“Steve Jobs n-a inventat lucruri, ci a îmbunătăţit unele existente deja,” scrie mai tânărul confrate Cristian Bândea, pe ‘oxpublica, într-un comentariu de luat în seamă. De acord cu el, lucrurile se reinventează. Chiar dacă nu este un perpetum mobile, lumea este în mişcare. Ce aş vrea să adaug e că dreptul de autor a apărut târziu în Europa, odată cu revoluţia industrială.

Înainte de mijlocul secolului XlX, nimeni nu punea în discuţie originalitatea vreunui text, producţie literară sau artistică. Ceea ce numim noi azi dreptul de autor. Înaintea lui Leonardo da Vinci, Aristotel inventa principiile mecanice. În toată istoria sa, omenirea a încercat să-şi explice zborul.

Ar mai fi rămas falit Rembrandt, inventatorul litografiei, dacă Gutemberg nu inventa tipografia?

Savanţii, în faza obişnuită a cercetării lor, nu urmăresc să verifice afirmaţiile fundamentale ale teoriilor lor, ci cercetează în cadrul unei paradigme sau program de cercetare neverificat, care le arată căi de a rezolva acele necunoscute care sunt conţinute în paradigmă.

Conrad Haas, artileristul din Sibiu, a inventat racheta în trei trepte, folosită azi de americani pe Cape Canavaral, fără a menţiona inventatorul. Şi acesta s-a inspirat din pirotehniştii chinezi.

Exemplele sunt multe. Mulţumesc tânărului Cristian Bândea pentru că pune în discuţie acest subiect. Nu Mercedesul a  inventat roata, Deimler Benz a perfecţionat-o.

Recent am fost pus să aleg între Sandra Pralong şi Anca Gheorghe, între o femeie distinsă, cultivată,  din viţă nobilă şi una bucată coadă de mătură, neam de clăcaşi, mult lăudată de corul său de aplaudaci, ambele candidând pentru funcţia de preşedinte a ARRP (asociaţia profesioniştilor din PR).(foto stânga: Sandra Pralong)

citeşte

foto: Mark Saltzer

O fotografie concludentă despre ecologismul lumii. Un fel de punere a mizeriei sub covor. La noi, niciunul dintre activiştii “păcii verzii” nu adună gunoiul. Câţiva se sinucid, teatral în public, doar, doar îi mai bagă cineva în seamă şi mai picură grăunţe  în tolba oengistă…

La început a fost (cu)Vântu’. Apoi s-a hodinit. Vreo zece ani. A şi catindat (ce-i drept plictisitu-sa prin sectorul 4). Fără spor. Omu’ n-are miză, n-are vlagă, dar are ce alţii n-au: o viaţă tihnită. Nu mi-aş fi amintit de această tânără speranţă eşuată, dacă nu ar fi spus, la priveghiul lui Ion Diaconescu, către cei din jur: “Ghilezan trebuie bătut!” Am luat-o ca pe o glumă. Dar m-a şocat prea plecata coloană (vertebrală)  în faţa lui Traian Băsescu, când acesta i-a zis: “Dudu, fă şi tu ceva pentru ăştia (adică ţărănişti)” citeşte

Pentru că e un om lipsit de caracter, pentru că nu are principii, pentru că nu a venit cu nicio strategie de salvare a ţării, pentru că nu are abilităţi de lider, pentru că nu s-a copt în arena politică, pentru că nu a ţinut niciodată post şi nu s-a dus la biserică, pentru că prea se văd umbrele din spatele acţiunilor sale, pentru că nu a trecut proba caracterului, pentru că nu ştie jocul în echipă, pentru că e devreme la pupitru, când trebuia să fie târziu în pat, Victor Ponta, omul din fruntea PSD poate fi decretat, lesne, un valet al sistemului*. Nu de imberbul politic mă tem, ci de veşnicia sistemului care regenerează, precum hidra, prin nevertebrate ca el!

