Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Horea, între “împotriviști” și “Goldiști”

Două ore și jumătate din Alba Iulia, printre troiene și lame de buldozer, pentru a fi la ora 7 punct într-o secție de votare din munte, nu e o aventură ușoară. Cauciucurile de iarnă mă ajută să nu fiu o țestoasă bleagă pe patru roți. Culmea, ajung primul, ca niciodată în viață pentru că mai mereu mă las așteptat. Și tot ca o premieră, mă înțepenesc într-un scaun de observator. Și nu oriunde. În comunua lui Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca eroul moților Horea.

Cuminte, prezint acreditarea. Simt “plăcerea” gazdei  când se trezește cu dihorul printre orătăniile curții. Deși nu am mutră de ecologist, distanța mi se pare copleșitoare. Președintele comisiei, Marin, e un prof de sport. Retras, pe post de fundaș de linie, nu mă trage de tricou, nici de căciula violetă. E frig în secție. Nea Ispas fochistu’ ne explică de ce trage greu centrala. “Referendumul” se ține într-o sală separată de cea pentru parlamentare Mă așez într-o poziție strategică. În calitate de turn de control. Trif, secretaru’ Primăriei, mă ochește. “Ce-i cu tine?” “Sunt camera ascunsă, la vedere”. Încerc o glumă. Timpul trece, sătenii coboară greu printre nămeți.

Horea e o comună pedelistă. Barul de lângă școală, firește cu afișul candidatului ARD, Corneliu Olar, se deschide cu întârziere. Intru, printre primii, odată cu inspectorul de la Primărie care aduce ucazul. Nexam bevutură! Hm. Dar ceai stropit, o mere? Nu primesc răspuns. Lumea moților procesează mai greu. Sau nu dă replici străinilor.

Revin după o vreme. În sala de vot aceiași liniște. Câteva babe rătăcite. Intră rapid un nas roșu, după care și primarul. Îl știu din pozele de pe net. Nu-mi pică fisa să-l întreb dacă e din stârpea lui Nicola, deși îi seamănă. La pata roșie.

Vasile Ursu Nicola       și primarul Nicola

Corneliu Olar epatează. Candidez contra unei sigle. Insist cine e contracandidat? O siglă. Deputatul PDL e plin de el. Până în ziua de azi nu am auzit nimic despre activitatea sa parlamentară. “Unde se votează pentru Gold?” întreabă hotărât o bădie. I se face semn către săgeata de pe ușa Referendumului. Mă întrețin cu un bătrân, în ușa școlii. Își lasă nevasta să se scuture de zăpadă singură. Îi zic ironic “dacă ar avea 18 ani era nu numai curățată, dar și mângâiată.” Trece la povești despre lume și viață. Jandarmul râde. Cum e la 86 de ani? întreb. Păi eu le țin de povești și alții le f..t. Votează pentru nepoții lui să aibă de muncă. “Să nu mai plece printre străini!”

“Fuse și consiliul, fuse și candidatul nos’ ” îmi dă președintele de secție raportul. Între timp am ne-am împrietenit. Trebuie să spun. Mi se povestește despre moți și despre minerit. Unii sunt “împotriviști” și

alții “Goldiști”. Puțini sunt cei care

refuză să voteze la Referendum. Pe aceștia îi chestionez afară pe stradă. Nu vor să se vândă bogățiile din munte. Ei cred că turismul e soluția pentru salvare, deși 90 la sută trăiesc din prelucrarea lemnului, supranumit “aurul” pădurilor.

Oamenii ies de la biserică. Se fac cozi la secțiile de vot. Remarc ținutele de sărbătoare. “Ne alejem noii politicieni”, aud o voce, Apoi, tăt un drac, remarcă o doamnă între două vârste.

După ora 13,00 sunt chemat la masă de către preoteasă. Parohul locului, Ioan Costea, trece direct la subiect, după ce sunt servit cu o afinată. E nemulțumit că vechea biserică și cimitirul au fost trecute la “Patrimoniu”. E opozant al proiectului Roșia Montană. Paisprezece ani a trudit la ridicarea unei biserici noi. Acum se luptă pentru Casa Parohială.

Spre seară luăm cota zăpezii cu dom’ președinte al secției de vot. 35 de centimetri. Păi dacă tot raportăm prezența la vot, apăi amu dăm și grosimea stratului de zăpadă.

La 21 se deschide urna de la “parlamentare”. La deputați, victorie copleșitoare a lui Olar, iar la Senat, sigla.

Două ore în care mai cade curentul. E tot mai frig și nu mai vine nimeni. Netul merge ca broasca la disecție. Cu greu aflu ceva vești din țară. În lipsă de altceva, întreb de ce i se spunea localității Arada, înainte de învârtoșarea naționalismului moțesc. Observatorii nu știu. Mă lămurește un bătrân. Arăduim de sute de ani. Adică, ei, moții, coboară din deal. Cuvântul vine din slavă. Și tot o dăm cu de la Râm ne tragem. Referendumul se încheie la ora 21,00. Iese cvorumul. 54 la sută pe toată comuna. “Impotriviștii” ies biruitori la Horea, fără ecologiștii înțepați la minte și setați, nu sedați, pe limba lui Gică Contra.

