Marius Ghilezan

Au trebuit să treacă 20 de ani de democraţie, pentru ca de la tribuna Parlamentului să se audă cel mai exemplar discurs ţinut vreodată. Într-un discurs de doar opt minute, M.S. Regele a cuprins ce alţii nu au potut rosti în două sau mai multe mandate. Simplu, concret şi la cestiune. Celest, într-un singur cuvânt. Regele nu este un mare orator, dar vibraţia sălii, zecile de minute de aplauze, împăcarea care a domnit peste grupurile politice, toate au un singur adevăr: Regele e un Augustus.

Nu numai pentru istorie, ci pentru întreaga viitorime, discursul Regelui va rămâne un reper. O lecţie de patriotism, de nobleţe şi spiritualitate, de cunoaştere a României porfunde, dar şi un exemplar manual de comunicare. Generaţiile care vor veni, fie că vor să acceadă la funcţii reprezentative, vor avea de acum un reper. O lecţie de comunicare. În cuvinte simple, bine ticulite, a făcut un Raport de ţară, ce nu au reuşit diviziile de insurgenţi ale vremelnicilor uzurpatori.

Civism, etichetă, patriotism.

Regele într-o ţinută demnă de monarh a ţinut un discurs calm, echilibrat, elegant, oarecum atemporal, precum instituţia monarhiei. Regele a încercat să se adreseze tuturor românilor, inclusiv celor plecaţi în străinătate, în mesajul său transmiţând clar generaţiilor care vor avea să vie că nimic nu se poate construi fără un basement de tradiţie şi de respect faţă de valorile neamului românesc, încurajator pe de o parte şi demn in acelaşi timp. O lecţie de viaţă.

Cei care au lipsit de la momentul istoric s-au autoexclus de la un eveniment epocal. S-ar fi putut realiza marea reconciliere naţională, dar unii liderii vremelnici au preferat să-şi mute (ne)simţitele figure spre alte zări. Cinste parlamentarilor puterii şi ai opoziţiei care au înţeles semnificaţiile înălţătorului eveniment şi au aplaudat minute în şir. Au lipsit reprezenţanţii UNPR, formată din trădătorii politici, care au preferat să meargă la evenimentul lui Gabriel Oprea, de Ziua Armatei, uitând că această zi a fost ziua în care la Carei în 1944 Armata regală a eliberat ultimul petec de România în cinstea zilei de naştere a Regelui.

A lipsit Patriarhul Daniel. Trist, urmaş al Prea Fericitului Nicodim, cel care l-a uns ca Rege la doar 5 ani, a preferat un al eveniment, fireşte canonic. În subsidiar, am înţeles că pentru mai marele bisericii este mai important bugetul pentru Mall-ul bisericesc, decât să-şi respecte Suveranul.

Regele Mihai s-a adresat de la tribuna Parlamentului tutoror românilor, fie militari, bătrâni în suferinţă, funcţionarilor publici sau celor tineri, cu dragoste şi încredere. Vorbind în faţa trimişilor noştri în Parlament, ne-a dat o lecţie despre statalitate. Statul suntem noi, nu clica de uzurpatori care orchestrează şi acum un aparat toxic de propagandă. Regele s-a mărturisit prin noi, cei care nu i-am găsit în 84 de ani de Suveranitate, nici un cusur, nici o îndepărtare de la rolul său de adevărat şef de stat. Ce graţie divină să fii fost în preajma unui Uns al lui Dumnezeu care nu s-a bucurat de privilegii,. dar se bucură prin bucuria noastră că viitorul are rost. Ne-a spus în cuvinte simple ce bine e să fii demn şi să nu abdici de la principii şi valori naţionale. Ne-a învăţat, printr-un discurs simplu, că rostul nostru în lume e să iubeşti şi să respecţi instituţiile care trebuie să slujească cetatea şi nu invers.

“A sosit momentul după 20 de ani să avem un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului: demagogia, egoismul primitiv, agăţarea de putere şi bunul plac nu au ce cputa în instituţiile româneşti ale anului 2011.Ne aduc prea mult aminte de anii de dinainte de 1989”. Cuvinte cu dichis, rostite cu înţelepciune de un om atât de mare cât întreaga noastră bejenie.

Dacă unii politicieni au preferat să se eclipseze prin absenţă în sala Parlamentului, Regele a strălucit prin bunătate, consecvenţă şi pragmatism

Nu poţi cere unora care nu au nimic de dat. Regii noştri au fost întregitori de ţară, preşedinţii ne-au divizat. Memoria timpul şi Dumnezeu le va aşeza în dreapta şi cuvenita rânduială. Atât pe cei buni, cât şi pe cei răi. Regele rămâne de partea Adevărului, născut în oameni. Prin vocea sa principiile morale nu au abdicat. Viitorul are la ce să se mărturisească.

“Romania şi toate ţările din Europa au nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. Jurământul meu a fost făcut şi continuă să fie valabil pentru toţi românii. Ei sunt toti parte a naţiunii noastre”, aşa a încheiat mementul istoric, pentru care îi suntem datori măcar cu un gând bun. La mulţi ani, Sire!