Se spune că atunci când Dumnezeu a zidit lumea a răsturnat sacul cu minuni în locul unde este acum România. Uimit şi puţin şocat de bunăvoinţa excesivă a Creatorului, un înger îl intrebă: Ce faci Preasfinţite, le dai prea multe! La care Dumnezeu i-a răspuns: Stai să vezi ce conducători le dau!
Scena politică românească e plină de actori, unii chemaţi, alţii aleşi, mulţi nerevendicându-se de nicăieri. Un om politic, în înţelesul strict al cuvântului, este acel individ care prin conduită, ţinută şi prezenţă public reprezintă un model pentru societate. Mai mult, este cel care are viziune despre organizarea nevoilor colective. Politicanul, în sensul peiorativ al lucrurilor, este acel individ veros, hulpav şi rău. Cel din urmă nu trebuie descris în câteva rânduri, în erzaţuri de revistă, oricum se lăfăie la ore de vârf şi de maximă audienţă pe toate televiziunile. Mi-am propus să nu scriu despre o astfel de creatură, atât de cunoscută, ci de omul politic, idealul de împlinire profesională, acel personaj care şi-a făcut un cult din munca lui şi poate ajunge un bărbat de stat, de ce nu şi femeie de stat. Margaret Tacher, poreclită “Doamna de fier,” mai este şi acum un model pentru tinerii aspiranţi din insulă.
O zi din viaţa unui astfel de om este necunoscută marelui public. Dacă nu apare la televizor nu înseamnă că nu există. Fără priceperea şi munca sa societatea nu ar putea impinge înainte limita de dezirabilitate. Din orice punct de vedere, putem identifica o diferenţă netă între el, omul politic de condiţie şi cel pe care-l ştie toată lumea. Principalele sale calităţi sunt: pragmatismul şi viziunea. Nu orice om politic poate ajunge om de stat. Dar pentru a-şi proiecta o astfel de aspiraţie, el trebuie să-şi gândească şi să-şi măsoare parcimonios paşii. Cine nu ar vrea să devină un Adenauer, un de Gaulle, un Robert Schumann?
Mulţi tineri sunt atraşi de facultăţile de ştiinţe politice, fără a avea noţiunile minime despre misiune, rol şi atribuţii ale acestei profesii. Vina nu este numai a sistemului de învăţământ, ci şi a părinţilor care caută baloane de spumă în mări moarte.
Sigur că dorinţa de îmbogăţire rapidă, facilul în dauna performanţei, fuga după notorietate cu orice preţ, adrenalina din aerul înălţimilor, exotismul lumii himerelor, basmele populare cu eroi fac iluziile mai vandabile. O zi din viaţa unui om politic normal nu e spectaculoasă, de aceea nici nu produce rating.
Cine vrea să facă o astfel de carieră, trebuie să înţeleagă de ce aripile lui Icar s-au topit când vroia să se apropie mai mult de soare, de ce Socrate nu a condus niciodată cetatea, de ce Caragiale era certat cu regele şi cu toate partidele, de ce Infernul lui Dante seamănă mult cu lumea politică de azi, de ce Orwell, creatorul lui “Big Brother” şi-a turnat la bătrâneţe rudele şi prietenii.
O zi din viaţa unui om politic normal e plină de semnificaţii, fără a avea culoare şi exotism. Dimineaţă ajunge întotdeauna la ora exactă la serviciu. Nu are gărzi de corp şi nici şofer la scară. Ştie ce înseamnă corectitudinea şi banul public. Merge cu metroul, rar cu taxi-ul. În birou îl aşteaptă rapoarte, sinteze şi prognoze. Agenda întâlnirilor e extreme de riguroasă, planificată din timp, negociată cu partenerii sociali şi permanent în acord cu fişa postului.
Bruxelles-ul a creat prin instituţiile sale fundamentale birocratul politic, acel funcţionar care munceşte anonim la proiecte colective. Este bine plătit, dar nu are o recunoaştere directă şi palpabilă de marele public. Munca sa este de rutină. Individul nu este decât o rotiţă dintr-un mare angrenaj. Lucrează departe de casă, într-un babilon informaţional şi relaţional. Vorbeşte la perfecţie cel puţin două limbi de circulaţie internaţională şi este pregătit pe domenii specific. Are ierarhii bine consolidate. Poate urca poziţii, dar trebuie să dovedească mari calităţi şi putere de muncă.
Un astfel de personaj nu are business lunch-uri udate sau stropite cu vinuri alese. Nu iese la localuri scumpe. Cafeaua şi-o bea printre picături, nu beneficiază de sinecuri. Pentru un astfel de om nu există ore de plutit şi de urmărit Discovery sau Animal Planet. Navighează pe internet numai în căutarea unor soluţii practice la munca sa de rutină. Cunoaşte mai bine site-ul europarl decât cele de download de filme sau muzică.
Performanţa sa se măsoară în timp. Numai atunci când politicile publice rezolvă o nevoie socială se poate vorbi despre o misiune îndeplinită. Munca sa nu e la vedere. Depinde de condiţiile sociale, de interacţionări instituţionale, de factorii de mediu şi de deciziile mai marilor zilei. De unul singur nu reuşeşte. El nu e decât un ziditor. Prin tenacitate şi clarviziune aşază postamentele noii construcţii. Pentru că de prea multe ori, normele politice sunt defectuoase, trebuie să cârpească şi nu poate să aducă noul, fragmente originale. Activitatea sa poate să se ducă pe copcă, în plină glaciaţiune economică, dacă nu este în acord cu linia politică a partidului sau a coaliţiei de la putere. Sigur că el poate avea o activitate minuţioasă şi în opoziţie, acolo unde – vorba lui Corneliu Coposu – “se formează marile caractere.” Un om instruit şi căruia îi pasă de viaţa cetăţii ştie când, cum şi unde să se îndigneze. Are deschise facultăţile mirării şi ştie de unde să-şi dobândească de cele mai multe ori cunoaştere. Un profesionist al acestei arte nu este un dogmatic, ci un vizionar, nici un stoic, doar un iubitor de oameni. Nu poţi să devii un om de stat dacă ai agorafobie şi dispreţ faţă de lume. Nici să fii fost în tinereţe un Casanova, un dandy şi acum să faci pe milostivul. Oricând o fotografie poate apărea de la petrecăreţii trecutului, oameni care vor să-ţi mai taie din elan. Nu ziarele sunt vinovate, ci personajul care nu a avut la timpul respective măsură.
Omul politic modern este un om interest mai mult de ceilalţi decât de propria împlinire. Ideea că din politică poţi face mulţi bani e efemeră. Viitorul va fi rezervat oamenilor nu numai cu măsură, ci şi instruiţi pentru a devein lideri.
Munca de zi cu zi a unui om politic normal are anduranţă în timp şi realizează, numai să existe răbdare, schimbări spectaculoase în viaţa indivizilor comunităţii la un moment dat.
Omul care doreşte să atingă nivelul cel mai înalt politic, să ajungă un adevărat bărbat de stat, să conteze cu adevărat în istoria planetei trebuie să se sacrifice pe sine pentru binele public.
În aceste condiţii, mai vrea cineva să devină om politic normal?
(Observatorul cultural, 18 februarie 2009)
Taguri: un om politic normal
