mariusghilezan.ro

După ce a supravieţuit unui atac cerebral, inima lui Gheorghe Faje, omul care mi-a arătat prima oară în viaţă în Maramureş cum arată bivolii, a refuzat ieri să mai bată. Îi plăcea să i se spună de tânăr Moşu.  Nu l-aţi cunoscut. Era dintre pământenii care nu ies în faţă. Cu altruismul său, de multe ori sufocant, îmi umplea portbagajul. Oameni ca el sunt tot mai puţini. Sufletul lui a urcat la cer în Săptămâna Patimilor. Se zice că cei ce mor în această perioadă merg în Rai. Era un om deosebit. Mucalit, sadea. Vorba lui moroşană avea zâmbet şi ironie. Gusta, omul că nu era călugăr. Deşi medicii nu-l lăsau, îşi făcea singur vin. Ani de zile din via lui.

El m-a cunoscut încă de când eram în burta mamei. Au fost ani când drumurile nu prea m-au mai dus în nordul ţării. Poate că aşa a vrut Dumnezeu, ca ultimele două veri să le petrec în preajma familiei sale dragi.

Suferind de o artrită mai veche se deplasa foarte greu. Îi era un imens dor de ducă. Să mai vadă Maramu-ul său drag. L-am cărat cu maşina. Râdea că “muierea” din

GPS-ul meu ştia mai bine ca el drumurile Sighetului şi a mănăstirilor din lemn. Avea şarm şi poftă de viaţă. A lucrat ani de zile în CFR. Nu prea înţelegea el de ce lăudam eu aşa demult capitalismul. A fost mulţumit cu ce i-a oferit viaţa. O casă în Bârgău şi o familie grijulie. Îi plăcea să bea bere la pet.

Tare mult îşi mai dorea să meargă cu maşina. Deşi umbla cu baston, a urcat cu noi, fiica lui Liliana şi nepotul Cătălin, toate hârtoapele dealurilor deloc prietenoase ale Maramureşului istoric.

Mă aştepta şi vara aceasta să-l mai duc să-şi vadă ţara, ţara lui era Maramureşul. Locul atât de miraculos al românilor.

Moşu’ Gheorghe a ridicat macazul pentru totdeauna. Amintirea copilului târziu din el ne va fi vie, cât ‘om trăi. Am fo’ din două generaţii diferite, zicând ca el, dar era mai copil ca mine. Şi aici e bucuria vieţii. Când moare copilul din tine, te apropii de lumea de dincolo. Cunosc mai mulţi morţi în viaţă, decât oameni vii cum era Moşu Gheorghe din Bârgău.

Fie ca Gheorghe, vecinul nostru drag care mi-a îndrumat primii paşi şi mi-a arătat măreţia bivolilor, când eu eram mai mic decât piciorul de la masă, să nu mai poarte toiag, la întâlnirea din cer cu mama mea.

Să-i fie ţărâna uşoară!

Condoleanţe Lilianei, lui Cătălin şi Trezucăi, soţia lui admirabilă, căruia îi spunea Mămuca.