..t. Votează pentru nepoții lui să aibă de muncă. “Să nu mai plece printre străini!”
“Fuse și consiliul, fuse și candidatul nos’ ” îmi dă președintele de secție raportul. Între timp am ne-am împrietenit. Trebuie să spun. Mi se povestește despre moți și despre minerit. Unii sunt “împotriviști” și
alții “Goldiști”. Puțini sunt cei care
refuză să voteze la Referendum. Pe aceștia îi chestionez afară pe stradă. Nu vor să se vândă bogățiile din munte. Ei cred că turismul e soluția pentru salvare, deși 90 la sută trăiesc din prelucrarea lemnului, supranumit “aurul” pădurilor.
Oamenii ies de la biserică. Se fac cozi la secțiile de vot. Remarc ținutele de sărbătoare. “Ne alejem noii politicieni”, aud o voce, Apoi, tăt un drac, remarcă o doamnă între două vârste.
După ora 13,00 sunt chemat la masă de către preoteasă. Parohul locului, Ioan Costea, trece direct la subiect, după ce sunt servit cu o afinată. E nemulțumit că vechea biserică și cimitirul au fost trecute la “Patrimoniu”. E opozant al proiectului Roșia Montană. Paisprezece ani a trudit la ridicarea unei biserici noi. Acum se luptă pentru Casa Parohială.
Spre seară luăm cota zăpezii cu dom’ președinte al secției de vot. 35 de centimetri. Păi dacă tot raportăm prezența la vot, apăi amu dăm și grosimea stratului de zăpadă.
La 21 se deschide urna de la “parlamentare”. La deputați, victorie copleșitoare a lui Olar, iar la Senat, sigla.
Două ore în care mai cade curentul. E tot mai frig și nu mai vine nimeni. Netul merge ca broasca la disecție. Cu greu aflu ceva vești din țară. În lipsă de altceva, întreb de ce i se spunea localității Arada, înainte de învârtoșarea naționalismului moțesc. Observatorii nu știu. Mă lămurește un bătrân. Arăduim de sute de ani. Adică, ei, moții, coboară din deal. Cuvântul vine din slavă. Și tot o dăm cu de la Râm ne tragem. Referendumul se încheie la ora 21,00. Iese cvorumul. 54 la sută pe toată comuna. “Impotriviștii” ies biruitori la Horea, fără ecologiștii înțepați la minte și setați, nu sedați, pe limba lui Gică Contra.
Aud că în celelalte localități, deși nu se face cvorumul, peste 60 de procente dintre moți sunt în favoarea redeschiderii minelor.
Mă despart de colegii mei de-o zi, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. ajung odată cu voturile din pungi la Primărie. Obosit citesc pereții. Buletinele sunt bine păzite de jandarmi. Remarc o chestie interesantă. Un ONG-ul afișează pe pereți chestiuni legate de turism, în formă așa DA, așa NU. Mi se pare ingenioasă și utilă schema de protejare a patrimoniului. Un exemplu și pentru ecologiști.
Unul dintre jandarmi mă întreabă dacă rămân cu ei peste noapte, în Primărie, știind că drumurile sunt înzepezite. Îi zâmbesc și-i spun mulțam . Îmi vie 4×4 și plec, nu înainte de a-i ruga să nu mai bată suporterii pe stadioane.
