25 octombrie 2011 este ziua în care numai împreună putem să ne împărtăşim iubirea faţă de un om cu sufletul cât o ţară. M.S. Regele Mihai va vorbi Parlamentului de la cea mai înaltă tribună. Acolo, unde de drept i-ar fi fost locul. citeşte

Tăriceanu a biruit cu ideea sa excepţională de a cere Parlamentului votul în plen, nu prin cotloanele alcovului Robertei, pentru omagierea Regelui Mihai într-o şedinţă solemnă a Legislativului, decizia fiind luată azi cu 203 voturi “pentru”, trei voturi “împotrivă” şi 46 de abţineri.

Din partea Puterii s-au exprimat “pentru” grupurile UDMR şi cele ale minorităţilor, iar din partea PDL au votat pentru Theodor Paleologul, Cătălin Croitoru, Mihaela Popa, Ştefan Drăgulescu şi Iosif Beniamin Blaga.
Pe 25 octombrie Regele Mihai va împlini 90 de ani.

Era monarhist. Şi de aceea a urcat cu slavă în Împărăţia celor drepţi

Se spune că atunci când Dumnezeu a zidit lumea a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit şi puţin şocat de bunăvoinţa excesivă a Creatorului, un înger îl intrebă: Ce faci Preasfinţite, le dai prea multe! La care Dumnezeu i-a răspuns: Stai să vezi ce conducători le dau! citeşte

18 septembrie 2011
Regina Ana a împlinit frumoasa vârstă de 88 de ani. Azi îi spunem La mulţi ani, Majestate!
Mai mult decât o aristocrată a spiritului, din genealogia regilor Franţei şi Angliei ,a trăit mai mult de jumătate de secol alături de iubitul său soţ şi Rege. Nu a abdicat de la condiţia sa seniorală, chiar dacă real-politik-ul descoronant de la noi nu i-a permis măcar o zi să Domnească, nu să guverneze. citeşte

Mulţi politicieni mă vor în staff-ul de campanie. E insignifiant că am publicat primul manual de campanie electorală de la noi. Dacă ei cu sfaturile mele au biruit, înseamnă, nu?, că am biruit şi eu. N-a fost aşa mereu. citeşte

ZIUA de CLUJ a discutat cu Marius Ghilezan despre echipa lui preferată de fotbal, dar şi despre legătura dintre poezie şi politică. Poetul a povestit despre pasiunea lui pentru bucătărie,
dar şi despre gândurile dedicate Clujului.

Cum v-aţi descoperit pasiunea pentru poezie?
Am încercat să găsesc o altă formă de expresie şi de transmitere a unor mesaje. Vorba unei prietene din Timişoara: Ai găsit o cale mai facilă de a transmite nişte mesaje. Poezia spune ceva sau nu spune nimic. E ca un gong. E mai uşor de transpus un mesaj dacă îl ai foarte clar. Poezia îţi asigură instrumentele necesare visării, dar şi ale certitudinii şi prin care se face un gong. În poezie este altfel decât în proză. Să povestesc zgomotul gongului?

Care este legătura între politică şi poezie?
Niciuna. Sunt două lumi total paralele. Întrebaţi pe vreun politician ce poezii a citit în viaţa lui, întrebaţi poeţii dacă au vreo şansă să se facă politicieni. De exemplu, pe Ion Mureşan îl iubesc şapte din 10 clujeni, dar nu îl aleg. Aleg pe altul, care este mai urât în Cluj, dar care ştie să fie mai şmecher.

Care este primul lucru care vă vine în minte când vă gândiţi la Cluj?
Am şi poeme în cartea pe care o lansez care mă duc cu gândul la Cluj, precum este “Bădia şi Ginsberg”. Cu gândul la Cluj mă duce Unirea, Partidul Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu şi Universitatea Cluj. Sigur, CFR-ul mi-a plăcut cum a jucat tot timpul, dar între cele două aş ţine mai mult cu “U” Cluj.

Cu ce echipă de fotbal ţineţi, în general?
Cu Poli Timişoara. Am fost şeful galeriei lui Poli Timişoara, am şi o carte care este toată violet – “Furia. Viaţa unui suporter în comunism”.

Ce credeţi că se va întâmpla mai departe cu Poli Timişoara, având în vedere faptul că a retrogradat?
Până nu ne lepădăm de Satana numită Iancu, nu ştiu. E un caz unic în lume, în care un manager duce la faliment sau aproape de faliment o companie şi el rămâne încă la putere şi încă mai comentează. Dumneavoastră aţi mai întâlnit companii în lume în care managerul să fie principalul vinovat şi să nu răspundă în faţa nimănui? Ce spun eu e doar un urlet în pustiu. E o impostură grasă. A nu se confunda patronatul, cum nici Steaua nu se confundă cu Becali, aşa nici Timişoara cu Marian Iancu.

