Întrebării cunoscutului jurnalist Petre Barbu: La ce mai sunt buni bătrânii? i-am găsit aseară, în timpul concertului lui Roger Watters, un altfel de răspuns. La produs MAGIE.

Dacă nu ar fi ajuns la vârsta senectuţii, frumoşii bătrâni îmbrăcaţi în piele nu ar mai fi putut mărturisi – cu atâta rafinament generaţiei de azi – anii de aur ai respectabilei trupe PINK FLOYD.

Capitalism – no fucking way!

Sunt revoltat din prea multă venerare a tinereţii. Doar comuniştii, fasciştii şi legionarii au făcut un cult pentru TINEREŢE. Capitalismul a fost şi rămâne un spaţiu de veneraţie pentru bătrâni, simbol al împlinirii, înţelepciunii şi determinării. Nu hormonii au schimbat lumea, ci neuronii.

Minunaţii bătrâni şi ciocănelele lor zburătoare

În 1990 ziceam că sfârşitul comunismului în România va fi  doar în ziua în care se va dărâma şi la noi celebrul ZID.

Nu am reuşit să-i conving pe amicii mei să declarăm 28 august ZIUA SFÂRŞITULUI TOTALITARISMULUI, dar i-am lămurit, cred eu, că aceşti bătrâni fantastici, de pus în orice poster, fie în camera copiiilor, fie a părinţilor, fie a bunicii, fac muzică NEMURITOARE. Să vezi bunicul cu nepotul pe umeri cum murmură amândoi în surdină “You can tell Heaven from Hell / blue skies from pain” e un sublim arc de împăcare între generaţii. Un triumf al artei.

Bătrânii frumoşi ai tinereţii noastre ne-au învăţat în anii dictaturii să spunem NU. Să ne revoltăm. Profesorii noştri nu au fost ca ai PINK FLOYD: “We don’t need no education /
We don’t need no thought control / No dark sarcasm in the classroom / Teacher, leave them kids alone!” Nouă ni se vorbea despre nobilele idealuri ale comunismului, pe când ei ridicau arenele în numele ADEVĂRULUI. Şi noi am avut părinţi ucişi de război şi noi am fost ridiculizaţi şi abuzaţi de profesori, de societate, de Securitate, izolaţi de familiile destrămate, dar nu am ştiut cum să ne scoatem cătuşele, să aruncăm bombele, secerele şi ciocanele, crucile, steaua lui David, de acea pentru noi aceşti bătrâni au fost şi rămân super EROI.

Ieri, nouă, supravieţuitorilor a două regimuri, ni s-au făcut pieile de găină. Cântecele “Another Brick in the Wall”, “Mother”, “The Dark side of the moon” ne-au făcut să ne simţim, preţ de câteva ore, părtaşi ai victoriei lor. Prin ei, zic eu, am biruit şi noi, chiar dacă ciocanele noastre sunt tot de hârtie şi nu ştim încă să ne dezrobim de controlul minţii.

Aseară, mi-am retrăit copilăria. Am resimţit nectarul dulce al speranţelor pe care-l aveam în plină arestare a gustului. Ştiu că mulţi nu pot să mă înţeleagă cum trăiam vremurile de pitulice în coliviile fricii. Pentru generaţia mea revolta a fost flacăra supravieţuirii. Când eşti slab, pricăjit şi fără de ajutor, te alături unor simboluri. Eu am trăit cu Roger Waters în suflet şi l-am iubit pentru că putea să răzbune neputinţa mea. Poate că vor fi mulţi care vor râde, dar ce-mi pasă, mă simt ca un SUPRAVIEŢUITOR. În steagurile şi marşurile de pe zid am resimţit toată Furia mea de atunci. În ei, purtătorii de tunici, zvastici şi bulane de cauciuc.

Pe zid s-au proiectat mesaje puternice: “I believe”, “Capitalism”, “I trust,””Fear builds wall, în timp ce mărşăluiau ciocanele. Doamne, de ce nu aţi venit mai repede?!

O notă aparte am dat-o nu numai spectacolului multimedia, fantastic, dar şi space-sorounding-ului, ne mai auzit în România.

Pauza de reculegere a fost un sublim act de recunoştinţă eroilor, dar şi o lecţie pentru noi românii, a cărui guvern a alocat anul acesta “zero” lei cultului celor dispăruţi prin războaie, despre cum să plătim tribut celor care ne-au dat nume.

Zidul la un moment dat s-a recompus. Nu ştiam de ce. Pe versurile piesei “Vera”,  a fost refăcut total. M-am gândit oare care au fost cântecele cântate de bunicul meu în miile de kilometri până la Cotul Donului? Nouă nimeni nu ne-a proiectat imagini cu supravieţuitorii de pe front. Mulţumesc, Roger!

“In The Flesh”  a apărut celebrul porc gonflabil, care avea marcate pe el secera şi ciocanul, zvastica şi logo-uri ale unor mari corporaţii.  Bătrâne, mi-am amintit de albumul meu din liceu:”The Animals”. Nu cred că Zgonea a avut aşa ceva.

În timpul ultimelor piese: “Waiting for the Worms”, “Stop”, “The Trial” şi “Outside the Wall” zidul s-a dărâmat.

Bătrâne, Roger Waters, mulţumesc pentru că m-ai făcut mare!

Aud că aţi încasat peste 2 milioane de Euro din publicitate şi bilete: Capitalism no fucking way!