dependenta societate de (in)dependenta Monica Macovei
2 februarie 2010
In iunie 2010, s-ar fi facut 20 de ani. De cand am intrat cu tot avantul, cu toata forta tineretii intr-o institutie, reper pentru Romania.
De la o vreme, proiectele noastre au devenit divergente. Ei fanatici cu Basescu, eu anti. Am fost onorat sa particip la primirea Crucii Casei Regale, in decembrie 2009, alaturi de cativa reprezentanti ai organizatiei. Nu m-a deranjat atat de mult insigna PD-L din pieptul unora dintre ei, in fond e dreptul fiecaruia la o optiune politica, ci fanatismul aproape religios, cultul 
lui Basescu, al multora dintre ei.
Intre pacea crestina din Palatul Elisabeta si strada Administratiei Basescu, manelizata si plina de angoase, nu am inteles atitudinea oficialilor Socetatii Timisoara la tentativa de provocare din 1 decembrie 2009 din Piata Operei, cand s-au mimat violente pentru a putea crea agenda politica lui Traian Basescu. Atunci m-am hotarat sa ma retrag. Nu poti fi regalist la suflet si pedeleo-manelist la butoniera. Un non sens pe care nu am putere sa-l trec cu vederea.
Se pregatesc funeralii pentru Proclamatia de la Timisoara. Punctul 8 e ingropat demult. Numai un naiv poate crede ca Roberta Anastase, fiica celui care a sudat portile intreprinderii ploiestene in timpul revolutiei, dupa modelul ILSA din Timisoara, poate promova Legea lustratiei. Proiectul generos din anii ’96-’97 , al regretatului George Serban, era viabil atunci, nu acum cand fiii nomenclaturistilor si ai fostilor ofiteri de Securitate sunt pe pozitii.
De la moartea lui George Serban, adica de 11 ani, Societatea Timisoara are doar Legea lustratiei pe agenda. Nimic in plus. In secolul vitezei, nu poti trai din amintiri. Din parastase si colive. Societatea actuala are nevoie de proiecte viabile, de autostrazi, de drumuri, de dezvoltare economica, de azimut, nu de ode prezidentiale si de birou parlamentar pentru “apolitica” Monica Macovei. Poate Gheorghe Ciuhandu ar fi avut nevoie de un parteneriat pentru Timisoara, nu de un raspar ‘telectualicist si de vendetele clubului de venerat Presedintele.
Acum cand Yobik, partidul de extrema dreapta din Ungaria, castiga tot mai mult teren inaintea parlamentarelor de anul acesta, cand societatea civila din Serbia e plina de ofiteri de-ai lui Arkan, cand romanii din Serbia sunt lispiti de drepturi, cand tineretului nu ii mai gestioneaza nimeni aspiratiile, cand intoleranta a ajuns politica de stat, eu cred ca un reper moral si cu o traditie deosebita, Societate Timisoara, putea face mai mult. Dar cum vorba lui Mitterand: “societatea civila, nu e militara”, atunci nici participarea mea la regimentul de slava nu e obligatorie.
Ma voi intoarce in Societatea Timisoara atunci cand regimul personal al lui Basescu, pe care acesta il “cotoroseste,” isi va da obstescul sfarsit.
Poate ca orientarea pragmatica se va schimba. Sper ca gestul meu sa fie receptionat in sensul: “opriti ratacirea! Prea e mare pustiul intre noi!” Pana la vreo cuvioasa intelegere, raman la impresia ca Societatea Timisoara nu este altceva, acum si aici, decat o agentie de pompe funebre. Face colive delicoase si parastase de pomina. Sa-mi fie iartata decizia de catre cei multi, care mai cred ca idealurile nu pot fi pervertite.