Sunteţi bucătar? Vă place să gătiţi?
Mama m-a învăţat de când eram mic şi mi-a spus că o meserie în plus nu strică. Plângeam că toţi copiii se duceau la joacă şi eu trebuia să muncesc la bucătărie. Când am ajuns la Bucureşti în anii ’90, mi-am dat seama că bucătăria mă ajută. Îmi place să gătesc şi întotdeauna îmi aduc aminte de bucatele ardeleneşti. Ţin minte că am făcut acum două săptămâni gulas şi toată lumea m-a întrebat am avut vreo 10 invitaţi – cum se face. Le-am zis că nu ştiu cum se face, asta vine de undeva din cunoaşterea profundă şi e miros, e gust, e amestec, dacă vă dau reţeta scrisă nu o să vă iasă.

Ce vă place să gătiţi?
Orice e bun, picant, aromat şi făcut cu suflet. Fiind născut în Timişoara, într-o multiculturalitate exemplară pentru România, îmi place mâncarea germană, mâncarea românească.

(Interviu realizat de Cristina Pirvu, Ziua de Cluj, 10 septembrie 2011)

Prietenul meu Sorin Ruja din Timişoara m-a rugat să-i reamintesc Regelui, dacă-l întâlnesc zilele acestea, povestea bunicului său din Bahna (între Orşova şi Turnu-Severin) care, prin anii ’40, mergând pe o vale la săpat i s-a oprit o maşină în cale. Lesne, l-a recunoscut pe Suveran. citeşte

dependenta societate de (in)dependenta Monica Macovei
2 februarie 2010
In iunie 2010, s-ar fi facut 20 de ani. De cand am intrat cu tot avantul, cu toata forta tineretii intr-o institutie, reper pentru Romania.

De la o vreme, proiectele noastre au devenit divergente. Ei fanatici cu Basescu, eu anti. Am fost onorat sa particip la primirea Crucii Casei Regale, in decembrie 2009, alaturi de cativa reprezentanti ai organizatiei. Nu m-a deranjat atat de mult insigna PD-L din pieptul unora dintre ei, in fond e dreptul fiecaruia la o optiune politica, ci fanatismul aproape religios, cultul lui Basescu, al multora dintre ei.

Intre pacea crestina din Palatul Elisabeta si strada Administratiei Basescu, manelizata si plina de angoase, nu am inteles atitudinea oficialilor Socetatii Timisoara la tentativa de provocare din 1 decembrie 2009 din Piata Operei, cand s-au mimat violente pentru a putea crea agenda politica lui Traian Basescu. Atunci m-am hotarat sa ma retrag. Nu poti fi regalist la suflet si pedeleo-manelist la butoniera. Un non sens pe care nu am putere sa-l trec cu vederea.

Se pregatesc funeralii pentru Proclamatia de la Timisoara. Punctul 8 e ingropat demult. Numai un naiv poate crede ca Roberta Anastase, fiica celui care a sudat portile intreprinderii ploiestene in timpul revolutiei, dupa modelul ILSA din Timisoara, poate promova Legea lustratiei. Proiectul generos din anii ’96-’97 , al regretatului George Serban, era viabil atunci, nu acum cand fiii nomenclaturistilor si ai fostilor ofiteri de Securitate sunt pe pozitii.

De la moartea lui George Serban, adica de 11 ani, Societatea Timisoara are doar Legea lustratiei pe agenda. Nimic in plus. In secolul vitezei, nu poti trai din amintiri. Din parastase si colive. Societatea actuala are nevoie de proiecte viabile, de autostrazi, de drumuri, de dezvoltare economica, de azimut, nu de ode prezidentiale si de birou parlamentar pentru “apolitica” Monica Macovei. Poate Gheorghe Ciuhandu ar fi avut nevoie de un parteneriat pentru Timisoara, nu de un raspar ‘telectualicist si de vendetele clubului de venerat Presedintele.

Acum cand Yobik, partidul de extrema dreapta din Ungaria, castiga tot mai mult teren inaintea parlamentarelor de anul acesta, cand societatea civila din Serbia e plina de ofiteri de-ai lui Arkan, cand romanii din Serbia sunt lispiti de drepturi, cand tineretului nu ii mai gestioneaza nimeni aspiratiile, cand intoleranta a ajuns politica de stat, eu cred ca un reper moral si cu o traditie deosebita, Societate Timisoara, putea face mai mult. Dar cum vorba lui Mitterand: “societatea civila, nu e militara”, atunci nici participarea mea la regimentul de slava nu e obligatorie.

Ma voi intoarce in Societatea Timisoara atunci cand regimul personal al lui Basescu, pe care acesta il “cotoroseste,” isi va da obstescul sfarsit.

Poate ca orientarea pragmatica se va schimba. Sper ca gestul meu sa fie receptionat in sensul: “opriti ratacirea! Prea e mare pustiul intre noi!” Pana la vreo cuvioasa intelegere, raman la impresia ca Societatea Timisoara nu este altceva, acum si aici, decat o agentie de pompe funebre. Face colive delicoase si parastase de pomina. Sa-mi fie iartata decizia de catre cei multi, care mai cred ca idealurile nu pot fi pervertite.

Deşi mutat de la noi, Ion Monoran, pe care-l porecleam Mono, ne provoacă şi azi prin poeziile sale apărute în volumul “Eu, însumi”, la Editura Cartea Românească, datorită grijii lui Daniel Vighi&Viorel Marineasa, cărora le mulţumesc, cu acest prilej. citeşte

Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Evenimentul zilei, 3 aprilie 2003)