Discutam recent cu doi colegi vechi de presă. Ziarele nu vor muri. Lumea fină, sătulă de noile tehnologii, se va întoarce la trabucurile de foi ÅŸi la mirosul de plumb, în cafenele sau umbrare domneÅŸti. “Deja există tineri care nu mai ÅŸtiu să scrie de mână,” îmi spunea recent un renumit profesor. Din arta seducÅ£iei nu va dispărea niciodată scrisoarea parfumată ÅŸi sărutul de ruj pe plic. Va lipsi doar o perioadă. Când toÅ£i gunoierii ÅŸi toÅ£i tarabagii vor avea plăci electronice, pe care se vor da de-a dura, cât de intelectual pot ei, în spaÅ£iul dintre două secunde, adevăraÅ£ii cititori vor savura hârtia tipărită. AÅŸa cum Regele scrie ÅŸi azi, deÅŸi are suficiente laptopuri, pe hărtie manuală cu toc ÅŸi călimară, aÅŸa vor face toÅ£i care doresc să se respecte. Eu cred că aristocraÅ£ii se vor întoarce la la vechile deprinderi.
ÃŽn urmă cu 20 de ani nu aveam reÅ£ele mobile, doar o reÅ£ea de oameni inimoÅŸi, nu comunicam virtual, doar real, nu “fredonam” scaunele redacÅ£iilor, pentru că ÅŸtirea o culegeam de la firul ierbii, nu compilam din biblioteci sau din telexurile agenÅ£iilor, ne băteam pentru o lume cât mai reală. Dar ce entuziasm aveam. Nu ni se dădeau concedii sau sâmbete libere. Nu negociam raÅ£iile de carburant sau minutele bonus. Nu ceream conducerilor bani de plecări în străinătate, pentru că mereu aveam burse. Åži publicam într-un tiraj de câteva sute de mii de exemplare. citeÅŸte
