Medi și puiul de lăstun

Medi, cu ochiul sticlos şi clonţul ei mare cât veacul, trăncăneşte despre moarte şi viaţă puiul de lăstun aşteaptă lămurirea.

Ultimul jucător al Ripensiei a plecat puţin

Gheorghe Glisici, extrema stânga a juniorilor Ripensiei Timişoara, a plecat să reîntregească echipa celestă. A fost ultimul supravieţuitor al epocii când cluburile româneşti jucau de la egal la egal cu marile formaţii europene.

Italia sub zodia celor “5 stele”

Mişcarea “5 stele,” ultranaţionalistă, înfiinţată în anul 2009 de comediantul italian Beppe Grillo,  a obţinut ieri, conform Exit-Poll-urilor, 29% din sufragiile alegătorilor din cizmă.

Ruga lui Ezicăprar

Penalii scoate-i la raport, femeie, cu denunţuri scrijelite pe beţe de cort, adu-i ruşinaţi în lanţuri,

Cruduţa şi Marele Urs

Cruduța era un vrej în pădure. Licuricii și fluturii de noapte au vegheat-o. Unchiul Sam, stăpânul pădurii, a avut grijă ca ea să fie udată, tunsă, frezată și pregătită pentru ziua venirii Marelui Urs. Te-ai fi așteptat să i se citeşte

Cum a murit Iuliu Maniu

Marele om de stat,Iuliu Maniu, a murit în ziua de 5 februarie 1953 la Penitenciarul din Sighet, după o lungă şi grea suferinţă, ca urmare a anilor de tortură la care a fost supus. citeşte

Glossa lui Eminescu în intepretarea lui Ilie Stepan et&comp

O piesă compusă de prietenul meu Ilie Stepan, în urmă cu 40 de ani şi prezentată publicului se întoarce pe aceeaşi scenă: Muzeul Ţăranului Român, nu e frumos arcul peste timp?

Te dai monarhist? Hai la referendum să spunem NU Constituţiei USL republicane!

 

În 1991 eram observator pentru referendumul de modificare a Constituţiei în judeţul Timiş. În dimineaţa zilei de 8 decembrie am ajuns cu regretatul Ion Monoran şi în comuna Banloc, reşedinţa de vară a reginei Elisabeta a Greciei (una dintre fetele Reginei Maria), loc în care îşi petrecea tinereţile şi M.S. Regele MIHAI. La ieşire din secţia de votare l-am întrebat pe un bătrân ce a votat? Mi-a răspuns pentre leje şi Reje (aşa se vorbeşte în Banat). I-am spus că tocmai a votat “contra Rejelui”. Mi-a replicat: “Iu-i, Doamne, cum să repar greşala?” L-am sfătuit să stea lângă secţia de votare şi să le spună tuturor ţăranilor că Noua Constituţie e contra Rejelui. Seara când ne-am întors bătrânul era la post. În urma numărătorii voturilor 85 % au fost cu NU. Bătrânul şi-a îndeplinit micro-misiunea. Mai multe voi povesti în emisiunea “Ora Regelui” în februarie 2014.

Pentru că greşelile în istorie se repetă VOTAŢI NU la Referendumul USL de revizuire a Constituţiei, care nu abrogă art. 152, cel care blochează norma fundamentală şi nă dă libertate românilor în viitor să-şi decidă singuri forma de guvernământ.

Eu voi vota cu un mare NU la Referendumul din mai 2014, la fel ca-n 1991. Rămân perseverent.
Ce boicoooooooot??????? Şi atunci am spus că e o mare prostie să nu spunem un răspicat NU. Şi acum e la fel. Facem un exeriţiu de putere, dacă ne tot dăm monarhişti? Răspândeşte povestea mea şi pregăteşte-ţi toţi prietenii să meargă la vot şi să spună un hotărât NU. Abstinenţa a fost şi rămâne o mare prostie în curele de dezintoxicare, o spun marii medici. Dacă nu mergem să spunem un hotărât NU facem jocul Republicii şi cozilor de topor care impun prin forţă un sistem nepotrivit spiritului românesc.

Salată de doar 260 de calorii

Aţi luat kilograme în plus? Credeţi că nu mai încăpeţi nici în ramele lui Rubens? Aveţi senzaţia că uşile de la lift s-au “înstrâmtat”? Soluţia e simplă:

O salată verde tocată mărunt, o ceapă dată prin răzătoare, un pumn de măsline fără sâmburi, şase ouă de prepeliţă, 50 de grame de brânză, o jumătate de lămâie stoarsă, trei pufuri de ulei de măsline  şi lemurul poate trece prin gaura cheii.

Un ou de prepeliţă are doar 16 calorii.

