Corneliu Vadim Tudor a scăpat de cămaşa vieţii cu mânecile legate la spate, pentru a pune mâinile pe piept. E creştineşte să-i spui Dumnezeu să-l ierte! Odată cu el s-a prăpădit şi Alcibialalde, care turna împotrivă-ne atât venin. Aş mai adăuga, dar Tribunule, ne-ai lăsat cu Ion Iliescu…. citeşte

“Fuck the school!” Ştiu. Nimeni nu pleacă mâine fericit la şcoală. Excepţie, doar tocilarii. Ziua de 15 septembrie era un coşmar. Îmbracă-te de dimineaţă cu uniforma, pune-ţi batista scrobită, ai grijă de şerveţelul brodat şi unde pui sendvişurile!

În careu, cuvinte de lemn. Şefu’ clasei dădea onorul drapelului, ce drac să facă în vremea de gheaţă, fără Iphone şi gadget-uri de pierdut timpul, fredonai în minte:

We don’t need no education
We don’t need no thought control
No dark sarcasm in the classroom
Teachers leave them kids alone

Pe vremea noastră aveam viniluri, fumam în budă cu profu’ de sport şi nu aveam spioni în telefoane sau cam-uri pe şcoli. La fel ca voi, uram şcoala. Nu plângeam. Râdeam şi o dădeam de perete. Miuţa, că doar nu şcoala. Făceam tărăboi. Nu eram live pe vreun site. Doar în urechea vecinilor, care se obişnuiau. Apoi fugeam pe maidan. Băteam mingea cu orele. Răpuşi ne întorceam la plăcile noastre cu Pink Floyd. Doar ascultând Radio “Europa liberă”, eram în acord cu bunicii şi cu părinţii.

În clasele reci şi prin laboratoare, nu mai voiam teorii despre utilitatea mojarelor şi ale arzătoarelor Bunsen sau paharelor Berzelius, de parcă Tomeştiul era de plastic, nici de cuneiformele de pe tablă nu ne ardea, voiam practică, să ştim şi noi cum se produce fumul de pe stadioanele occidentale, din ce e compus un afrodisiac, dar latexul eternei căciuli de salvare a occidentului putred şi decadent, ce-şi înfăşoară cu regularitate dumnezeiască jibonul în salturile peste căprioare, din ce Doamne putea fi făcut, că tare greu se mai găsea o duzină ca lumea şi aia doar la Ocicopiaţ la second-hand.

A fi părinte de adolescent

Nu ne uitam la Leo din Strehaia, nu admiram silicoanele zăvorancelor, pentru că existau doar sâni adevăraţi. Eram la fel ca voi. Revoltaţi şi greu de strunit. Nu ne cocoţam pe gadget-uri, dar în copaci ne simţeam bine. Nu ronţăiam chips-uri, n-aveam Burger-King-uri, nici şaorme turceşti, doar prăjiturile bunicii şi tortul mamei. Nu pierdeam orele pe tembeliziuni. Le scriam celor de la Pink Floyd. În schimbul timbrelor vechi, primeam albumele lor muzicale. Visam să cărăm sculele lor, să fugim în vest. I-am ascultat şi dincolo şi aici. Nu am plecat. Am rămas. Iată, n-am murit. Am supraveţuit.

Şi noi am avut părinţi ucişi de război şi noi am fost ridiculizaţi şi abuzaţi de profesori, de societate, de Securitate, izolaţi de familiile destrămate, dar nu am ştiut cum să ne scoatem cătuşele, să aruncăm bombele, secerele şi ciocanele, crucile, steaua lui David, de acea pentru noi bătrânii lui ROGER WATERS au fost şi rămân super EROI.

