Aproape două milioane de dolari a costat rebrandingul ANAF, instituţie care nu iartă, nu colindă, nu dansează. Sigur că în America am priceput sintagma mi-e frică de Fisc şi de Dumnezeu. Acolo banii contribuabililor sunt la vedere. Aici, nu. Dacă nu aş fi unul dintre răstigniţii de pe strada Roma, locul în care vezi comunismul în toată splendoarea sa, unde eşti plimbat la şapte ghişee de-ţi vine să-ţi blestemi zilele, unde ţi se aplică penalităţi la restanţe neştiute, un loc de smintit nervi şi de trimis toate invectivele pământului, nu aş fi pus în chenar “rebrandingul” instituţional. Două milioane pe nişte sigle de găsit pe net. La fel ca în cazul frunzei Elenei Udrea. În plus, dacă ar fi existat întradevăr specialişti, aceştia ar fi ştiut că verzalele nu se folosesc oricând şi oricum.
Ca să avem o măsură, pentru că toate au o măsură, în 2008 Pepsi a cheltuit un milion de dolari pentru noua siglă, adică jumatate din cât a dat ANAF pentru campania de rebranding. Logo-ul Olimpiadei de la Londra din 2012 a costat 625.000 de euro. Enron i-a plătit în 1997, când era una dintre cele mai mari companii din lume, 33.000 de dolari lui Paul Rand, probabil cel mai important designer de logo-uri comerciale din secolul XX. Iar Microsoft şi-a schimbat logo-ul pe gratis, dând tema la departamentul de creaţie.
Vulturul Direcţiei antifraudă e o şuşanea. Dai search pe google şi te umpli de vulturi.
Chestia cu rebranduirea s-a întâmplat şi la Ministerul de Finanţe. Totul este in-house. Out-door, o fi doar campania prezidenţială a lui Crin Antonescu?
Platoşele, să avem rezon, sunt peste tot: de la Cavaleria Rusticană la avortul liberalismului.
La fel ca-n frunza udristă, sigla ANAF nu a costat 7 milioane de lei, ci tot rebrandingul, plus cercetarea din spatele său, zic pomelnicile de arţag, arbore plăcut beneficiarului indirect, Crin Antonescu, catindatul. În a aceasta sumă au intrat cinci rapoarte de analiză, zic purtătorii de voce ANAF, un manual de identitate vizuală, un “concept de portal”, dezvoltarea unei campanii, o consultare publică pilot, “elaborarea de proceduri de comunicare” şi instruirea funcţionarilor. Sigla propriu-zisă, împreună cu toată identitatea vizuală, un manual de branding şi redesign-ul site-ului instituţiei, au costat un pic peste 35.000 lei cu TVA, după cum au lămurit ulterior cei de la ANAF.
Gavrilă & Asociaţii nu au nici site pe net. De unde, orice drept-plătitor de taxe poate să se gândească la ideea că totul e o coţcărie.
Ce nu ne-am lămurit noi, ortodocşii plătitori de dări, e de ce instituţia, care stă precum călăul cu securea ridicată, a ales spre cuvioasa împărtăşire a logo-ului laic peste drept-credincioşi o societatea anonimă: Alexandrescu Gavrilă & Asociaţii de pe Tibana, colţ cu Evazionistul, în sectorul 2, cu o cifră de afaceri de de doar 56 523 de lei, puţin peste 10.000 de Euro. O firmă de apartament.
Nimeni din domeniul rebrandingului nu cunoaşte individul Gavrilă&Asociaţii. De unde vin lesne speculaţiile de şmenuială. ca să nu zicem că marfa e proastă.
N-ar fi prima siglă a unei instituţii publice care stârneşte ilaritatea. În 2010, Ministerul Turismului a cheltuit 900.000 de euro pe faimoasa frunză a Elenei Udrea, 90% din suma fiind însă dată, conform declaraţiilor, pe cercetări de piaţă, după cum s-a aflat ulterior. Luată, desigur de pe net.
Aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Prost e cel care se smereşte sub o astfel de demonică arătare. Brrr.
P.S. Aştept date despre Gavrilă&Asociaţii. Ce fapte de vitejie au făcut băieţii pe terenul PR? Nu de alta, dar nimeni nu-i cunoaşte.
Taguri: Alexandrescu Gavrilă & Asociaţii, anaf, frunza elenei udrea, rebranding, sector 2, sigla, tibna