În SUA facturile de gaz scad sub 100 $/mia de mc, în România cresc peste 357 $. Se anunţă noi lovituri de pet în asfalt

ANRE a anunţat creşterea treptată a preţului gazulului de uz casnic până la 10% din 1 ianuarie 2014 spre sfârşitul anului. Fără a fi evidenţiat direct în factura EON-gaz, dacă luăm pretul pe metrul cub din luna noiembrie 2013, acesta ar fi de 1,18 lei. Dacă înmulţim cu 1.000, mia de metri cubi fiind unitatea de măsură atunci când se măsoară importurile, şi împărţim la o valoare a dolarului de 3,3 lei, rezultă un preţ pe mia de metri cubi de gaze de 357 de dolari. Foarte apropiat de preţul cu care ne vând ruşii gazele – 400 de dolari mia de metri cubi. citeşte

Neagu Djuvara despre hipsterism: “reaua-credinţă a propagandei marxiste, altoită pe prostie”

 

Neagu Djuvara îşi aminteşte cum prin anii 1969 apăruse şi în Niger curentul “nu ne vindem minele la străini”, pe vremea când era consilier al preşedintelui Diori Humani.  “Între timp în Niger apăruse o rază de speranţă. Nu numai findcă fuseseră nişte ani mai ploioşi, dar mai cu seamă pentru că, după ani de aşteptare şi de muncă grea, începuse să fie exploatată prima mină de uraniu din ţară, la nord de Agades, la locul denumit Arlit. citeşte

Piftie de legume cu mentă

Sătui de fasole bătută şi mâncăruri de post, românii sunt pregătiţi să spargă cămările, doldora de slănine, cârnaţi şi şunci de porc. Când gheaţa la mal nu lasă pescarilor loc de scos peştele, e bună şi sfecla din şpais, ridichia şi morcovul, toate rase împreună cu o gulie şi asezonat cu mentă şi ceva grâu încolţit pentru o piftie vegetală. Amestecul de legume rase trebuie doar stropite cu un puf de ulei de măsline pentru ca natura să-şi catifeleze gusturile şi nuanţele.

 

 

 

 

Activiştii sunt pe stil nou “jurnalişti”. Iată motivul urcării site-ului de cultură în dubă

Mare protest mare în Bucureşti. Virtual. Superlativele au fost doar în căsuţele de chat-uri ale salvatorilor. La chemarea lui Willy, Oreste şi toţi frakerii de net s-au adunat prin pieţe doar câteva mii, cu tot cu excursioniştii din Câmpeni, Pungeşti. Se pare că România reală nu suferă de tulburare de stres post-traumatică, aşa cum proclamau iniţiatorii mitingului. Lumea a preferat Lipscănia. Cu vin fiert şi pizza cât masa.

Mai mulţi jandarmi decât protestatari. Asta e puterea Naşului Tv, cel cu reacţiunea.  Unitisalvam # citeşte

Jean Constantinescu, un eroul al zilelor noastre

Dumnezeu mi-a adus în cale de multe ori oameni plăcuţi de El. Jean Constantinescu, unul dintre părinţii reformei energetice româneşti, mi-a acordat odată un interviu pentru Cotidianul, dispărut de pe site. Timp de cinci ore mi-a explicat cu rigoare de matematician şi cu o pasiune de Dirty Dance despre dragostea sa dintâi: energia. Ce nu am ştiut atunci este că domnia sa a fost la un pas de moarte în timpul revoluţiei din 1989. Iată aici mărturia sa cutremurătoare. Jean Constantinescu nu-şi caută răzbunarea sau criminalii, doar frumoasele femei care l-au pansat şi i-au redat dreptul la viaţă. Iată frumuseţea spiritului, mai înalt decât condiţia umană.

Sunt încredinţat să cred că fiinţele plăcute lui Dumnezeu arată ca Jean Constantinescu. Urmaţi-i calea şi ne veţi bâjbâi în întuneric!

Sigla ANAF mai scumpă decât “frunza” Elenei Udrea

Aproape două milioane de dolari a costat rebrandingul ANAF, instituţie care nu iartă, nu colindă, nu dansează. Sigur că în America am priceput sintagma mi-e frică de Fisc şi de Dumnezeu. Acolo banii contribuabililor sunt la vedere. Aici, nu. Dacă nu aş fi unul dintre răstigniţii de pe strada Roma, locul în care vezi comunismul în toată splendoarea sa, unde eşti plimbat la şapte ghişee de-ţi vine să-ţi blestemi zilele, unde ţi se aplică penalităţi la restanţe neştiute, un loc de smintit nervi şi de trimis toate invectivele pământului, nu aş fi pus în chenar “rebrandingul” instituţional. Două milioane pe nişte sigle de găsit pe net. La fel ca în cazul frunzei Elenei Udrea. În plus, dacă ar fi existat întradevăr specialişti, aceştia ar fi ştiut că verzalele nu se folosesc oricând şi oricum. citeşte

Cine?

Cine  i-a trimis la crematoriu cenuşa?

gropile comune n-au gard şi nici cadastru

pentru cei care au dat riposta piepturilor goale

răpăitului de gloanţe?

cine ridică altarul de jertfă?

fiind parte din el, viţa de vie din porţile împărăţiei

în manuale, n-au nume,

doar prin cătune

întâmplările ne privesc

pâlpâie într-o rână

cabotinele lor plăcuţe de străzi

rânjeşte rugina în ele,

deci sunt nimeni. citeşte