mariusghilezan.ro

Discutam recent cu doi colegi vechi de presă. Ziarele nu vor muri. Lumea fină, sătulă de noile tehnologii, se va întoarce la trabucurile de foi ÅŸi la mirosul de plumb, în cafenele sau umbrare domneÅŸti. “Deja există tineri care nu mai ÅŸtiu să scrie de mână,” îmi spunea recent un renumit profesor. Din arta seducÅ£iei nu va dispărea niciodată scrisoarea parfumată ÅŸi sărutul de ruj pe plic. Va lipsi doar o perioadă. Când toÅ£i gunoierii ÅŸi toÅ£i tarabagii vor avea plăci electronice, pe care se vor da de-a dura, cât de intelectual pot ei, în spaÅ£iul dintre două secunde, adevăraÅ£ii cititori vor savura hârtia tipărită. AÅŸa cum Regele scrie ÅŸi azi, deÅŸi are suficiente laptopuri, pe hărtie manuală cu toc ÅŸi călimară, aÅŸa vor face toÅ£i care doresc să se respecte. Eu cred că aristocraÅ£ii se vor întoarce la la vechile deprinderi.

ÃŽn urmă cu 20 de ani nu aveam reÅ£ele mobile, doar o reÅ£ea de oameni inimoÅŸi, nu comunicam virtual, doar real, nu “fredonam” scaunele redacÅ£iilor, pentru că ÅŸtirea o culegeam de la firul ierbii, nu compilam din biblioteci sau din telexurile agenÅ£iilor, ne băteam pentru o lume cât mai reală. Dar ce entuziasm aveam. Nu ni se dădeau concedii sau sâmbete libere. Nu negociam raÅ£iile de carburant sau minutele bonus. Nu ceream conducerilor bani de plecări în străinătate, pentru că mereu aveam burse. Åži publicam într-un tiraj de câteva sute de mii de exemplare.

Băteam la maşină, nu la taste şi parcă aveam mai mult spor, pentru că atenţia nu ne era disturbată de vreo ştire de la Nana sau de la Brebu, începeam un lucru şi îl terminam şi aşa puteam să căutăm mereu lucruri originale.

Pe atunci încă metresele nu ajunseseră vedete de televizor. Pana era acidă, nu vitriolantă. Noi nu foloseam recuzita de invective, doar ironia fină.

Oricâte noi tehnologii se vor inventa, miracolul dialogului direct nu va muri. Vorba unui camarad de peste ocean, să vedem ziua în care Google îşi va trimite un corespondent pe front. Ştiţi cât de savuros e să dictezi între salve de tun şi miros de praf depuşcă? E altceva decât a o freca pe netul în open-space-urile de acum, numite redacţii, între un task şi un articol by default.

Lumea se schimbă. Dar tot ce e vechi a fost şi va rămâne boieresc.

Îmi pare rău că mi-am aruncat maşina de scris. Era un vintage mai de preţ decât smart-phone-ul pe care-l au toate ţaţele din piaţă.

Pentru cei care nu ÅŸtiu cum se scria înainte, nu demult, cu vreo două decenii în urmă, iată un comentariu de-al meu, scris în 1996 pentru “România liberă,” când Ion Iliescu se lansa într-o nouă cursă electorală.

Norocul nostru că el face parte din cenuşa trecutului. Are o strălucire de iască. Deci se va topi. Şi va cădea la lada de gunoi. Noul va fi vechiul înobilat. Citit, învăţat şi stilat.