De când s-a înfiinţat IICMER, acum opt ani, am tot aşteptat momentul în care instituţia va face ceva pentru găsirea osemintelor marelui patriot Iuliu Maniu. Printr-un protocol semnat recent între Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) şi Parohia Greco-Catolică Bădăcin, condusă de inimosul Cristian Borz, s-a stabilit că printr-un georadar se vor scana toate împrejmuirile oraşului Sighetul Marmaţiei. De 25 de ani românii patrioţi nu-şi găsesc liniştea. Încă nu ştiu unde sunt osemintele marelui patriot.  citeşte

La Vatican exista un scaun ciudat, Sedia Stercoraria, de marmură găurit, care a fost descoperit în Lateran, Basilica “Sfântul Ioan”. Fiecare papă era obligat, înainte de învestitură, să se aşeze pe acest scaun pentru o…palpare care să îi determine sexul. Odată terminată inspecţia, cel care o efectua exclama: Duos habet et bene pendentes („Are două şi atârnă cum trebuie”).
Asta doar ca precedentul papesei Ioana (Ion VIII Anglicus), care ar fi ajuns pe scaunul pontifical în 855, deghizându-se în bărbat, să nu se mai întâmple. Aşa spune legenda. Câteva surse în  Britannica.com despre La Papesse. citeşte

Claus (dex) – personaj introspect, bine îmbrăcat, cu dicţie apăsată, bun vorbitor de limbă germană, chipeş, dar obedient şi dependent de lux şi de viaţă uşoară, plăcut de servicii, mare iubitor de vacanţe – a ajuns să fie un substantiv comun în limba română.
El pentru Departamentul de stat nu e decât unul care răspunde la comenzi.
Când a fost convins de către consilieri că trebuie să facă un plan şi pentru Europa, Henry Kissinger, fost secretar de stat pe timpul lui Nixon, a întrebat care e prefixul Europei.
Clausul domnesc, substantiv, devenit nume comun în România, e doar un prefix.
Nu am luptat noi să vină americanii?

Urmărind declaraţiile refugiaţilor, aproape la fel, parcă trase la indigo, mi-am dat seama că marşul lor către Germania nu e o invazie, după părerea mea, ci o acţiune de primenire. Face parte dintr-un plan bine stabilit, prin care ţara cu cea mai mare putere economică îşi adună o forţă de muncă activă, în condiţiile îmbătrânirii populaţiei. Sistemul german de pensii (cel mai eficient din lume) se poate bloca, anunţă specialiştii, în două-trei decenii. O forţă de muncă nouă, capabilă să muncească pe fronturile grele ale industriei, acolo unde nemţii nu prea mai au chef, va reîmprospăta economia Germaniei. citeşte

A exista între naştere şi moarte nu-i mare lucru. A fi, iată provocarea! Dacă ai trăit doar pentru a exista e semn că nu ţi-ai îndeplinit misiunea. E plină lumea de târâtoare. Fiinţele sunt numărate, nenumărate sunt lighioanele. Îi duc la exasperare pe cei din jur cu vorba mea: “Fă şi tu ceva!” Nu mi-am permis niciodată luxul supravieţuirii. Mi s-a părut prea plictisitor. Şi împovărător. Existenţialiştii au datorii la bănci, iar noi, nelinişti că nu am făcut destul.

La mine în sat, ţăranii se salută cu “şe lucri?” Nu cu sănătate sau noroc. Aşa suntem noi, bănăţenii, oameni ai faptelor, fără de noroc.

Media vorbeşte doar de pretenţiile salariale nejustificate ale medicilor din spitale, dar nu este numai atât. Nu sunt supăraţi numai pe decizia ICCJ privind statutul de funcţionari publici, ci pe condiţia degradantă a profesiei.

Simple note.

1. Pentru că un ortoped de la Braşov a condiţionat un act medical nu poate fi pedepsită toată breasla.

2. Cutia Pandorei a fost deschisă de politicieni prin măririle de lefuri ale celor cu rang înalt. Medicii de ce nu şi-ar cere drepturile?

3. Protestatarii cer o reformă a managmentului spitalelor. Directorii de spitale sunt dependenţi de politic şi i-au decizii arbitrare în funcţie de interesele de clan. Pierderiile mari ale fondurilor de sănătate se datorează managmentului defectuos (achiziţii de aparatură, fără specialişti, vămuirea bugetelor şi investiţii arbitrare etc)

4. Decizia guvernului din 2015 de a mări salariile demnitarilor sună ca cea a lui Gheorghe Gheorghiu Dej, cel care după stabilizare, a mărit salariile, dar a uitat pe cele ale medicilor. Fiind întrebat de ministrul sănătăţii de atunci, ce e de făcut? Dej a răspuns să se întoarcă la obiceiurile pământului, când pacienţii plăteau pentru actul medical.