Aud că în celelalte localități, deși nu se face cvorumul, peste 60 de procente dintre moți sunt în favoarea redeschiderii minelor.

Mă despart de colegii mei de-o zi, de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață. ajung odată cu voturile din pungi la Primărie. Obosit citesc pereții. Buletinele sunt bine păzite de jandarmi. Remarc o chestie interesantă. Un ONG-ul afișează pe pereți chestiuni legate de turism, în formă așa DA, așa NU. Mi se pare ingenioasă și utilă schema de protejare a patrimoniului. Un exemplu și pentru ecologiști.

Unul dintre jandarmi mă întreabă dacă rămân cu ei peste noapte, în Primărie, știind că drumurile sunt înzepezite. Îi zâmbesc și-i spun mulțam . Îmi vie 4×4 și plec, nu înainte de a-i ruga să nu mai bată suporterii pe stadioane.

 

 

Peste Apuseni se așterne liniștea celor peste 60 de procente favorabile proiectului Roșia Montană

Drumuri închise. Ninsoare abundentă. Troiene și viscol. În aceste condiții, totuși, la referendumul privind mineritul de la Roșia Montană s-au prezentat cu trei procente mai mult decât media pe țară. Gradul de favorabilitate de 60 de procente arată că oamenii din Alba vor ca proiectul RMGC să înceapă. Niciun politician din zonă nu a avut curajul în timpul campaniei electorală să se pronunțe împotrivă. De acum liniștea așternută poate fi ca tăcerea naturii înaintea furtunii sau ca retragerea mării de dinaintea unui tsunami. Viitorul guvern trebuie să țină cont de acest DA hotărât al oamenilor care nu vor să plece în bejenie, ci vor să-și ducă traiul aici. Cine se poate opune deciziei?

Metode practice de atragere a tinerilor din Apuseni la vot

Se lasă seara peste Apuseni. Tinerii nu au prea votat la Referendumul pentru minerit. Mulți dintre ei sunt prin crâșme sau la vreo poveste de seară. Pentru a se aduna cvorumul, am găsit o soluție simplă. În fiecare dintre cele mai importante secții de vot cu trafic, câte-o fată, până să treacă Testul Muntelui Găina, să se sacrifice pentru băieții în căutare de lucru. Mai întâi să pozeze și apoi să-i îndemne la vot. Nu pare o propunere indecentă, pentru că tot ce e de la Dumnezeu e frumos, păi nu? Urnele se închid la ora 23,00. Ce se întâmplă dincolo de această barieră impusă de lege e liber consimțită de părți.

Mihai Goțiu cere ce știe că nu i se va da: Acreditarea

Mihai Goțiu este în spume. Nu a fost acreditat ca ziarist independent. Parcă în adins a formulat cererea pentru a fi respins. Ca jurist ar fi trebuit să știe legea electorală, dreptă, stângă, nedreaptă, așa cum e, cu a sa cerere “imbecilă” de acreditare din partea unei instituții media o jurnaliștilor. Dar el și-a forțat norocul, așa cum se spune pe la noi. Doar pentru a se victimiza. E ca-n reclama de la Dolce, cu tânărul lovit de căruciorul din supermarket al unei doamne. Știm povestea asta. Cine țipă mai tare atrage atenția.

 

Cum am ratat editorial căderea URSS

Era o după amiază târzie a lui Decembrie 1991. Plecam de la redacția României libere împreună cu Sandi Piekalski, șeful de la foto. În mașină, am auzit știrea că la Moscova se dădea lovitura de stat. Pe loc, am zis “Ne întoarcem.” La Arcul de Triumf, Sandi frecându-și băiețește mâinile, a răsucit de volan. Știa că voi face o nouă revoluție la ziar. Era obișnuit cu stilul meu. Val vârtej am intrat în secretariatul de redacție. Am spus sec “schimbăm primele două pagini.” Cei de la externe erau deja plecați. Nu prea aveam cu ce umple paginile. Inconștiență juvenilă. Încropisem ceva din știrile de la Radio, dând titluri mari. Băcanu nu era în redacție. Mi-e mi se spunea “revoluția în direct.” Pregătit cu foile puține de text, încă nu sosiseră imagini de la Moscova, Corneliu Vlad, apărut de nu știu unde, și-a exercitat funcția de șef de secție. Mi-a tăiat elanul, spunând celor de la paginare că e destul o fotografie cu un bătrân pe prima pagină. Deasupra un tiltul impersonal”Roata lumii se învârte.” Ziarist cu state vechi în presa comunistă, probabil gândea că nu există dezlegare de mai sus. Am murmurat un “țac, țac, țac!” Revenim mâine cu subiecte ample, ne-a spus. Am crezut că turbez. Am ripostat “dar oamenii vor să fie la zi cu informațiile, nu după o săptămână!” Încă era moda bătrânească a știrilor de ieri publicate după două zile. Adică, a celor mestecate deja de presa occidentală. N-am dormit toată noaptea de nervi. A doua zi, cine era certat în ședința de redacție? Eu. Pentru că nu mi-am terminat treaba pe care am început-o. Atunci era să fiu sancționat. A doua zi mi-am pus ideea în cap că trebuie să schimb toată conducerea RL. Și într-o lună am reușit. Dar despre episodul Florica Ichim și crizele ei de isterie, altă dată.

