Nu e o reclamă la GFR. Nici o figură de stil. De la București la Sighetul Marmației faci mai mult acum, decât în urmă cu 145 de ani. Cam 16 ore cu trenul. Imposibilul poate fi posibil, grație inimoșilor luptători anticomuniști Ana Blandiana și Romulus Rusan. După ce au încheiat cu succes cel de-al 20-lea an de activitate al Memorialului de la Sighet, se gândesc să construiască o replică și la București. Dar pentru acest lucru au nevoie de doar 500 de mp undeva prin centrul Bucureștiului. O nimica toată pentru ditamai panoplie a terorii. Cei doi scriitori au surse de finanțare. Așa că așteaptă oferta nemărturisitului rob al sistemului Sorin Oprescu. Sorine, fă-te că poți! citeşte
La Balcic, prin grădinile Reginei Maria
Balcicul Reginei Maria rămâne un tărâm pastelat cu flori. Merg în fiecare vară de cel puţin trei ori, de fiecare dată cu un alt grup, pentru a explica la cât mai mulţi români Măreţia unei Regine care nu a ajuns Împărăteasă a Bizanţului, dar a depăşit cu mult spiritualitatea poporului său. În Cuibul său liniştit s-au întâmplat multe. Nu le povestesc despre sfinţenia Sa, Doamne fereşte, ci de amanţii săi celebri, că doar om era. Merg regulat pentru a-mi îndeplinesc şi eu, ca simplu muritor, misiunea de ghid regal în Republica Orbilor, de peste Dunăre.
Balcic, inima mea…
,,…am avut ca o simtire ca locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui. Nu mi se pare că aş fi venit aici pentru întâia oară.“ (Regina Maria) citeşte
Moare caracatița Soros din România?
Octopus și-a făcut harakiri în România. Nu mai finanțează fundația care îi purta numele. După ce a hrănit cu aproape 200 de milioane de crustacee, numite dolores, în limbaj vulgar, molusca vulgaris se autodevoră? Rămâne plevușca oengistă fără hrană? Greu de apreciat viitorul gurilor hulpave. citeşte
Adio, Radu!
S-a stins Radu Vasile, singurul premier care s-a rugat de mine să iau funcții în cabinetul său. N-am vrut. Am preferat să stau la distanță de orice misiune politică. L-am îndrăgit nespus pentru modul său hâtru de a privi guvernarea. citeşte
Morții din Muntenegru, predați pe bază de fișă de “predare / primire”
Pe cât de lăudabilă acțiunea SMURD de salvare a victimelor accidentului din Muntenegru, pe atât de cinică purtarea IML-iștilor. Reportajul Mediafax este cutremurător. Trupurile au fost predate familiilor pe bază de fișă de “predare/primire”. citeşte
Cum a topit Securitatea un combinat de 2 miliarde de dolari
Combinatul “Siderca” de la Călăraşi, o investiţie gigantică a regimului Ceauşescu (circa 2 mld de dolari), un colos industrial al vremii, a fost topit de firmele Securităţii. Ingineria a fost simplă: SC Geomin SA, o firmă de comerţ exterior (ducea oţel în China şi aducea cărbune în România), a revendicat o creanţă de 11 milioane de dolari, pe care a cesionat-o sereleului lui Constantin Berbecaru ( fost securist din Bucureşti) Lemtrans, executând în instanţă mamutul, cât ai zice plici.
Morala: Nu ascultaţi vuvuzelele comuniste care trâmbiţează distrugerea industriei româneşti de către capitalism! Caracatiţa securistă a ras, tuns şi frezat, chiar şi după izgonirea din “Paradisul roşu”. Semn că încă nu ne-am eliberat.