Victor Ponta e de capul lui, cum sunt eu staroste la Athos.

*sistem (pentru cei care nu ştiu încă termenul) = aceea structură care nu a plecat niciodată de la putere, doar s-a metamorfozat. E formată din foşti profitori ai sistemului ceauşist, de securişi, ofiţeri ai serviciilor secrete, oameni şantajabili şi şantajişti care controlează sfera acţiunilor publice în funcţie de interesul lor.

Întâlnire-surpriză între Elena Udrea şi Prinţul Charles,  titrează Evz.ro. Nimic nu e suprinzător în politică. Anumite sfere de putere sunt interesate de cultivarea bunelor relaţii cu Prinţul Charles, mai mult decât cele de conservare şi protejare a patrimoniului din Transilvania. Am mai scris, un pamflet: Cum îşi vor apăra românii ţara de pretenţile coloniste ale Prinţul Charles? Cine, ce urmăreşte de fapt?

În spate e o strategie cu bătaie lungă. Cine ghiceşte, un loc în blog-roll-ul meu primeşte!

Un titlu din Adevărul mi-a sărit în ochi. Monarhia nu mai are cum să salveze România, dar rămâne un reper la Timișoara. Culmea că în coloanele sale eram citat şi eu. Mi-am zis că ziaristul Ştefan Both a rupt din context. Dar citind cu atenţie, mi-am dat seama că prietenul meu de-o viaţă, Marcel Tolcea, a comis o ireverenţă faţă de Coroana Română. citeşte

Opoziţia Proiectului Roşia Montană a mai bifat un eveniment: Conferinţa Internaţională Roşia Montană în istoria universală. Şi la români, ca şi la alţii, când nu ai o o soluţie faci un comitet. Pentru a se legitima, organizatorii români au adus la Cluj ICOMOS, o instituţie mondială a arhitecţilor care se ocupă de conservarea patrimoniului, un fel de Calypso a lui Jacques-Yves Cousteau. citeşte

Patru tulnicărese şi un scriitor au poposit în faţa Catedralei din Timişoara pentru a aduce un omagiu eroilor revoluţiei. Cei cinci pleacă spre Paris pentru a cere autorităţilor franceze repatrierea osemintelor lui Constantin Brâncuşi. Acţiunea seamănă cu încercarea unor cimpoieri de repatriere a rămăşiţelor pământeşti ale lui Richard Inimă de Leu.Noi nu ştim unde sunt osemnitele lui Iuliu Maniu şi plecăm să le luăm francezilor un simbol…. Ne place sau nu ne place, statul român i-a dat sictir “decadentului artist”. Odihneşte prea bine în Père–Lachaise. Acolo e mai aproape de Universalitate.

“Regele, intr-un jeep US Army, coborând treptele Peleşului. Astăzi poza ar fi fost pe prima pagină a ziarelor şi deschidea buletinele de ştiri… (Într-o altă Românie n.a.) Cum ar comenta presa de azi, poza de mai sus?…Mondenul din 1944… este întrebarea prietenului meu de-o viaţă Dan Negru. Dane? Ce puţini eram atunci şi ce mulţi am rămas…

A trecut şi 11.11.11 şi nu s-a întâmplat nimic. Văd că feudalismul  că mai bântuie printre noi. Telespectotorii de tip “Zero tv” se aşteptau la Apocalipsă. Cică 11 reprezintă intrarea răului în iad. Dacă în evul mediu, poporul român se conducea după cifre care criptau destine, nu înţeleg de ce azi mai există public pentru acţiuni oculte. Am supravieţuit fatidicei fixaţii colective 11.11.11 şi viaţa curge normal. Nici cutremure, nici sfârşitul lumii, nici răscoala mărilor. Dumnezeu nu-şi stabileşte deciziile după voinţa “Ocultei mondiale.” Azi, pentru a nu ştiu câta oară, am înţeles că puterea lui Dumnezeu este impredictibilă.  citeşte