mariusghilezan.ro

Marele om de stat,Iuliu Maniu, a murit în ziua de 5 februarie 1953 la Penitenciarul din Sighet, după o lungă şi grea suferinţă, ca urmare a anilor de tortură la care a fost supus. Unificatorul şi creatorul statului naţional modern, fost prim ministru al României, fost şef al PNŢ şi al Partidului Naţional Român din Transilvania, fost membru în Parlamentele din Bucureşti şi din Budapesta, fost şef al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, avocat al Mitropoliei Greco-Catolice din Blaj, nobil din Bădăcin şi lider al Opoziţiei democratice, apropiat al regelului Mihai, s-a sfârşit în chinuri cumplite, iar rămăşiţele sale pământeşti, fiind aruncate într-o groapă comună de caralii ţapinarului Vasile Ciolpan, conducătorul închisorii, ulterior, culmea, decorat de Emil Constantinescu (uterior, fiindu-i retrasă). Nici în ziua de azi nu s-au găsit rămăşiţele pământeşti ale fruntaşului ţărănist.

În iarna anului 1953, Maniu avea vârsta de 80 de ani. Era singur într-o celulă de 2/3 metri. Paralizase. Nu-şi mai simţea trupul de la atâtea bătăi. Perfect lucid, însă, asculta rugăciunile cardinalului Hossu. Un gardian cu frică de Dumnezeu i-a facilitat lui Corneliu Coposu un ultim dialog cu înţeleptul de la Bădăcin. “Ei voi sfârşi aici. Această nenorocire va mai dura vreo 20 de ani, după care va trebui să reangajezi PNT-ul în lupta pentru democraţie”, aşa i-ar fi spus atunci secretarului său particular.
———————————————————————————

Jur în fata lui Dumnezeu, pe constiinta si onoare ca îmi voi jertfi viata pentru
triumful cauzei comune românesti… !
Je promet devant Le Seigneur, et j’y m’engage sur conscience et sur honneur,
que je sacrifierai ma vie pour que l’intérêt suprême de tous les Roumains puisse
triompher… !
(Iuliu MANIU)
———————————————————————————–
Conform mărturiilor preotului bănăţean Raţă, când a fost adus să convieţuiască în celulă cu Maniu, marele om politic avea picioarele putrezite, în nişte pantaloni ca de tablă. A cerut o găleată de apă caldă, l-a spălat pe bătrân şi i-a tăiat cu o foarfecă primită de la un gardian milos armura de puroi, putreziciune şi umezeală. I-a curăţat escarele, dar picioarele erau deja necrozate. I-a îndepărtat viermii din ţesuturile moarte. A fost lucid, conform mărturiilor preotului, până în ultimul moment al vieţii pământene: “Mergeţi şi vestiţi cauza noastră”, i-ar fi spus pe patul de moarte.
În ziua de 5 februarie, trupul său neînsufleţit a fost pus într-un sac. Deţinuţii care au supravieţuit regimului de exterminare au mărturisit că vestea s-a răspândit prin limbajul morse. Pe scări, se auzea zgomotul ţestei sale care lovea lespezile de piatră. Ar fi fost, conform unor mărturii, dus fie în satul Giuleşti, nu departe de închisoare, fie în groapa comună a închisorii.
Regimului îi era frică şi de moartea ziditorului României moderne. Vasile Ciolpan ar fi comunicat, conform arhivelor, la Bucureşti, doar atât: “În celula nr…s-a stins lumina”.
Iuliu Maniu nu are nici azi un loc de veci.
Dumnezeu să-i ierte pe criminali. Sufletul marelului român e demult la dreapta Tatălui.