După ce a supravieţuit unui atac cerebral, inima lui Gheorghe Faje, omul care mi-a arătat prima oară în viaţă în Maramureş cum arată bivolii, a refuzat ieri să mai bată. Îi plăcea să i se spună de tânăr Moşu.  Nu l-aţi cunoscut. Era dintre pământenii care nu ies în faţă. Cu altruismul său, de multe ori sufocant, îmi umplea portbagajul. Oameni ca el sunt tot mai puţini. citeşte

Discutam recent cu doi colegi vechi de presă. Ziarele nu vor muri. Lumea fină, sătulă de noile tehnologii, se va întoarce la trabucurile de foi şi la mirosul de plumb, în cafenele sau umbrare domneşti. “Deja există tineri care nu mai ştiu să scrie de mână,” îmi spunea recent un renumit profesor. Din arta seducţiei nu va dispărea niciodată scrisoarea parfumată şi sărutul de ruj pe plic. Va lipsi doar o perioadă. Când toţi gunoierii şi toţi tarabagii vor avea plăci electronice, pe care se vor da de-a dura, cât de intelectual pot ei, în spaţiul dintre două secunde, adevăraţii cititori vor savura hârtia tipărită. Aşa cum Regele scrie şi azi, deşi are suficiente laptopuri, pe hărtie manuală cu toc şi călimară, aşa vor face toţi care doresc să se respecte. Eu cred că aristocraţii se vor întoarce la la vechile deprinderi.

În urmă cu 20 de ani nu aveam reţele mobile, doar o reţea de oameni inimoşi, nu comunicam virtual, doar real, nu “fredonam” scaunele redacţiilor, pentru că ştirea o culegeam de la firul ierbii, nu compilam din biblioteci sau din telexurile agenţiilor, ne băteam pentru o lume cât mai reală. Dar ce entuziasm aveam. Nu ni se dădeau concedii sau sâmbete libere. Nu negociam raţiile de carburant sau minutele bonus. Nu ceream conducerilor bani de plecări în străinătate, pentru că mereu aveam burse. Şi publicam într-un tiraj de câteva sute de mii de exemplare. citeşte