La Clubul de lectură al lui Andrei Ruse am spus lucruri banale, doar celor care mă preţuiesc li se par deosebite. Ţin să le mulţumesc prietenilor mei Andrei Ruse, Ioanei Vighi, Doru Braia, Horia Barna,  Ioan Es. Pop, Toma Roman jr, pentru că au răbdare şi mă mai suportă.

La început, la fel  ca orice intelectual cu atitudine, am fost împotriva proiectului propus de Frank Timiş.  Concesionarea minelor mi s-a părut o şmecherie pur românească. Apoi am urcat drumul anevoios spre Roşia Montană. M-am revoltat pe reprezentanţii companiei RMGC pentru apa roşie. Aşa am început să mă documentez. Pentru a putea fi critic, trebuie mai întâi să cunoşti, nu?

Susţin Proiectul Roşia Montană din cel puţin paisprezece motive: citeşte

foto Vasi Băescu

Regele Mihai i-a înmânat lui Adrian Nastase premiul Omul anului 2003 al revistei VIP. Gestul său a lăsat mască opinia publică. Personal, nu mi-am ascuns niciodată opiniile pro-monarhice şi încrederea în Dinastia care a construit România modernă. “Acum ce o să scrii?”, mi-au replicat colegii. citeşte

În ultimii ani, românii au ocupat nu numai domeniile Casei de Windsor, ci şi restaurantele, gările, aeroporturile britanice. Agenţii serviciilor secrete române au infiltrat până şi o bucătăreasă în Palatul Windsor. Spitalele sunt pline de medici români. Copiii lorzilor învaţă de la bone să vorbească româneşte. citeşte

Sâmbătă, 29 octombrie, în mijlocul Parisului, membrii Asociaţiei studenţilor şi doctoranzilor români din Franţa au purtat pancardele pe care sta scris “Şi eu sunt român!”, “Sunt mândru că sunt român!”, alături de care şi-au trecut şi numele, vârsta şi ocupaţia, în semn de protest pentru afirmaţiile jignitoare şi atitudinea xenofobă pe care românii  au întâlnit-o “la oamenii politici, la liderii de opinie, la jurnaliştii care au de îndeplinit comenzi politice,” conorm declaraţiei reprezentantei asociaţiei.  Nu toţi românii sunt hoţi şi criminali. Îmi amintesc cum încercam să-i lămuresc pe francezi,prin anii 1990, că Brâncuşi nu e branquzi, Cioran, siora, Eugen Ionescu, Ionesco, tot aşa  cum nu poate fi aspicul răcitură.

Citind un pamflet de-a lui Mircea Dinescu,

Te joci si-acuma în nisip cu ciurul
si unde dai de aur întorci curul
si unde dai de oase scuipi morminte.
O, ţarã fãrã tinere de minte! citeşte

Fugit din Bucureşti pentru a nu fi în oraş de Ziua Regelui, Emil Boc s-a dus la Carei, acolo unde se agaţă harta în cui, fără a avea la el şi bagajul de cultură. În locul bunului simţ despre care vorbea M.S. Regele Mihai, ca necesar în  politică, primul ministru a cărat la sufertaş bunul plac. Adică placul preşedintelui. Dar, lipsa de cultură istorică, i-a jucat festa. A spus în faţa celor prezenţi că a venit să omagieze eroii pentru eliberarea ţării din 1945. Opa! În 25 octombrie 1945, deja aveam pe cap guvernul Groza şi Regele Mihai era în grevă regală.

“I s-ar fi părut o lipsă de respect faţă de Armata Româna dacă nu ar fi fost prezent la manifestările care au avut loc la Carei”, a declarat premierul.  S-a văzut ce  respect are, nici măcar nu ştie istoria.

Ce nu ştie valetul lui Băsescu este că eliberarea ultimului petec de pământ românesc s-a realizat pe 25 octombrie 1944, ca un cadou de Ziua Regelui.  Generalul Macici ( pun pariu că nici nu ştie cine e acel ilustru ofiţer al Armatei Regale) a fost cel care a pus steagul românesc pe Parlamentul de la Budapesta. Drept răsplată, puterea comunistă, pe care o continuă azi micul Boc sub flamură capitalistă, l-a trimis la moarte. La fel ca pe alţi 32 de generali ai Armatei Regale. La Nurnberg au fost condamnaţi mai puţini.

Ce să ştie fiul de iobag ce înseamnă demnitate, patriotism, cunoaştere istorică? A ratat momentul istoric din Parlamentul României doar pentru că vremelnicului preşedinte nu-l înghite pe Regele Mihai. Bine că înghite zilnic ploşniţa din sticlă. ce oameni mici ne conduc.

Trăiască Regele! Ultima staţie a demnităţii naţionale şi unicul simbol al reconcilierii.

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

Sunt mai bine de şaizeci de ani de când m-am adresat ultima oară naţiunii române de la tribuna Parlamentului. Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. citeşte

Au trebuit să treacă 20 de ani de democraţie, pentru ca de la tribuna Parlamentului să se audă cel mai exemplar discurs ţinut vreodată. Într-un discurs de doar opt minute, M.S. Regele a cuprins ce alţii nu au potut rosti în două sau mai multe mandate. Simplu, concret şi la cestiune. Celest, într-un singur cuvânt. Regele nu este un mare orator, dar vibraţia sălii, zecile de minute de aplauze, împăcarea care a domnit peste grupurile politice, toate au un singur adevăr: Regele e un Augustus. citeşte

Tot într-o zi de marţi

Este 25 octombrie 1921, iar noaptea s-a aşezat deja în tăcere pe zidurile Castelui Peleş. E aproape 7 şi patruzeci de minute când liniştea e pulverizată de ţipătul scurt al unui nou-născut. citeşte

Pe Pomiculturii / Gyümölcstermelők utca din Timişoara un platan de peste 300 de ani este îngrijit de oameni şi de autorităţi. În Bucureşti se taie tot…

E de pe vremea Paşalâcului turcesc, a trecut printr-un imperiu şi vreo zece regi. Curat domnesc.

Poate fi votat aici.