Când arbitrii nu influenţează jocul, Timişoara câştigă detaşat. Sâmbătă pe stadionul “Cetate” din Alba Iulia i-a spulberat rivalei Baia Mare orice pretenţie de a realiza eventul încă din primele minute ale finalei Cupei României Roşia Montană Gold Corporation. Nu am văzut meciul de la Baia Mare, unde se spune că nici dacă evoluau în tricourile bănăţenilor Wilkinson &compâ nu reuşeau să câştige. În urma deselor reclamaţii au fost aduşi arbitrii străini.
Chiar şi cu şapte jucători accidentaţi, dar cu două întăriri steliste, Lucaci şi Vlaicu, jucătorii lui Cosmin Cioriciu nu au lăsat decât şapte minute pe băimăreni să aibă supremaţia pe tabela de marcaj. Ardelenii au deschis scorul, cu o transformare. Conduşi de un Vali Calafeteanu care avea să fie declarat omul partidei şi un Lemnaru în formă impecabilă, timişorenii s-au distanţat la 21 de puncte la pauză, reuşind să păstreze un avans confortabil până la final.
I-am cunoscut pe bravii jucători ai Timişoarei la recepţia de la Castel. Bărbaţi adevăraţi. Fără fiţe şi figuri. Nişte lorzi ai sportului cu balonul oval. Eram curios să le strâng mâinile celor din Samoa şi Tonga, rugbişti veniţi de la capătul lumii. I-am întrebat ce ştiu de revoluţie. Mi-au spus că au văzut pe youtube şi le e tare drag de oraş şi de bănăţencele focoase.
Într-un an al deşertăciunii fotbalistice, echipa Universităţii Timişoara a readus bucuria pe feţele timişorenilor care au făcut o adevărată fiestă în locul obişnuit din Piaţa Unirii, în miez de noapte, la sosirea câştigătorilor Cupei României.
Conducătorii clubului au fixat deja obiectivul pentru anul viitor: Câştigarea Campionatului după patruzeci de ani. Fie-le gura, ca şi Cupa, aurită!
Taguri: Baia Mare, Cosmin Cioriciu, finala cupei romaniei Roşia Montană Gold Corporation, timisoara
Commentarii (6)
Dec 5, 2011
ana-maria
asa poate se mai inlatura si din prejudecatile formate stupid. go go timisoara!
Dec 5, 2011
Elena
Bravo Timisoara si sa mai fie astfel de competitii, mai ales daca cei de la Gold Corporation sustin in continuare acest sport
Dec 5, 2011
Matilda
In forma pentru ca sunt si companii, investitori care apreciaza sportul si nu doar fotbalul care e deja supraestimat
Dec 6, 2011
Anda
Ma bucur ca Roșia Montană Gold Corporation susține performanța în sport și în același timp sprijină echipele unde este nevoie de un plus pentru a ajunge la rezultate remarcabile. Da dovada ca preocupare pentru comunitatea locala si o pozitioneaza ca o companie pentru care merita sa lucrezi.
Dec 6, 2011
Cristian Andone
Nu-mi vine sa cred ca o companie este interesata sa se preocupe si de alte domenii decat cel in care activeaza.Si ca nu e fotbalul.Este un exemplu demn de urmat si felicit cu sinceritate rmgcul!
Dec 7, 2011
dacmic
sa o tina tot asa. si echipa si sponsorul.