Eu votez Tăriceanu-Orban. Norocul meu

Sunt în Colegiul 1 București.  Un om norocos, aș zice, față de alții. La Senat (Colegiul 2) votez Călin Popescu-Tăriceanu, un domn al politicii românești, provenit dintr-o famile aristocratică, la Camera Deputaților pe vechiul meu prieten Ludovic Orban, de care mă leagă multe întâmplări pe baricadele politicii post-decembriste. Dacă fostul prim ministru are un no-name ca și contracandidat, unul care o ARDe cu biochimia, Ludovic pe Gabriel Biriș , un economist de forță al ARD, un pur sânge liberal, păcat că a eșuat în ARD. Despre PP-DD, nu zic  nimic. Nu intru în target.

“Poli” are vârsta Regelui Mihai. Fie să renască…

Miturile au fost create de muritori pentru a-şi omagia zeii nemuritori. Mă fericesc cu gândul că am scris şi eu câteva file în jurnalul a două  simboluri care depăşesc condiţia umană: “Poli” şi Dinastia Română. Nu întâmplător, echipa mea favorită s-a născut în acelaşi an cu M.S. Regele Mihai. Poate că aşa au vrut astrele ca cele două să aibe existenţe pământene paralele. Oricum, Dumnezeu, prin oameni, le-a aşezat în nemurire. Prin dăinuirea lor sufletele noastre fi-vor mai puţin zbuciumate.

Câteva fotografii de pe marile stadioane ale lumii, acum la ceas aniversar. citeşte

Ilie Stepan împarte cu PHOENIX auditoriul bucureştean

Înainte de venirea lui Moş Nicolae

Un eveniment cu conotații aparte pentru rock-ul românesc. Stepan Project, un supergrup condus de legendarul artist timisorean Ilie Stepan, propune unul dintre cele mai ambițioase proiecte din istoria muzicii autohtone – triplul album și DVD Lumină. Lansarea lui pentru publicul bucureștean nu se putea petrece altundeva decât în Club A, miercuri 5 decembrie, ora 20,00, acolo unde Ilie Stepan a cântat de mai multe ori cu formația care l-a consacrat, Pro Musica.

La ora 18,00, la Ateneul Român, în aceaşi zi, va avea loc concertul aniversar: PHOENIX – 50 de ani!

Bănăţenii se concurează până şi la Bucureşti. Asta-i fain!

Vladimir Tismăneanu, deconturi la stat de aproape 50.000 $, deşi nu era angajat. Banii înapoi sau Stanomir la DNA?

Corpul de control al primului ministru a găsit nereguli administrative la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în perioada în care Ioan Stanomir şi Vladimir Tismăneanu conduceau  instituţia fondată de Marius Oprea, pe timpul guvernului Tăriceanu, ca o replică la Comisia Prezidenţială de Condamnare a Comunismului, iniţiată de politologul american de origine română. După victoria în alegeri a PD-L, Vladimir Tismăneanu a uneltit împotriva părintelui IICCMER şi l-a pus în funcţia executivă pe protejatul său Ioan Stanomir. Ca urmare a demersului deloc etic, Vladimir Tismaneanu s-a auto-instalat ca preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului, clamând că are o funcţie onorifică. Deci neremunerată. citeşte

De ce a fost huiduit Corneliu Coposu la Alba Iulia în 1 Decembrie 1990?

În ziua primei sărbătoriri a Zilei Unirii într-o Românie liberă, iarna a coborât mai rapid în termometre. 1 decembrie 1990. Era un frig cu ciucuri de gheaţă. Ţi se strepezeau dinţii. Aşa un îngheţ de spaimă. Am fost la Alba Iulia împreună cu Bogdan Herţog şi divizia lui de reporteri ai Radio Timişoara. Intram să ne încălzim în car şi ieşeam să urmărim ciudata desfăşurare a “Vetrei Româneşti,” o organizaţie creată în laboratoarele puterii pentru a se opune UDMR. Încă de dimineaţă simţeam că mulţi nu au venit cu gânduri de ultraj naţionalist. Puzderia de pancarte ne obosea. Parcă erau mai multe decât tricoloruri. În mijlocul grupurilor venite de peste tot din ţară, fel de fel de agitatori vorbeau despre “cei care nu au mâncat salam cu soia”, despre “Corneliu Coposu care punea botniţe ţăranilor să nu mănânce struguri, pe vremea când era moşier”. Nimic despre moartea fruntaşilor ţărănişti la Gherla, la Periprava, la Canal. Ură şi paltoane negre. Extrem de lucioase, în contrast, cuşmele ţărăneşti ţuguiau mirări subiective.

“Stăpânirile şi domniile sunt vremelnice. Naţiunile vrednice, sunt eterne.”

citeşte