Corneliu Vadim Tudor a scăpat de cămaÅŸa vieÅ£ii cu mânecile legate la spate, pentru a pune mâinile pe piept. E creÅŸtineÅŸte să-i spui Dumnezeu să-l ierte! Odată cu el s-a prăpădit ÅŸi Alcibialalde, care turna împotrivă-ne atât venin. AÅŸ mai adăuga, dar Tribunule, ne-ai lăsat cu Ion Iliescu….
Am dat odată, în redacÅ£ie la “România liberă”, prin 1993, peste Daniel Uncu, în biroul de la secÅ£ia politică. Citea “România Mare”. L-am întrebat dacă iarăşi scrie cum l-a făcut tac-su cu secretara prin acele birouri? A început să râdă. Eram deja obiÅŸnuiÅ£i cu sudalmele vadimiste. Da, “dar, tu ai ÅŸi poză!”, mi-a spus Daniel. Dau să citesc foaia patri(h)oată ÅŸi într-adevăr era o poza de-a mea din buletin. Instiga cititorii să mă ia la bătaie. Scria: “Uită ce meclă are trădătorul ăsta de Ghiluţă, parcă e călcat de trenul de OlteniÅ£a. Cine-l prinde să-i dea o mamă de bătăia, ipochimenului!” Prietenii m-au sfătuit să-l dau în judecată. Am preferat să merg să stau de vorbă cu el. Poza era din buletinul meu, buletinul era într-un portofel, din geanta mea furată din trenul Craiova-TimiÅŸoara. Actele mele ajunseseră la el. Smerit i-am bătut la uşă. Din birou a strigat către poterele lui să mă ia pe sus. Nici n-am apucat să-i zic ceva, decât odată când hrănea niÅŸte câini la Casa Presei.
Yoga, pentru starea de bine
Corneliu Vadim Tudor a condus aproape zece ani, pe timpul lui CeauÅŸescu, revista “Săptămâna,” tribună de luptă a Securităţii contra intelectualităţii. Prin anii 1990 s-a dus la sediul PNÅ¢CD pentru a-ÅŸi oferi serviciile lui Corneliu Coposu. Seniorul l-a refuzat elegant. După o lună de la eveniment apărea “România Mare”. Partidul condus de el a fost o replică la UDMR, un partid ultranaÅ£ionalist, xenofob ÅŸi deloc unionist. A promovat fostele cadre ale Securităţii în Parlament.
A fost câţiva ani şi parlamentar european. A sfârşit certându-se pe televiziuni cu Oana Zăvoranu şi alte cocote.
Dumnezeu să-l ierte!
Taguri: corneliu vadim tudor, daniel uncu, romania libera, romania mare, saptamana