5. Există centre de excelenţă la Budimex, profesorul Burnei, cu tehnici medicale de ultimă generaţie pentru chirurgia pediatrică, la Spitalul Sfânta Maria, unde profesorul Codruţ Sarafoleanu a făcut un centru ca de NASA pentru ORL, Irinel Popescu la “Fundeni,” profesorul Lascăr şi lista poate continua. Ei care lucrează cu cele mai avansate tehnici din lume ce să facă? Să plece în privat?

Greva, după părerea mea, este îndreptată contra statului corupt. Nu medicii sunt problema, ci managmentul medical e la pământ. Oare de ce nu intră Binomul SRI-DNA în averile directorilor de spitale?

Ceea ce face Buşoi cu bannarele sale nu e decât o asmuţire a lumii contra medicilor, nu contra sistemului, dar şi Buşoi e om de sistem.

“Antisemitismul le aduce bani, de aceea spun că în România e anitsemitism”, a afirmat Eli Caufman, rabin şi istoric de origine română, emigrat în Israel în anii ’60, în emisiunea „În arenă”, realizată de Codruţ Burdujan pe postul Litoral TV din Constanţa. citeşte

Poate v-aţi întrebat de ce mulţi intelectuali tac în urma eliminării Prinţului de la succesiunea dinastică. Ştiţi de ce?
Majoritatea aşteaptă să fie decorată cu insigne date în numele Regelui şi invitată la ospeţele regale, organizate la Palatul Elisabeta.
Ştiţi cine finanţează ţiplele aurite? Tot felul de oameni de afaceri care-şi cumpără cu bani nobleţea.
Acum e trandy să mergi la Palat. La Garden Party vezi multe figuri simandicoase. Personaje noi, necunoscute de luptătorii pentru Cauza Monarhică.
Când noi susţineam Monarhia şi eram alergaţi pe străzi, huiduiţi, batjocoriţi, scuipaţi, etichetaţi: “Băi, ăştia-s cu Regele!”- oamenii de azi din jurul Casei Regale făceau şcolile naţionale de informaţii şi-şi pregăteau doctoratele în securitate.
Astfel, a ajuns Regele securizat. Noi suntem diferiţi. Noi vrem Monarhie, nu regalitate.
De dragul Măriei Sale nu spunem încă tot. Suntem de abia la capitolul 2 al planului. Urmează alte două mult mai spectaculoase.

Doar Mihai Şora

“Un tânăr se apleacă să-și îmbrățișeze câinele. Și câinele îi răspunde, topit de dragul lui.

Nu știu nici cine a făcut această fotografie, nici unde.
Dar ea dezvăluie infinit mai multe despre acest om decât ar putea-o face zeci de comunicate oficiale, solemne și scrobite.

Îmi place acest tânăr și nu pot decât să-i urez drum bun în noua lui viață de om liber. Încearcă să fii fericit, dragul meu Nicolae: libertatea poate fi o povară (și mai) grea. Mai cu seamă: încearcă să-i faci fericiți pe cei din preajmă.”

Prin aşa zisele probe administrate de conspiratori împotriva lui Nicholas De Roumanie Medforth-Mills şi prezentate M.S. Regelui Mihai l s-a dat o lovitură de palat. Din victimă, Nicolae poate ajunge erou. Astăzi în toate casele românilor se vorbeşte despre soarta nedreaptă a tânărului charismatic cu sânge regal. I s-a retras un titlu princiar, a fost scos din lista succesorală, dar nimeni nu-i poate lua sângele nobil. A colindat România, s-a implicat în protecţia mediului, a promovat literatura, a ţinut în braţe copiii cu dizabilităţi. Peste tot a fost primit de primari, prefecţi ca un Prinţ adevărat. citeşte