Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Tag: pink floyd

Back to school

“Fuck the school!” Ştiu. Nimeni nu pleacă mâine fericit la şcoală. Excepţie, doar tocilarii. Ziua de 15 septembrie era un coşmar. Îmbracă-te de dimineaţă cu uniforma, pune-ţi batista scrobită, ai grijă de şerveţelul brodat şi unde pui sendvişurile!

În careu, cuvinte de lemn. Şefu’ clasei dădea onorul drapelului, ce drac să facă în vremea de gheaţă, fără Iphone şi gadget-uri de pierdut timpul, fredonai în minte:

We don’t need no education
We don’t need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone

Pe vremea noastră aveam viniluri, fumam în budă cu profu’ de sport şi nu aveam spioni în telefoane sau cam-uri pe şcoli. La fel ca voi, uram şcoala. Nu plângeam. Râdeam şi o dădeam de perete. Miuţa, că doar nu şcoala. Făceam tărăboi. Nu eram live pe vreun site. Doar în urechea vecinilor, care se obişnuiau. Apoi fugeam pe maidan. Băteam mingea cu orele. Răpuşi ne întorceam la plăcile noastre cu Pink Floyd. Doar ascultând Radio “Europa liberă”, eram în acord cu bunicii şi cu părinţii.

teachers gifteachers 2

În clasele reci şi prin laboratoare, nu mai voiam teorii despre utilitatea mojarelor şi ale arzătoarelor Bunsen sau paharelor Berzelius, de parcă Tomeştiul era de plastic, nici de cuneiformele de pe tablă nu ne ardea, voiam practică, să ştim şi noi cum se produce fumul de pe stadioanele occidentale, din ce e compus un afrodisiac, dar latexul eternei căciuli de salvare a occidentului putred şi decadent, ce-şi înfăşoară cu regularitate dumnezeiască jibonul în salturile peste căprioare, din ce Doamne putea fi făcut, că tare greu se mai găsea o duzină ca lumea şi aia doar la Ocicopiaţ la second-hand.

A fi părinte de adolescent

placi de vinilNu ne uitam la Leo din Strehaia, nu admiram silicoanele zăvorancelor, pentru că existau doar sâni adevăraţi. Eram la fel ca voi. Revoltaţi şi greu de strunit. Nu ne cocoţam pe gadget-uri, dar în copaci ne simţeam bine. Nu ronţăiam chips-uri, n-aveam Burger-King-uri, nici şaorme turceşti, doar prăjiturile bunicii şi tortul mamei. Nu pierdeam orele pe tembeliziuni. Le scriam celor de la Pink Floyd. În schimbul timbrelor vechi, primeam albumele lor muzicale. Visam să cărăm sculele lor, să fugim în vest. I-am ascultat şi dincolo şi aici. Nu am plecat. Am rămas. Iată, n-am murit. Am supraveţuit.

 

Şi noi am avut părinţi ucişi de război şi noi am fost ridiculizaţi şi abuzaţi de profesori, de societate, de Securitate, izolaţi de familiile destrămate, dar nu am ştiut cum să ne scoatem cătuşele, să aruncăm bombele, secerele şi ciocanele, crucile, steaua lui David, de acea pentru noi bătrânii lui ROGER WATERS au fost şi rămân super EROI.

 

 

Capitalism no fucking way!

Întrebării cunoscutului jurnalist Petre Barbu: La ce mai sunt buni bătrânii? i-am găsit aseară, în timpul concertului lui Roger Watters, un altfel de răspuns. La produs MAGIE.

Dacă nu ar fi ajuns la vârsta senectuţii, frumoşii bătrâni îmbrăcaţi în piele nu ar mai fi putut mărturisi – cu atâta rafinament generaţiei de azi – anii de aur ai respectabilei trupe PINK FLOYD.

Capitalism – no fucking way!

citeşte

The WALL!

Mulţumesc lui Dumnezeu am ajuns şi în ziua mult visată: Roger Waters, simbolul Pink-Floyd, în concert la mai puţin de un kilometru de casa mea. O victorie a anticomunismului nostru. marius roger waters
Când eram liicean am trimis timbre în plic pe adresa Britannia Row Studios, din Londra, acolo unde trupa a cumpărat o fabrică dezafectată,  rugându-i frumos să-mi trimită un album fotografic. Am primit the Animals. Eram tare mândru de el. A circulat prin toată şcoala, până ce amicul Sorin Bogdan, împreună cu Sorin Târbujaru, a decis să facă postere din el.  Nu l-am mai văzut. Tare necăjit am fost.  citeşte