mariusghilezan.ro

Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Copiii dolofani ai tranziţiei se învârt în cercuri înalte, au maşini luxoase, privesc lumea de sus, au tupeu şi cred că totul li se cuvine. Beizadelele zilelor noastre, pentru că despre ele vine vorba, inspiră mulţi colegi din generaţie. Progeniturile au părinţi bine situaţi, care-i ajută să se desăvârşească. Îşi fac de cap, învârt totul pe degete, pentru ca au pe cineva în spate. Ei ştiu că legea e pentru căţei. Au o lume aparte. Trăiesc diferit de majoritate. O adunătură cu pretenţii de elită este venerată. Învârtiţii tranziţiei, cu progeniturile lor cu tot, au creat modele maladive pentru viitorul societăţii româneşti. Mulţi văd că mersul nu e acelaşi pentru toţi. Înţelepciunea lor se invecinează cu a altor reprezentanţi ai unor civilizaţii milenare din aceeaşi maică latină care le spunea fiilor ei, altfel atât de gălăgioşi, “festina lente”. Ei nu vor să avanseze diferit. Toţi doresc să bată acelaşi pas cu descurcăreţii.
Pentru că pregătirea intelectuală a multora dintre învârtiţi e de doi lei, babacii se gândesc să-i aşeze de mici în fotolii politice, acolo unde nu-ţi trebuie prea multe aptitudini, decât găleţi cu tupeu şi vid prin celula bunului simt. Dacă nu mai e loc şi pentru ei prin structurile de putere, li se creează un SRL mic unde să învârtă afaceri mari. Progeniturile sunt fiinţe care nu seamănă cu ceilalţi de vârsta lor. În ochii celor care nu-şi permit decât o Cola la sfârşit de săptămână apar ca adevărate “modele”.  Într-o lume pervertită, în loc să fie puşi la zid, ei sunt veneraţi. În  pseudo-civilizaţie golul e plin. Derbedeii nu poartă nume de sfinţi. Ei au nick-name-uri că aşa e mai de bon-ton. Au locuri privilegiate în cârciumi, restaurante dar şi în panoplia universului de valori ai multor semeni. Sunt apreciaţi pentru că “învârt”. Tinerii venerează ce ar trebui să deteste.
Există azi la noi o lume întoarsă cu dosul în sus. Dacă nu ar fi tragic, ar fi comic. Indivizii se dau jos din merţane şi agaţă fetele cele mai drăguţe. Îşi permit lucruri ce alţii doar visează. Ce contează că ei merg în Occident şi de acolo se întorc doar cu numele de casinouri în minte şi cu locurile de perversiuni. Fac fiţe, vorbesc în şabloane. Pe nimeni nu interesează că  ei siluiesc limbile precum puicuţele, mulţumite doar cu o masă sau cu o plimbare cu limuzina.
Părinţii se îngrijesc de locurile lor călduţe, pentru vremea când se va face schimbul de generaţii. E de tot plânsul, când te gândeşti că aceşti oameni de carton vor desăvârşi România europeană. Fără pic de cultură, doar cu şcoala vieţii, se vor duce prin casele mari ale bătrânului continent cu bagajul pe care l-au dobândit. Cu unghiile netăiate, dar cu costume Armani, cu înfăţişare cabotină, dar cu parfum franţuzesc, vor reprezenta interesele unei biete naţiuni triste, pline de prejudecăţi.
Beizadelele, devenite modele pentru o societate fără cultura valorilor, vor duce mai departe obiceiurile foştilor ştabi de partid, azi mari în funcţii. Şi, uite aşa, comunismul se va perpetua nu din determinism, ci dintr-o genă ascunsă.
Nu cred în destin. Dar parcă îţi vine să-ţi iei câmpii, numai la gândul la ce urmează. Nu mă simt reprezentat de ei. Dar cui îi pasă de părerile mele? (Evenimentul zilei, 3 aprilie 2003)