Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Suntem victimele Marelui Manipulator

“Omului îi e frică de junglă pentru că s-a născut încătuşat. Cine dictează că nu trebuie să eliberăm fiara din noi? Poate am putea fi, graţie inteligenţei, regii junglelor, dar părinţii civilizaţiei au stabilit demult că fiinţa umană se poate emancipa doar în ţarcul strâmt al regulilor civilizaţiei. Eu cred că orice individ la naştere este înzestrat cu gena războinică, doar că anturajul, canonul, arbitrajul marelui Manipulator fac să înmoaie naturelul simţitor dar înţepător din fiecare. Crede-mă ca scorpion simt mai bine pornirile primare.
Poemul este o alegorie la adresa puterii impuse, nu liber alese. Orice despot vrea să fie slujit de animale îmblânzite şi această forţă se tot perpetuează până la nivelul de jos când fiecare individ, infuluenţat de Marele Manipulator, se crede stăpân în ograda sa de jivine şi astfel îşi exercită la micro puterea.

Cum pot mesajele din alte lumi, aparent exotice, influenţa structurile lumii în care trăim noi?Folosind art-melo-terapia înţelesului profund al Universului.Adică mărturisind prin creaţie pe Dumnezeu.”din interviul acordat Agenţiei de carte, sâmbătă 13 octombrie 2012.

 

Vindecările Doinei Uricariu

Inima Doinei Uricariu bate în ritm normal. O mică, dar grea încercare, a pironit-o într-un pat de spital. Prin grija celui Puternic şi a bunilor doctori români e bine. Sistole, diastole pentru sufletele lui Alex Andreea şi Livio, familia sa atât de unită. Dar şi pentru noi cei care am amărât-o în ultima vreme. Vrea să ne reprezinte la New York, aşa cum suntem. Chiar dacă nu ne înţelege. De unde atâta izvor de ură? A fost ultimul subiect al discuţiei noastre. Zilele trecute a finalizat un proiect maiestuos. Vlaicu Ionescu, interpretul lui Nostradamus are, graţie Doinei, şi un album ressaune a operelor sale. Un pictor al contrastelor pe cerul greu, încărcat al suferinţelor diafane. citeşte

Cum i-am făcut deschiderea lui Cărtărescu spre potul de 1 milion de euro

Prin 2004, pe când mă ocupam de Alianţa DA PNL-PD, şi consideram că Traian Băsescu poate fi o alternativă la Adrian Năstase, printr-un truc uşor i-am  atenţia prezindenţiabilului nostru cât de important este să se apropie de intelectuali: am scos din rucsac “Jurnalul naţional” şi l-am deschis la pagina cu articolul: “Baroane!” “Ştii, doar că nu citesc!” Am insistat. citeşte

Tactici ecologiste de zăpăcit planeta: Azi, despre bacteria care produce aur

Kazem Kashefi şi Adam Brown sunt doi savanţi de renume mondial (nu ca Elena lui Ceaşcă n.a.), care de la înălţimea catedrei facultăţii Michigan au descoperit bacteria capabilă să scoată aurul din clorura de aur. Descoperirea lor alimentează presa ecologistă cu noi scenarii. citeşte

Ce mă aseamănă şi ce mă desparte de Ionuţ Vulpescu?

La vârsta de 36 de ani am publicat atât eu cât şi el două cărţi sportive. Furia, considerat primul roman sportiv după revoluţie, a apărut în 2004 la Humanitas sub semnătura mea. Atunci, eu m-am mulţumit cu patronajul arenei timişorene, lansarea volumului făcându-se pe stadionul Dan Păltinişanu, în faţa a peste 40.000 de spectatori, la un meci Poli-Juve. citeşte

Timişoara campioană la rugby după 40 de ani. Glorie şi sânge

RCM Timişoara învinge cu 16-6 pe CSM Ştiinţa Baia Mare şi devine campioană a României, după 40 de ani. M-am bucurat alături de cei peste 200 de “galbeni” din tribuna a ll-a stadionului naţional “Arcul de triumf,” alături de Adrian Cireap, vicepreşedinte al clubului şi director de marketing. Un succes răsunător al lui Chester Williams şi al clubului după câştigarea Cupei României din decembrie anul trecut. citeşte

Ludovic Orban rămâne cel mai lucid USL-ist

Împărtășesc întru totul îngrijorarea lui Ludovic Orban. Pe listele USL apar 50 de traseiști politici. Dacă Traian Băsescu, scamatorul politicii românești, nu-l va desemna pe Victor Ponta ca premier după alegerile din 9 decembrie, există riscul compunerii unei alte majorități parlamentare, chiar dacă națiunea a votat în procent covârșitor USL. citeşte

De ce teroristul arab nu va mai ataca România?

Un terorist arab revendică România ca teritoriu islamic, pierdut de musulmani în lupta cu vlahii. În ultimele zile, Academia Română prin departamentul de istorie recentă i-a trimis un mesaj  în care îi explică de ce nu mai are sens Jihadul: citeşte

Timişoara poate redeveni campioană la rugby după 40 de ani

Să le trimitem zimbrilor bănăţeni gândurile bune. Voi fi în tribune duminică la 16 trecute fix.

Nebunie şi sacralitate

I O mie de trepte

Până să urc în Sagrada,

eram persecutat

nebunia nu are nimic sacru.

citeşte

tag-uri: ,