Prin 2004, pe când mă ocupam de Alianţa DA PNL-PD, şi consideram că Traian Băsescu poate fi o alternativă la Adrian Năstase, printr-un truc uşor i-am atenţia prezindenţiabilului nostru cât de important este să se apropie de intelectuali: am scos din rucsac “Jurnalul naţional” şi l-am deschis la pagina cu articolul: “Baroane!” “Ştii, doar că nu citesc!” Am insistat.
Adriana Săftoiu (care-l cunoştea mult mai bine) mi-a făcut semn că nu procedez bine. N-am înţeles ce mesaj voia ea să-mi transmită. Eu o ţineam langa cu cititul. Până la urmă am citit cu voce tare. Doar într-un târziu, de vreo patru paragrafe, Traian Băsescu mi-a smuls foaia şi mi-a zis că vrea să cunoască autorul şi m-a rugat să-l chem să vină diseară la un wisky. Bâlbâindu-mă, i-am spus că e unul dintre marii noştri scriitori pe care nu-i putem scoate din casă aşa la un simplu telefon (Încă mai eram sub fascinaţia Orbitoarelor). El a insistat. Noroc că la acea vreme, Cărtărescu nu era în ţară. După ani a ciocnit cupa şampaniei cu omul în funcţie. Nu mai eram nici eu, nici Adriana Săftoiu, poate doar angeologul la serviciu. Dar pot spune că prin mutarea mea din octombrie 2004 i-am făcut deschiderea spre potul cel mare:
Milionul de euro pentru traduceri, drepturi de autor şi deplasări din bani publici, conform documentelor publicate de Cotidianul.ro
Azi, un personaj celebru din ICR, mi-a închis telefonul când i-am transmis rugămintea să nu facă şi ei, pe stil nou, ce au făcut ei, pe stil vechi.
Încă îmi menţin convingerea că ICR-ul trebuia desfinţat şi creată o altă structură pe baza Fundaţiilor Culturale Regale.
Taguri: adriana saftoiu, bani publici, deplasari, icr, milionul de euro, mircea cartarescu, opere, traduceri
