Corpul de control al primului ministru a găsit nereguli administrative la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), în perioada în care Ioan Stanomir şi Vladimir Tismăneanu conduceau  instituţia fondată de Marius Oprea, pe timpul guvernului Tăriceanu, ca o replică la Comisia Prezidenţială de Condamnare a Comunismului, iniţiată de politologul american de origine română. După victoria în alegeri a PD-L, Vladimir Tismăneanu a uneltit împotriva părintelui IICCMER şi l-a pus în funcţia executivă pe protejatul său Ioan Stanomir. Ca urmare a demersului deloc etic, Vladimir Tismaneanu s-a auto-instalat ca preşedinte al Consiliului Ştiinţific al Institutului, clamând că are o funcţie onorifică. Deci neremunerată.

Pe vremuri la România liberă măsuram hrebenciucul, ca unitate de măsură a corupţiei

Orice şef de chibuţ sau patron de boutique ştie că nu poţi să-ţi decontezi deplasări, facturi de telefoane, taxe de conferinţe dacă nu eşti angajat al instituţiei. În perioada 1 martie 2010-31 mai 2012, relevă un document dat recent publicităţii, “din bugetul IICCMER au fost decontate cheltuieli cu telefonia mobilă în cuantum total de 43.155,33 lei preşedintelui Consiliului științific, Tismăneanu Vladimir, deși nu au existat raporturi de muncă şi de serviciu conform legii, nefiind încheiat vreun contract individual de muncă sau alt tip de contract în baza căruia să fi dobândit dreptul de a obține avantaje în bani sau natură”.

De asemenea, mai spune Raportul Corpului de Control al Primului ministru, în perioada 2010-2011, IICCMER a efectuat cheltuieli din bugetul propriu (constituit din fonduri publice de la bugetul statului) în sumă totală de 104.988,85 lei, în legătura cu organizarea şi desfășurarea şedinţelor anuale ale Consiliului Științific, respectiv cheltuieli cu transportul, cazarea şi masa pentru președintele Tismăneanu Vladimir şi unii membri ai Consiliului, fără a exista baza legală care să permită efectuarea unor astfel de cheltuieli.

Acelaşi organism guvernamental a găsit şi alte neregul, deconturi pentru excursiile profesionale ale lui Ioan Stanomir, Mihai Neamţu, protejaţii lui Tismăneanu, în doi ani în care nu s-a publicat niciun raport de activitate şi doar s-a finanţat teza de doctorat a uneia de pe la Institut.

Pe site-ul lui Stelian Tănase se poate lectura unul dintre multiplele contracte ale lui Tismăneanu şi ICR: Peste 5000 de dolari pentru participarea sa  la o conferinţă.

Condamnarea comunismului din Vila lui Ceauşescu

Nu are rost să mai căutăm cazuri similare de intelectuali români, recompensaţi cu aşa o sumă pentru cedarea drepturilor de autor pe o perioadă de doar două săptămâni.

Din jurnalele corpului de control reies detalii savuroase despre cum condamnau nemţenii lui Tismăneanu comunismul din Vila lui Ceauşescu, din Miami sau America de Sud.

Întotdeauna m-am întrebat de ce prestigiosul politolog american avea nevoie de poziţii publice, atât timp cât domnia sa este un profesor renumit, cu o activitate bine recompensată la Woodrow Wilson International Center for Scholars şi cu serioase burse de cercetare ale Univesităţii Maryland.

1.  După moartea lui Constantin Ticu Dumitrescu s-a visat poate şi el un Joachim Gauck al României.

2. Din poziţiile publice, ar fi putut avea conferinţe la Universităţi celebre, cu onorarii mult mai bune.

3. Voia să se răzbune pe Marius Oprea, unul dintre primii care a sesizat intenţia sa de a da o coafură ştiinţifică oribilelor crime ale comunismului.

4. Încă de pe timpul lui Ion Iliescu, preşedintele intervievat pentru o carte, Vladimir Tismăneanu a lăsat să întrevadă micile, marile sale vanităţi. Citind istoria, altfel decât noi, şi-a dat seama că mari savanţi ai lumii au rămas celebri, prin grija stăpânilor lumii la un moment dat. Nefiind un om influent în Administraţia Americană, a căutat un loc mai facil prin ode aduse ieri lui Iliescu, apoi lui Băsescu.

Cel puţin pe mine m-a minţit, spunând că nu ia bani de la statul român. Ironic i-am spus, cândva la librăria Sadoveanu că şi deconturile sunt tot  bani 🙂

O vorbă veche spune să nu cauţi să înţelegi omul din spatele operei, pentru că-ţi vei schimba opinia. Eu nu mi-o schimb.