Oraşul meu a uitat
Oraşul meu, primul cu tramvai,
tras de cai,
primul cu evlectrică,
primul cu trei teatre,
român, german, maghiar,
primul cu trafic fluvial,
autor de revoluţii însângerate
din Evropa,
de se mirau încoronatele făpturi,
înaripate,
în duh şi clasamente,
primul a uitat că Mercy era un feldmareşal,
în saloane dădea petreceri dansante,
cu generali şi fiice de servitori,
prin palate dicasteriale,
imperiale aduceri aminte,
se cânta ciardaş,
în contzert maister,
şi podurile erau podiumuri
de petreceri galante,
iar Beethoven îi scria în solfegii
Johannei mutate în cripta Piariştilor,
prima dintre iubirile fiului
lui Johann,
de i s-a umplut urechea de repaus,
prima descălecare a coloniştilor din Ulm. citeşte
Nicolae Robu îşi iasă din ţâţâni
” D-le Popoviciu, vă ştiam nemernic şi nesimţit, dar nu-mi puteam închipui că nemernicia şi nesimţirea cuiva poate merge atât de departe. Eu n-am lipsit nicio oră din Primărie în interes personal, mai mult, eu muncesc zilnic nu doar 8 ore, ci de dimineaţa până seara, inclusiv în multe din weekend-uri. Eu am făcut prin munca mea cinstită o mulţime de lucruri pt Timişoara, in timp ce dv sunteti o rusine!” citeşte
Cula din Ciacova
Pe malul Timişului mort,
Donjonul, partitură,
o culă, un fel de fort,
turcească miniatură,
flutură zarzăr pe un plaţ
a Moiselui predică vie,
bunului meu,
paroh răpus în laţ,
nu de-a terorii sclavie,
morbul ucigaş din veac,
Fleming, câtă aşteptare,
cu iarba lui de leac,
a sosit la bocitoare,
coliva, pe masă, era tort. citeşte
CFR -Marfă, dată pe mâna ţiganului din Toflea
După ce s-a “îmbogăţit” cu vagoanele casate ale CFR, prin 2002, graţie lui Miron Mitrea, Grup Feroviar Român al “regelui fierului vechi”, Gruia Stoica, a câştigat licitaţia pentru 51% din acţiunile CFR-Marfă, oferind suma de 202 milioane de Euro. Şi asta la doar un an de la actiunea de executare silită a băncii-creditoare Banca Italo Romena şi în vreme ce OIL TERMINAL sau OMV PETROM au deschis acţiuni în pretenţii în calitate de creditori acuzând GFR că este în încetare de plăţi. Dacă mai punem la socoată şi greva angajaţilor din Portul Midia care acuzau neplata salariilor, înţelegem că CFR a fost dată pe mâna rromului din comuna Toflea, precum stâna pe cea a lupului.
Vadimiştii şi toţi botaniştii noului val “Nu ne vindem ţara” pot să se declare mulţumiţi. Relu Fenechiu a respectat deviza brătienilor “Prin noi înşine”. Dacă e adevărată vestea zerourilor multe, ministrului i se fâlfâie că îi vrea Băsescu capul. citeşte
De ce Active Watch nu-şi mai publică Raportul financiar anual?
Mircea Toma scrie pe site-ul Active Watch că ziarul “Adevărul” a cenzurat nu ştiu ce articol contra Roşia Montană Gold Corporation. Şi eu am redactat două articole pentru Kamikaze, cerute de redacţie, şi nu au fost publicare în formatul electronic, ci doar pe suport scris. Ce era să fac? Să-l sun pe Mircea Toma şi să mă plâng? Profesorii mei de media mă învăţau că viaţa unui ziar este de o zi.
Deşi nu lucră la “Tabu”, ştie ce-i aia. De ce Mircea Toma nu luptă alături de parlamentarii liberali, prin comisiile de specialitate, pentru interzicerea ofiţerilor sub acoperire să lucreze prin redacţii? E subiect tabu? S-ar deşertiza media?
“Ziarist de serviciul”, cu “u” tăiat înseamnă ceea ce înseamnă? citeşte